Psycho Lover

Chapter 2

~11 ianuarie 2016, Facultatea de Medicina din Seoul~

Cursurile aproape se terminasera, iar gandul meu era la numarul de taxi pe care-l notasem pe o bucata de hartie. Tinand cont de... evenimentul petrecut aseara, am decis ca nu voi mai lua acel autobuz si ca de acum inaite voi merge acasa cu taxiul. Cel putin asa imi propusesem, caci imediat ce am iesit din facultate am ramas inghetata.

Sprijinit zidul de la intrare se afla el. Mii de fiori se mi plimbau nestingheriti pe sirea spinarii, iar fiecare particica a creierului meu imi spunea sa o iau la fuga.

Ce mai astepti? O invitatie scrisa? Fugi, Joy! Omul asta e periculos! striga ca o nebuna constiinta mea, dar cine sa o asculte? Picioarele mele pareau ca merg singure spre el fiindca imediat ce m-a vazut a zambit si mi-a facut semn sa ma apropii de el.

In momentul in care ajung in fata lui zambetul sau devine si mai pervers si, intr-o fractiune de secunda, ma lipeste de zid.

— Cum a fost azi la facultate, baby?

Inghit in sec atunci cand observ cat de mica este distanta dintre noi, insa ceva mult mai important ma face sa realizez ca inca sunt in curtea facultatii si ca ar putea sa ma vada colegii mei.

— Nu aici! spun eu atunci cand distanta dintre mine si el devenise aproape inexistenta.

— Ce vrei sa s... Aaa!

Il prind de mana si il trag dupa mine pana pe o straduta dintre doua blocuri pe unde nu prea trec oamenii.

— Ce cauti aici? strig eu enervata.

Ramane blocat pentru cateva secunde, de parca inca nu realizeaza ceea ce se intampla, dar apoi ma izbeste de zidul blocului si se lipeste de mine.

— Ti-e rusine cu mine? imi sopteste acesta in ureche, facandu-mi instantaneu pielea de gaina.

— Ce? Nu! De ce mi-ar fi? intreb eu putin speriata.

Zambeste in coltul gurii pentru cateva secunse, dar apoi brusc devine nervos.

— Unde e Jessica? intreaba el autoritar.

— Cine?

— Nu face pe glumeata! Unde este? E la tine? maraie el nervos si imi smulge geanta de pe umar, resturnand tot continutul ei pe jos. Nu e aici! Unde l-ai pus?

— Ce sa pun?

— Cutitul meu! striga atat de nervos, incat, pentru prima data, regret ca nu mi-am ascultat constiinta.

— Pai, vezi tu... E... acasa. ii raspund eu speriata.

Priveste in gol timp de cateva secunde, iar apoi schiteaza in coltul gurii un zambet.

— Stiam eu! Mi-ai luat cutitul doar pentru ca iti doreai sa vin la tine acasa! spune el zambind, iar apoi ma imbratisaza. Oh, baby! Trebuia doar sa imi spui, sti, nu e frumos sa iei lucruri care nu-ti apartin.

— Ce? De unde ti-au venit ideile astea? Esti prea... incerc eu sa spun, insa el imi da drumul si incepe sa ma priveasca insistent, asteptand sa afle ce am de spus. Ziceai ca iti vrei cutitul, nu? Ok! Hai sa mergem!

Pornesc rapid spre casa, departandu-ma cat de mult pot de acea persoana, insa, sperantele mele ca el nu se fi luat dupa mine sunt desarte fiindca intr-o fractiune de secunda mana lui o prinde pe a mea si o tine strans.

— Doar nu vrei sa ma pierzi, nu papusa? spune el ranjind.

— Mai spune-mi odata asa si jur ca va fi ultimul lucru pe care il vei face! amenint eu vizibil nervoasa.