Ascunde-mă de mine - Vol II

Capitolul 25

Sparg sticla după sticla. În jurul meu sunt doar cioburi. Steve m-a adus acasă mai devreme în seara asta, luându-mă pe jumătate leșinat din bar. Am încercat din răsputeri să îmi păstrez cumpătul, dar nu am reușit. De îndată ce vaporii alcoolului s-au  risipit si am început sa fiu conștient, furia m-a înnebunit.

Nu îmi pot scoate imaginea cu Edaline din cap. Mi se face greață din nou si alerg prin mizeria din bucătărie, la chiuveta sa vărs. Nu pot suporta ideea ce altul o atinge. Sunt turbat de nervi.
Și mai rău este că oricât de mult m-a rănit să o văd cu ăla, nu o pot scoate din sufletul meu. Parca s-a înfipt cu ghearele acolo! Vreau să o urăsc! Vreau sa nu mai simt nimic. Am câteva secunde în care simt că sunt de piatra, dar apoi toată durerea vine ca o avalanșa si mă matura. Trăiesc un Roller-coaster al emoțiilor in noaptea asta.

In ușa se aud bătăi repetate, dar nu vreau să răspund. Oricine ar fi poate la fel de bine să dispară. Nimic nu ma va face sa ma mișc din locul asta. Nimic! Aud si o voce, dar sunt prea beat să o conectez cu vreo persoana cunoscuta. Bătăi, soneria repetate, alte bătăi.

— Știu că ești acasă! Deschide! continui să aud vag din depărtare. Ori deschizi ușa asta, ori o sparg! Deschide nenorocita asta de ușă, Blake! Deschide! continui să aud strigătele furioase.

Inima mi se oprește în loc de câteva ori. Cumva, chiar si in starea in care mă aflu, corpul reacționează la prezenta ei. Dar cum am zis, nimic nu ma va sili să mă mișc din locul meu de confort. Dau drumu la robinet să se ducă mizeria din fata mea și mă clătesc de câteva ori cu apa rece.

O bubuitura puternica ma face sa sar in sus, uitându-ma speriat spre ușa. Zgomotul s-a auzit din living. Merg împleticit spre încăperea de unde a venit bubuitura, dar când văd imaginea din fata ochilor mei, simt că halucinez. In mijlocul camerei stă aruncat un pietroi imens, sub care zace un cobor de cioburi fărâmițare. Îmi ridic ochii spre geamul care nu mai este, geamul ce dădea spre curtea din spate, iar in spatele lui sta Edaline, cu o privire mai mult decât amenințătoare.

— Nu mi-ai dat de ales! striga spre mine suparata.

Nu pot să mă abțin și izbucnesc într-un ras sadic. Cumva starea de ebrietate accentuată, nu îmi este prielnică acum.

— Poți la fel de bine să pleci! strig spre ea privind-o printre rămășițele ferestrei ce încă cad de pe ramă. Nu te vreau aici!

Mă întorc cu spatele și ies din living, întorcându-mă în bucătărie, unde dau de alt munte de cioburi. Cred că avem ceva in comun in noaptea asta. Vrem să transformam tot ce ne înconjoară în ruine. Doar ca Edaline ma include și pe mine in treaba asta.

Caut alta sticla cu băutură prin dulapurile din bucătărie, dar nu am succes. Le-am golit pe toate deja. Mă sprijin de masă, amețit si foarte tulburat.

— Nu o să plec! o aud că vorbește din spatele meu.

Nu mă obosesc să mă întorc spre ea.

— Vreau să dispari, înțelegi? cuvintele îmi ies neaccentuate. Edaline, ești ultima persoană pe care vreau să o văd în momentul ăsta!

— Dar ai nevoie de mine! tipa spre mine. Uita-te în cel hal ești!

Mă întorc brusc și ma dezechilibrez, moment in care mă prinde de braț si mă tine in picioare. O împing ușor si ma depărtez de ea.

— Din cauza cui sunt așa? Zi-mi! zbier spre ea fără reținere. Cine își bate joc de mine constant fără pic de remușcare? Crezi că am nevoie de tine? pufnesc într-un râs răutăcios. Nu te-as vrea nici dacă ai fi ultima persoana de pe Pământ.

— Nu spune asta, Blake! Mă rănești, glasul ei pare sincer, dar incet să rad si mai tare.

— Te rănesc? Ce bine! Pentru că in clipa asta, să te rănesc este tot ce vreau să fac! o ocolesc si dau să ies din bucătărie, dar mă apucă de braț.

— Asta te-ar face să te simți mai bine? ochii ei mă topesc și mă pierd pentru o clipă, uitând complet de propria-mi suferința.

— Nu știu ce m-ar face să mai simt mai bine, scot vorbele ca o șoaptă îndurerată. Nu mai sunt nimic din ce am fost, iar asta mă distruge, îi recunosc.

Lacrimi încep să ii curgă neîncetat pe obraz, iar eu mă simt și mai derutat decât înainte.

— Haide, mă trage aproape de ea, conducându-mă spre dormitor. Trebuie să faci un duș, să scapi de hainele astea și să te odihnești.

Nu știu de ce o las sa ma atingă, de ce o las sa se apropie de mine, dar sunt prea slab sa ma lupt cu ea acum. De fapt sunt mult prea slab să o resping, așa cum ar trebui.
O urmez in dormitor și apoi in baie. Nu spun nimic, doar ma holbez spre ea ca un copil rănit. Îmi place cum ma face sa ma simt acum. Îmi place cum are grija de mine.

Încep sa ma simt molesit și adormit, dar ma străduiesc să rămân prezent. O urmăresc cum pregătește apa la duș apoi se întoarce la mine. Stau sprijinit de chiuveta așteptând cuminte.

— Poți să te dezbraci sau te ajut eu?

Mă uit in jos la mine. Sunt desculț îmbrăcat doar cu o cămașa și pantalonii negri cu care am fost la birou azi.

— Profiți de mine în starea asta, doamna Evans? întreb cu un rânjet superior.

— Mă bucur că ai chef de glume, îmi zâmbește trist. O să te ajut.

Se apropie mai mult de mine, pana ce ii simt răsuflarea fierbinte pe piele. Îmi desface cămașa încet și cu grija, deschizând nasture cu nasture, pana la ultimul. Când mi-o dă jos de pe umeri, îmi atinge pielea cu degetele ei reci și mă cutremur. Un fior rece mă pătrunde, iar ochii mi se întunecă. Nu vreau să o doresc acum, dar nu pot controla nimic din ceea ce simt.

Se comporta atât de neafectată, ignorând fiecare semnal pe care corpul meu i-l transmite. Îmi desface și pantalonii, lăsându-i să cada la podea. O ajut doar ridicând picioarele, rând pe rând, pentru a-i îndepărta. Sunt in boxeri în fața ei, așteptând să văd ce va face în continuare. Își ridica capul spre mine privindu-mă în ochi fix, lăsându-mă să văd în ei aceeași dorința arzătoare cu care mă copleșește mereu.

Doar că de data asta, sunt suficient de lucid încât să îmi infranez pornirile. Nu o să mă ating de ea, oricât de mult tânjesc să o fac.
Îmi apucă marginea boxerilor, dar îi îndepărtez mana.

— Rămân așa! îi șoptesc cu indiferenta.

Aproba din cap și mă conduce în duș. Când pasesc pe gresia udă alunec și o trag spre mine, izbindu-ne de perete. Dușul de deasupra noastră ne udă pe amândoi și încep să rad din nou, euforic. Las capul pe spate și închid ochii, strângând-o la pieptul meu. Nu se îndepărtează. O simt cum se relaxează în brațele mele.

— Putem fi fericiți, încep să vorbesc inconștient. Puteam fi atât de fericiți! Te-am iubit mai presus de orice, iubito.

Îmi îngrop nasul în parul ei ud, apoi îi dau drumu, privind-o cum face un pas in spate.