Mi-am luat la revedere și am pornit leneș spre camera mea. Eram obosită, dar și fericita. Nu îmi mai era foame și nici nu mă mai simțeam singura.
Am deschis ușa, ochii mei făcând cunoștința cu o silueta impunătoare ce stătea lângă fereastra.
-Ce faci aici? am întrebat nepăsător.
-Unde ai fost?
-Știi ce enervant e când oamenii Îți raspund tot cu o întrebare?
L-am auzit maraind.
-Te-am întrebat unde ai fost și nu îmi place sa repet! Deci unde ai fost!?
-La donatoarea lui Blake. E chiar de treaba, am răspuns cât de calm am putut.
-Parcă ti-am mai spus sa stai în camera ta!
-I-auzi. Acum îmi impui și reguli! Cine ești tu? Bunica?
-O cea pe care am omorât - o vrei sa spui? spuse zâmbind malefic.
-Da monstrule! Fix pe ea! Nu știi cât te urăsc pentru asta! Nici nu trebuia măcar sa vin cu tine!
-N-aveai de ales.
-Puteam fugi!
-Nu poți fugi la nesfârșit de destin Melody și mai ales nu poți fugi la nesfârșit de mine...
-De ce ești aici? Sa-mi pui întrebări stupide?
-Vrei sa plec?
L-am privit încercând sa rămân calma. Oare chiar voiam sa plece..? Mi-a omorât bunica! Normal ca voiam sa plece! Ce fel de întrebare e asta!?
-Sa știi ca da...
-Bine atunci.
Închise ochii și puteam sa jur c-am văzut o lacrima, apoi dispăru folosindu-se de viteza sa inumana.
Eram iar singura și nu știu de ce simțeam nevoia sa plâng. Este oare posibil sa fiu îndrăgostită de un criminal, care mai e și vampir pe deasupra..? Voiam sa mor. A naibii dragoste! De ce îmi faci asta!? Mi-am așezat capul pe genunchi și am plâns cum n-o mai făcusem de mult. Am plâns pentru bunica și moartea cruda pe care i-am cauzat-o, pentru părinții mei ce probabil mă căutau în disperare, pentru donatoarea lui Blake și trista sa poveste, pentru inima mea naiva ce va fi rupta în mii de bucatele de el... Pentru tot ce mi s-a întâmplat pana acum și sincer simțeam ca nu mai suport! Niciodată nu m-am simțit atât de singura, atât de pierduta, de vulnerabila. Îl iubeam... Și știam ca voi plăti scump în viitor pentru asta... Cum stăteam acolo cu capul sprijinit de genunchi, doua cuvinte mi-au răsunat în minte: Ești speciala... Speciala..? La ce se referă... M-am gândit apoi la ce a zis donatoarea lui Blake cum ca as fi vrăjitoare. Ar fi oare posibil? M-am ridicat ușor și m-am apropiat de o vaza cu flori ce se afla pe noptiera. O priveam intens. "Ridica-te... Ridica-te... Ridica-te! " Vaza învinse gravitația, levitand acum pana undeva aproape de tavan.
-O doamne!!!
La un moment de neatenție, căzu spărgându-se în mii de bucatele.
-Hopa... Eh, se mai întâmplă.
Am ieșit ca un fulger din camera, alergând spre camera donatoarei lui Blake. Am ciocănit energic, pana ce am zărit un chip obosit și nervos.
-E 1 noaptea, femeie! Ce ai!? Te-ai ticnit!?
-Ghici ce! Ghici ce!
-Hmm?
-Mi-am descoperit talentul!
-Cum?!
-DA! Se pare ca eu chiar sunt vrăjitoare!
-Nu cred...
-Hai! O sa-ti arat!
Am dat buzna în camera, aprinzând toate luminile.
-Privește aici...
M-am apropiat de jurnalul sau violet, privindu-l intens. " Ridica-te... Ridica-te... Ridica-te! "
Jurnalul se ridica de la sol, levitand ca vaza de mai devreme. Un strigat plin de uimire fu singurul răspuns al fetei.
-Nu pot sa cred... visez nu-i așa! ?
-Nu!! Nu-i așa ca-i tare?!
-Foarte tare! Dar stai... mă poți ridica si pe mine..?
-N-am încercat...Dar nu știu ce sa zic...
-Hai încerca!
-Bine, dar daca-ti sparg capul, nu-i vina mea!
-Cum spui tu...
M-am apropiat de ea, privind-o intens. "Ridica-te... Ridica-te... Ridica-te! " Blonda se ridica de la sol cu un țipat de uimire și extaz.
-Wow! Mai sus!
M-am concentrat și mai tare, dar am reușit doar s-o întorc cu capul în jos.
-Oops...
-Melody!
Atenția mi-a fost distrasă de ușa ce se trânti de perete, iar prin ea apărută cei doi frați. Amândoi păreau furioși, iar eu nu înțelegeam motivul. Am auzit un bubuit și mi-am întors cu privirea spre blonda ce își freca cotul. Se pare ca o trântisem pe podea...
-Este ultima oară când te las sa mă dai cu capul de pereți!
Am izbucnit amândouă în ras, uitând parcă de vampirii ce ne priveau curios.
-Știam ca ești speciala, spuse Blane zâmbind, încă de când te-am văzut prima oară. Ce altceva știi sa mai faci?
-Pai, momentan, doar asta...
-Vin mâine sa te iau la 8. Începi antrenamentele. Presimt sa războiul se va sfârși curând, nu-i așa draga frate?
Blake îmi făcu cu ochiul și dădu aprobator din cap.
-Ce ființă interesanta... Cu adevărat fascinanta... cred ca tata abia așteaptă sa o cunoască.
-Și o va face mâine.
Spunând asta amândoi părăsită camera.
-Bravo,fata! Deja ai întâlnire cu regele! E ceva, sa știi.
-Știu... deja am emoții...
-Sa nu ai! Pan' la urma poți oricând sa-l dai cu capul de pereți nu?
I-am zâmbit.
-Apropo, pe tine cum te cheamă?
-Tasha.
-Oh... drăguț nume!
-Mersi. Nici al tău nu-i prea rău. Acum mergi la culcare. Mâine va fi o zi lunga.
-Mie îmi spui...
Când am ajuns în camera, m-am așezat direct în pat, dar am dat un țipat când l-am văzut pe Blane stand lângă mine.
