Psycho Lover

Chapter 10

Mai privesc odată mașina neagră a lui Kai care se îndepărtează în mare viteză de clădirea cea mare și impunătoare a facultății, respir adânc și mă îndrept cu pași lenți spre stația de autobuz, unde Chanyeol mă așteaptă.

-Kai este prințul pe cal alb al lui Seulgi, iar Chanyeol este psihopatul meu cu abonament la autobuz. oftez eu în momentul în care îl văd pe Chanyeol în stație, așteptându-mă.

Ceva este diferit la el. De obicei este nerăbdător și abia reușește să stea pe acea bancă, dar acum stă împietrit, privind un punct fix în undeva în fața lui. Este atât de concentrat încât nici nu își dă seama că mă aflu lângă el. Din nou este acel Chanyeol rece, care nu știe decât să se holbeze. Probabil că este supărat pe mine din cauza lui Kento.

Nu pot să stau așa. Trebuie să îi spun ceva, doar să nu fie scuze sau orice alt lucru care m-ar putea face să par slabă în fața lui. Asta doar ar înrăutăți lucrurile.

-Ya! La ce te tot holbezi, doar nu ai de gând să aștepți în stație o altă fată, nu? spun eu punându-mă în fața lui, pentru a-i atrage atenția.

Capul său se ridică încet și mă privește cu acei ochi reci și goi, fără să aibă nici măcar o reacție. Se ridică de pe banca stației și mă prinde brusc de mână.

-Să mergem! spune el pe un ton autoritar, menținându-și în continuare acea răceală în glas.

Chiar dacă autobuzul trebuie să sosească, Chanyeol pare că nu vrea să îl mai aștepte și mă trage de mână după el, pe drumul spre casă.

În astfel de momente, îl urăsc nespus de mult. Cu toate că această parte a lui mă atrage, mă face să îl urăsc din tot sufletul și ce este mai rău este că acest Chanyeol este mereu urmat de cel care îmi spune că mă iubește și care regretă mereu că mă rănește. Un mic paradox al existenței lui și totul din cauza bipolarității sale care se joacă mereu cu sentimentele mele și le face să fie și mai neînțelese decât sunt în mod normal atunci când el este cu mine.

Până să îmi dau seama, eu și Chanyeol ajungem în locul unde a început totul, locul până unde m-a urmărit în acea seară. Amintirile încep să mi se deruleze rapid prin minte, iar inima începe să îmi bată mai tare. Păcat că nu pot spune același lucru și despre Chanyeol.

Reușesc să îmi retrag mâna pe care el mi-o ținuse până acum atât de strâns într-a lui. Realieazează că nu ne mai ținem de mână și se întoarce spre mine. În acel moment îl prind de gulerul hanoracului pe care îl poartă și îl împing în perete.

-Bine frumușelule, am să ți-o spun cât de frumos pot! spun eu privindu-l fix în ochi. Eu te plac. Ba nu, te iubesc! Și mă aștept ca și tu să o faci. Deci, mai bine ai lăsa această stare de idiot rece care mă scoate din minți, altfel te asigur că va ieși urât.

Chanyeol mă privește uimit, iar după câteva secunde schițează un mic zâmbet în colțul gurii. Mâinile lui îmi prind talia și mă lipește de el, apoi se răsucește și mă împinge în perete, demonstrându-mi astfel că în jocul nostru de-a șoarecele și pisica, eu nu o să pot fi niciodată pisica.

-Și dacă nu vreau, ce ai să îmi faci? spune el rânjind triumfător.

-Am să țip!

-De plăcere.

Obrajii mei se înroșesc instantaneu. Felul pervers în care a spus-o și în care mă privește acum mă face să mă simt puțin încolțită. Inima îmi bate și mai tare decât acum cinci minute și totul din cauza lui.

-E prea mult, nu? întreabă el rânjind. Nu-ți face griji, nu mai am chef de nebunii ca azi-dimineață. Cred că e din cauza japonezului ăluia!

Vocea lui devine din ce în ce mai serioasă, exact la fel ca și privirea sa, lucru care mă face să îmi las privirea în pământ, simțind că, într-un fel, este și vina mea.