Psycho Lover

Chapter 14

48 DE ORE MAI TÂRZIU

Privesc înspăimântată în jurul meu, încercând să îmi dau seama unde aș putea fi, dar bucata neagră de material cu care sunt legată mă împiedică să fac acest lucru. Aș vrea să țip, dar nu pot, există două motive: faptul că am o bandă adezivă lipită pe buze și, chiar dacă aceasta nu ar fi fost, făcând asta doar l-aș enerva mult mai tare. Mâinile și picioarele îmi sunt legate unele de altele cu o funie groasă și aspră care sigur mi-a lăsat deja câteva răni pe încheieturi și glezne.

Un scârțâit prelung îmi răsună zgmotos în urechi, urmat de sunete de pași care se apropie de mine. Îmi este din ce în ce mai frică. Știu că îmi va face rău și că probabil mă va omorî, dar, înainte de asta, aș da orice să îi mai văd odată chipul, zâmbetul prostesc, cel pervers și chiar și latura lui rece și obsedată.

Atunci ai noroc! Nebunul o să îți arate ce înseamnă rece și obsedat.
Înghit în sec și îi ascult pașii, numărând câți pași sunt de la ușă până la mine. Se oprește în fața mea, iar eu mă opresc din numărat. Zece pași...

Îi simt respirația caldă mâgâindu-mi blând chip. Cu toate că prezența lui îmi face inima să tresară și să vreau să fiu cât mai aproape de el, îmi întorc capul spre stânga și aștept să aflu care-i va fi reacția. Aceasta nu întârzie să apară. Ceea ce începe cu un scurt pufnit ironic și foarte sonor este urmat de o lovitură puternică a piciorului său în brațul meu drept, impactul mutându-mă din loc și făcându-mă să simt podeau rece cu tot trupul. Urmează o altă lovitură, de această dată și mai puternică, în stomac. Încerc să scot un geamăt de durere, însă banda adeviză mă împiedică. Loviturile continuă, Chanyeol fiind din ce în ce mai violent, până într-un anumit punct. Atunci când credeam că o să leșin din cauza durerii sau că poate o să mă înec cu sângele care îmi tot venea în gură, Chanyeol se oprește.

Probabil observă că nu mai opun niciun fel de rezistență și consideră că sunt inconștientă. Chanyeol nu este prea inteligent în astfel de momente. Dacă mă străduiesc puțin, ar putea crede chiar că am murit. Îi simt unul dintre brațe cum îmi înconjoară talia, iar celălalt pe sub picioarele mele și mă ridică. Îi număr din nou pașii în gând. Ajunge la zece pași și se oprește. Deschide ușa iar apoi număr pașii lui care urcă treptele.

Ai fost închisă într-un subsol...

Uit să mai țin numărătoarea pașilor. Oricum nu am nici cea mai vagă idee unde mă aflu. Știu doar că aici e locul în care Chanyeol are să-mi facă felul. Și totuși tresar în momentul în care, după ce mă așează pe un pat, îi simt buzele atingându-mi ușor fruntea. Simt fiori, aceeași fiori pe care i-am avut în ziua când l-am cunoscut. Aș vrea să îl strâng în brațe și să plâng în fața lui, implorându-l să mă ierte, însă știu că oricât de mult aș încerca, nu o va face. Chiar dacă încă mă iubește, latura lui psihopată nu are cum să nu fie prezentă și dornică de răzbunare. Așa va fi mereu, acesta va fi paradoxul existenței sale, iar eu probabil voi fi nevoită să îl îndur până la sfârșit.

Îmi dezleagă mâinile și picioarele, apoi îmi dă jos legătura de la ochi și dezlipește banda adezivă de pe gură. Eu încă îmi joc rolul de incoștientă, chiar dacă durerile pe care le am îmi îngreunează misiunea. Îi simt mâna peste una dintre încheieturile mele și tresar ușor din cauza contactului. Deschid încet ochii și îl privesc. Nu îmi acordă atenție. Nu știu dacă știe că sunt trează sau nu, este prea concentrat pe dugile învinețite pe care le-am căpătat.

Stă așa minute bune, până când își întoarce brusc privirea spre mine, în ochii săi citindu-se ura și dorința de a mă vedea suferind.

— Credeam că dormi. mârâie el nervos privind cu atenție buzele mele înroșite de sânge.