Psycho Lover

Chapter 11

Mii de lacrimi îmi curg incontrolabil. Încă am în mână acel bilet și încerc să cred că nu este adevărat, că nu s-a jucat cu mine și cu sentimentele mele atât de mult timp, doar pentru a pleca așa.

Îmi înfășor cearceaful în jurul corpului meu gol și fug ca o disperată spre bucătărie în speranța că este doar un mic joc de-al lui pentru a mă face să plâng puțin. Cu fiecare pas pe care îl fac simt că o părticică din mine dispare ușor, puțin câte puțin. Mă opresc în fața ușii închise. Îmi mușc ușor buza, pun mâna pe clanță și deschid ușa. Chiar voiam să fie aici, dar nu este. În sufragerie nu poate fi, l-aș fi văzut în drumul meu spre bucătărie. Sigur este în camera lui.

Din nou încep să fug bezmetic, de parcă aș fi contra cronomentru, spre camera lui Chanyeol. În graba mea aproape am căzut de câteva ori încercând să urc scările cât mai repede, iar cearceaful ce mă acoperea era de mult pierdut pe undeva pe hol, dar nu îmi pasă. Intru în camera lui strigându-i numele. Privesc în jur. Nu este. Mă întorc spre ușă crezând că este un alt joc de-al său, dar nu este.

Cad în genunchi și încep să plâng. În mâna mea încă se află acea bucată nenorocită de hârtie pe care aș vrea nespus de mult său o rup, dar nu pot. Este singurul lucru pe care îl am de la el în afară de toate acele amintiri și sentimente confuze.

Ușa camerei se deschide brusc, fiind trântită la perete, iar asta mă face să tresar și să mă întorc spre acea persoană. Din nefericire pentru mine nu este persoana pe care eu îmi doream să o văd, ci este Amber.

-Joy! Ce s-a întâmplat? strigă ea uitându-se speriată la starea mea cea deplorabilă.

-Chanyeol... a plecat. spun eu cu ochii plini de lacrimi.

Amber rămâne nemișcată. Ascultă cu atenție ceea ce spun, iar apoi se uită la mine și realizează că nu port nici măcar lenjerie intimă. Privirea ei se întunecă și, în loc să mă îmbrățișeze și să mă consoleze, așa cu ar face orice soră mai mare, ea începe să țipe la mine.

-Știam eu că nu e nimic bun la nenorocitul acela și chiar ți-am spus asta, dar m-ai ascultat? Nu, Joy! Cum puteai să faci una ca asta? Și în plus te-ai culcat cu el! De câte ori ți-am spus că băieții doar asta urmăresc?

Faptul că Amber mă ceartă mă afectează. Știu că este dezamăgită de mine, la fel sunt și eu. Nu pot să cred că am fost atât de îndrăgostită de un băiat pe care îl știu doar de două luni și că încă sunt, dar mai ales nu pot să cred că a fost în stare să se joace în acest hal cu sentimentele mele. Tot ceea ce mi-a spus, tot ceea ce fost, totul era doar o minciună. Pentru el nu am fost cu adevărat "fata pe care o iubea", am fost doar o jucărie, o jucărie a unui om psihopat care nu înțelege ce sunt sentimentele. A stors tot ceea ce aveam mai bun în mine și m-a lăsat după ce nu a mai rămas nimic.

-Ya! Tu măcar mă asculți? țipă Amber zguduindu-mă puțin.

-Nu mai tipa la mine! Ai avut dreptate, dar ce mai este de făcut acum? Băiatul acela m-a mințit! A spus că mă iubește și acum a plecat! izbugnesc eu în lacrimi.

Amber nu mai spune nimic. Se așează lângă mine și mă îmbrățișază, un lucru foarte de neînțeles venind din partea ei. Amber urăște să îmbrățișeze sau să fie îmbrățișată și totuși acum o face pentru mine, pentru că știe că nu am nevoie de cineva care să îmi amintească de greșelile mele, ci de cineva pe al cărui umăr să plâng.

-Joy, vei întârzia la facultate. spune ea după câteva minute, distrugând liniștea dintre noi în momentul în care s-a uitat la ceasul ei de mână.

Îmi ridic brusc capul atunci când rostește cuvântul "facultate". Sigur mă va aștepta în stația de autobuz imediat ce voi ieși de la cursuri. Face asta de trei ani. Nu are cum să își oprească așa de brusc acest obicei.