Să furi de la zei

Promisiuni

- Nu mi se pare corect! Mormăi Lain învârtind în palmă frâiele calului.

- Nu înțeleg de ce te plângi, în Aysu mâncarea e cu mult mai scumpă. Plus că noi măcar ne permitem. Tremor mângâie coama calului său lăsându-se în jos atunci când trece pe sub o creangă.

- Eu îmi permit dar alții nu. Asta e problema și am de gând să o rezolv într-un fel sau altul. Îmi prinde bine să mai ies din curtea castelului și să văd cum decurg cu adevărat lucrurile.

- Dar nu faci deja lucrurile astea?

-Ba da dar sunt anunțați deja cu câteva zile înainte să ajung. Mereu îi văd cu zâmbete pe buze și fericiți de parcă sunt deja în paradis. Acum totul e real, așa vreau să fie.

- Mă întreb cum nu te recunoaște nimeni. Murmură Tremor încruntându-se.

- Presupun că niciunul nu s-a uitat vreodată la fața mea, toți privesc coroana ce o port pe cap și hainele de pe mine. Nici nu știu dacă ar trebui să fiu jignit sau mulțumit.

- De ce ar trebui să fii mulțumit?

-Pentru că mă pot plimba printre ei acum fără ca vreo unul să mă recunoască.

- Nu zici rău. Ăsta presupun că e un plus.

- Știi ce îmi place cel mai mult la Azuri? Faptul că deși știe că sunt regele nu mă menajează, nu mă lingușește și nici nu mă desconsideră. Nu-i pasă că sunt regele, ea mă vede ca un pe om de rând și îmi place asta.

             Conversația călăreților fu întreruptă atunci când Asahi se propti în mijlocul drumului. Fața lui nu trăda nicio emoție iar privirea lui rece și calculată căzu pe amândoi.  Lain vru să spună ceva dar atunci Asahi aruncă pe jos o desagă ce căzu greu pe pământul bătătorit.

- Aici ai tot ce îți trebuie pentru a începe să lucrezi la aripi. Spune Asahi privindu-l pe Tremor în ochii iar acesta înghiți în sec. Îți voi aduce restul mai târziu, mâine vreau să începi să lucrezi la ele.

- Am înțeles. Spune Tremor hotărât. Îmi voi da toată silința.

- De ce faci asta, Asahi? Întrebă Lain iar un mușchi de pe fața lui Asahi zvâcni.

- Nu voiai să te duci după Azuri? Răspunde Asahi ascunzându-și agitația. Voi face tot posibilul să ajungeți la ea, maiestate.

            Lain simți un junghi în piept atunci când Asahi i se adresă formal. Într-adevăr că la castel Asahi trebuia să se comporte într-un anumit fel atunci când erau și alți oameni prin jur pentru a-și menține acoperirea dar asta nu înseamna că el era de acord. Dar Asahi nu mai era nevoit să vorbească formal de când au plecat împreună de la castel.

            Și totuși Lain formase o graniță între ei atunci când îi spuse lui Asahi că relația lor ar trebui să fie protocolară. Asahi era de vină pentru ruptura dintre ei dar Lain era cel care o crease iar Asahi avea să o respecte, căci asta face el, respectă regulile.

- De ce, Asahi? Întreabă din nou regele.

- Pentru că asta îmi este datoria, maiestate. Răspunde tânguit Asahi.

- Nu! Asahi, De Ce? Întreabă apăsat Lain privindu-și prietenul în ochii.

- Pentru că asta fac prietenii... Se ajută... Asta făceam eu înainte, te ajutam.

              Regele tăcuse privindu-și prietenul ce părea să se rupă în două. Mintea lui Asahi era împărțită în a-și face datoria de-al ține pe rege în siguranță și în a fi un prieten bun pentru Lain.