Să furi de la zei

Cicatricile Trecutului

- Pot să vă întreb de ce doriți să mergeți la cimitir, domnule?

- Nu. Adaminis sfărâmă tufișul ce le stătea în cale. Mergi!

      Kamnur strânse din buze și continuă pe cărarea ce aproape dispărea sub frunzele uscate. Pădurea murmura trist iar licuricii zburau prin jurul lor atrași de ochii lui Adaminis ce străluceau prin întunericul nopții. Kamnur le privea luminițele și nostalgia îl lovi amintindu-și de plimbările alături de mama lui la miezul nopții.

- Creaturile astea micuțe sunt îngrozitoare.

- Poate dar mie îmi amintesc de mama. Sunt drăguți atunci când nu încearcă să-ți intre în ochii.

- De aceea ai vrut acele lampioane agățate de copacii din Grădină?

        Adaminis întinde mâna în față lăsând un licurici să i se așeze în palmă.

- Îhâm. Îngăimă Kamnur devenind tăcut. La fel ca și floarea.

- Nu-mi dau seama cum o floare poate semăna cu o persoană.

       Adaminis se încruntă ca un copilaș la mica făptură din palma lui.

- Nu e vorba doar de cum arată ci de ceea ce-ți amintește. Floarea pe care v-am rugat să o salvați este foarte populară printre femei sau mai bine spus era. Acela este ultimul exemplar.

- Tot nu văd asemănarea.

- Dar nu trebuie să vezi ceva tot timpul , trebuie să simți. Floarea despre care vă spun este folosită la parfumuri. Mama nu avea destui bani pentru a cumpăra parfumul așa că, în fiecare noapte, la miezul nopții, veneam în pădurea asta și căutam florile.

- De ce la miezul nopții?

- Doar atunci înfloresc. Kamnur își închise ochii și își lăsă capul pe spate. Când îmi închid ochii încă îi pot vedea fericirea de pe chip atunci când găseam flori, îi plăceau atât de mult.

        Adaminis încercă să prindă făptura în pumn dar aceasta zbură și el rămase cu pumnul încleștat.

- Cum arăta mama ta, Kamnur?

- Hmm. Avea părul negru și creț, pielea îi era ciocolatie căci era din Aysu. Dar ochii ei erau albaștri, spunea că asta o făcea specială. Purta tot timpul o fustă albastră și o cămașă albă. Kamnur își șterse o lacrimă de pe obraz. Atât de albă...

      Zeul îl privi pe Kamnur și se încruntă. Nu-l întrebase niciodată pe Kamnur de ce murise mama lui sau ce căuta el în acea celulă mizeră dar nici nu-i păsa deci nu întrebă nici acum.

- Sarah cum arăta, domnule? Întrebă Kamnur încercând să umple liniștea ce se așternuse în pădure. Sunt sigur că era frumoasă.

      Adaminis scrâșni din maxilar și trecu rapid pe lângă Kamnur vrând să plece înaintea lui dar se lovi cu pieptul de porțile cimitirului. Porțile ruginite scârțâiră iar lanțul ce le lega zăngăni pe barele de fier.

        Zeul făcu un pas în față, cuprinse lacătul în mâna stângă și îl făcu pulbere ce dispăru în adierea calmă a sezonului. Adaminis deschide larg porțile cu o mână și se oprește chiar la intrarea printre morminte.

- Sarah era mult mai mult decât frumoasă.

       Adaminis ridică mâna dreaptă, în care fusese licuriciul, în aer și își desfăcu pumnul. Un fluture azuriu își luă zborul, amețit, printre crengile copacilor.

- Arăta exact ca Azuri.

       Kamnur privește fluturele zburând prin pădure și pe urmă își dori să-l urmeze pe Adaminis prin cimitir dar acesta îl oprește.