Psycho Lover

Chapter 4

-Chiar ai crezut ca vei scapa? Chiar esti atat de proasta Joy? maraie el, strangandu-ma de gat.

-C-c-chanyeol... scancesc eu incercand sa ma eliberez din stansoarea lui.

El este prea puternic pentru mine, iar incercarile mele zadarnice il fac doar sa se enerveze si sa ma stranga si mai tare.

Ti-ai gasit cu cine sa te incurci Joy! Psihopat ti-a trebuit! Sa fi recunoscatoare daca iti va da drumul!

Imi e teama, regret ca nu l-am ascultat atunci cand a trebuit, acum nebunul acesta are sa ma sugrume.

Brusc Chanyeol imi da drumul, iar eu cad in genunchi, respirand sacadat si totodata pretuind fiecare particula de oxigen.

-Nu imi place cand nu sunt ascultat, Joy! Ar trebui sa ti minte asta data viitoare cand ai de gand sa imi incalci ordinele.

Odata ce termina de rostit aceasta ultima fraza, Chan pleaca in sufragerie trantind usa in urma sa.

-E nebun, e nebun, e nebun! spun eu din ce in ce mai tare pana cand ajung sa tip.

Usa sufrageriei se deschide. Aud pasii lui Chanyeol apropiindu-se. Nu pot sta sa astept ca sa aflu ce mi se va intampla!

O iau la fuga pe scari si ma incui in camera mea, iar apoi inchid fereastra si trag draperia.

-In cazul in care psihopatul ala vrea sa intre pe geam... imi spun eu ghemuindu-ma intr-un colt cu genunchii la piept.

Dupa cateva secunde de liniste incep sa se auda din nou pasii lui Chanyeol. Urca scarile si este din ce in ce mai aproape. Inima mea bate atat de tare incat simt ca in curand o sa o ia la fuga, cu tot cu adrenalina si sange.

Pasii sai sunt tot mai aproape, pana cand se opresc brusc. E in fata usii. Scartaitul lung provocat de clanta imi da de stire ca incearca sa intre, insa spre norocul meu nu poate. Mai incearca de cateva ori sa o deschida, iar apoi pleaca.

-Inca nu am scapat... soptesc eu speriata cu inima cat un purice.

Cateva minute mai tarziu aud batai in geam. Nu trebuie sa ma ridic si sa ma uit ce se aude. Stiu ca el e. E afara acum. Sta pe pervaz si asteapta. Asteapta sa ii cad in plasa si sa ii deschid, insa nu ii va merge. Continua asa putin timp, apoi se opreste.

Deja imi fac mici sperante cum ca s-ar fi saturat si s-ar fi dus la culcare, insa un psycho nu renunta atat de usor.

Aud iar pasii lui apropiindu-se de usa inchisa. Ma astept la ce e mai rau, insa nimic. Nu se intampla nimic.

-Joy, te rog deschide usa. Promit ca nu o sa iti fac nimic. Doar deschide usa si asigura-ma ca esti bine. se aude vocea lui Chan.

Nu pare nervos, pare mai mult trist. Dar de ce poate fi el trist? Doar eu sunt cea pe care era pe punctul de a o omori. Doar nu cumva... Chanyeol... Regreta?

Ma ridic si ma apropii de usa. Imi dreg putin vocea pentru a ascunde teama din aceasta si spun simplu si ferm:

-Sunt bine.

-Lasa-ma sa te vad... Te rog, nu pot sa cred ceea ce nu vad, Joy...

Ai innebunit? Ma rog, daca stau sa ma gandesc ai innebunit din momentul in care ai vorbit cu el prima data, dar asta nu conteaza acum. Nu te gandesti ca el asta asteapta? Sa ii deschizi usa! Daca o faci, nu o sa ai sanse sa mai scapi, pricepi? striga constiinta mea, dar niciodata nu am ascultat-o si nici acum nu o sa o fac fiindca eu am incredere in Chanyeol.

Descui usa, inca tematoare, iar apoi o deschid incet, in fata mea aparand Chanyeol. Nu are expresia lui psihopata, pare ca e trist, foarte trist si daca privesc mai atenta, observ ca pe obrajii sai se pot vedea cateva dare lasate de lacrimini.

Ma priveste timp de cateva secunde, iar apoi ma imbratisaza, lasandu-ma oarecum surprinsa.

-Imi pare rau, Joy. Imi pare atat de rau. spune el lipindu-se si mai mult de mine.

Acesta e nebunul care acum o jumatate de ora ma sugruma? Cum e posibil? Atat de bipolara poate fi o persoana?

-Prostutule, de ce plangi? spun eu batandu-l usor pe spate pentru a se linisti.

Nu imi raspunde. Continua sa planga si sa suspine, strangandu-ma din ce in ce mai tare la pieptul sau.

-Ya! Ai de gand sa mai plangi mult? Nu stiu daca ai observat, dar nu port vesta de salvare. incerc eu sa il mai inveselesc.

Chanyeol ma priveste in ochi si incearca sa schiteze un zambet.

-Ya! Nu ti se pare cam jenant? Adica esti mare cat un stalp si plangi mai rau decat un copil de trei ani!

Expresia fetei sale devine brusc una serioasa, iar ochii sai ma privesc fix.

-Daca plang sau sunt nervos, asta nu e problema ta! Ai inteles? spune el cu o voce aspra, iar apoi iese din camera mea trantind usa.

Stai! Stai! Stiai! Deruleaza putin! Nebunul asta, acum doua minute dadea apa la soricei si te ruga sa ii deschizi usa, iar acum tot el e cel nervos? Vezi Joy? Cand iti zic ca e nebun, am dreptate!

Comportamentul lui Chanyeol intrece orice masura. Cum sa nu fie problema mea cand eu sunt motivul pentru care plangea.

Din cauza oboselii, stresului si intrebarilor fara raspuns actionez inconstient, si ies din camera mea, mergand glont spre dormitorul lui Chanyeol. Nu ma deranjez sa bat la usa si intru. Spre ghinionul meu, odata intrata aici, il vad pe Chanyeol aproape dezbracat, singurul lucru care il acopera fiind boxerii.

-Iubito, nu crezi ca esti cam perversa? spune Chanyeol ranjind. Eu nu intru peste tine in camera cand esti dezbracata. Ma rog, nu intru inca, dar totusi.

Sunt inca blocata si nu stiu ce sa spun. Tot curajul meu se risipise, ca de fiecare data!

-Nu e frumos sa te holbezi la oameni, Joy. spune Chanyeol ranjind si apropiindu-se tot mai mult de mine. Hmm, cred ca va trebui sa te pedepsesc pentru asta.

-Nu crezi ca mi-a ajuns pentru astazi? tip eu nervoasa.

-Poftim?

-Da! Dupa cate mi-ai facut azi, nu crezi ca m-am saturat? Esti imposibil Chanyeol, sa sti! Nu esti doar un psihopat! Esti un psihopat, nebun, pervers si foarte bipolar! De fapt nici nu...

Nu reusesc sa-mi termin propozitia fiindca isi lipeste buzele de ale mele, intr-un sarut apasat. Incep sa ma zbat, sa il imping, chiar il lovesc cu pumnii in spate, dar ca deobicei sunt incercari zadarnice. Imi prinde incheieturile mainilor si le strange tare, facandu-ma sa scot un scancet de durere si chiar sa las o lacrima sa se scurga incet pe obrazul meu. Chanyeol o observa. Imi da drumul la maini si se departeaza putin.

Ma dau si eu cativa pasi in spate cu dorinta ca distanta dintre noi doi sa fie tot mai mare, insa ma opresc atunci cand realizez ca am spatele lipit de perete.

-Joy, eu... incearca Chanyeol sa spuna in momentul cand realizeaza cat de speriata il privesc.

-Lasa-ma in pace! strig eu ca o nebuna in incercarea de a-l face sa nu se apropie de mine.

Ma las jos. Imi duc genunchii la piept si incep sa plang. Nu il inteleg pe baiatul acesta? Cum poate sa se joace asa cu mine si sentimentele mele?

Expresia fetei sale este una foarte vinovata. Si chiar asa trebuie sa fie! Doar plang din vina lui! Vine spre mine si se aseaza langa mine. Bratul sau ma cuprinde si ma trage mai aproape de el.

-Te urasc! Te urasc, Park Chanyeol! spun eu cu lacrimi in ochi.

-Imi pare rau Joy.

-Daca te iert, ce se va intampla cu mine? il intreb eu lasandu-mi capul pe umarul sau.

-Nu stiu... imi raspunde el trist.
______________________