Să furi de la zei

Lacrimile Zeilor

             Kamnur nu se gândise niciodată cum va muri deși probabil nu i-ar fi venit în minte faptul că va muri cu o pereche aripi în spate fără să fie capabil să le folosească. Pielea i se albise de groază în timp ce inima părea să renunțe la lupta cu panica și se lăsă pradă nebuniei.

- La naiba! Urlă Kamnur protejându-și fața cu brațele.

             O forță cumplită îl apucă de încheietura piciorului și îl ținu pe loc, cu capul în jos. Kamnur începu să fluture din brațe pentru a-și ține echilibrul.

- Vorbește frumos. Adaminis îl smunci în sus. Așa vorbești și cu Azuri?

- Oh, pe tot norocul! Oftă Kamnur relaxându-se atunci când văzu zeul ținându-l de picior. Credeam că o să mor.

- Aș fi vrut să te las să mori dar am promis cuiva ceva și eu mă țin de promisiuni. Zeul se încruntă. Aș fi vrut să nu o fi făcut.

- Încurajator! Exclamă fals Kamnur. Acum mă simt mult mai bine.

- Atunci o să-ți dau drumul.

- Nu! Țipă Kamnur. V-am spus, domnule, nu știu cum funcționează aripile.

- Dar e ușor, nici măcar atât nu poți face? Întrebă zeul fluturând liniștit din aripile gigantice. E ceva natural.

- Pentru dumneavoastră. Kamnur își privi aripile grele din spate. Eu nu le am lipite de spate.

- Ar fi fost mai ușor dacă ți le-aș fi atașat de corp. Zeul îl trage pe Kamnur mai sus și îl prinde de încheietura mâinii. Ar fi fost mai simplu.

- Nu m-aș supăra să am o pereche de aripi dar acum am putea să nu vorbim despre asta, domnule. Kamnur privi satul ce dormea liniștit. Suntem destul de sus.

- O să-ți fie mai greu acum să urci deasupra norilor dar te vei descurca. Adaminis își lipi palma dreaptă de aripile lui Kamnur. Simți ceva?

-Nu. Răspunde Kamnur calm.

          Ca și cum un ac îl înțepă în ceafă, Kamnur tresări prinzându-se de brațul lui Adaminis. Privirea i se încețoșă pentru câteva secunde, simți ca și cum creierul tocmai i se oprise pentru o secundă. După ce acea secundă chinuitoare de goliciune totală a gândurilor corpul îi fu traversat de un val de adrenalină.

- Dar acum? Adaminis îl privi pe Kamnur în ochii. Ești bine, Kamnur? Mă vezi? Mă auzi?

-Da... Kamnur clipi de câteva ori. Cred că da. Repetă acesta amețit.

- Sigur? Adaminis îl scutură puțin pe Kamnur. Ce e Nefteea?

- O femeie autoritară. Răspunde  băiatul revenindu-și în simțuri.

- Răspunsul era "o zeiță" dar nu pot spune că nu ai dreptate. Adaminis își prinde baza nasului cu două degete. Acum ar trebui să poți să-ți folosești aripile.

         Și într-adevăr Kamnur trebui doar să se gândească la aripi și acestea începură să se miște. Se mișcau lent dar nu după mult timp Adaminis nu mai era nevoit să-l țină pe Kamnur.

- Dar cum? Întrebă Kamnur zăpăcit.

- Ți-am atașat nervii aripilor la creierul tău, e ceva temporal deci nu te obișnui.

- E bine, presupun. Dar cum mă înalț?

- Doar uită-te la mine, o să te prinzi într-un sfârșit. Adaminis flutură scurt din aripi. Sper.

          Băiatul îl privi pe Adaminis cum se înălță deasupra norilor și după ce se concentră reuși și el să-l urmeze. Nu simțea nicio schimbare în creierul său dar faptul că zbura îl amețea puțin. Deasupra norilor îl aștepta Adaminis ce vru să se asigure că îl urma și că nu căzuse din nou.