Boxerița (în curs de corectare)

Capitolul 6

 
     Era dificil să creadă cineva că eram bună la chimie, dar așa era. De mică mi-a plăcut chimia. Ora în laboratorul de chimie era preferata mea, deși mi-ar fi plăcut ca profesoara care o preda să nu fie "domnișoara" Fletcher, o bătrână plină de riduri și cu părul alb. Și trebuia să îi spunem domnișoară. Ce ironie, nu?

   Alice se așeza lângă mine. Aveam aproape aceleași ore de curs, dar în nici una nu era lângă mine.

   În timp ce toți luam notițe de la ce scria profesoara pe tablă, Alice desena inimioare în caietul ei. Îi dau un cot.

- Și pe tine ce te-a mușcat? O întreb în șoaptă ca să nu ne audă nimeni. Alice zâmbește.

- Îti amintești de Maria? Fata blondă?

   Cum să nu! Trecuseră două săptămâni de atunci de la cafenea. O mai întâlneam din când în când pe coridor, ea îmi zâmbea timid iar eu doar dădeam din cap. Mă bucur că nu trebuia să vorbesc cu ea.

- Da, de ce?

- Am devenit prietene bune, ști tu încă nu cunoaște multă lume... era ca noi la început. Se părea că Alice își aduce aminte de ceva. În fine, ieri am fost în dormitorul ei, ce e pe același etaj cu al nostru... Ah bine, iar deviez de la subiect... De fapt îmi era foame și ghici ce?

- Ce? Zic fără chef.

- Am aflat că e sora lui Matt Wilson, spune un pic cam tare, făcând jumătate de clasă să se întoarcă spre noi.

      Avantajul față de profesoară era că nu avea nimic din domnișoară și era un pic surdă așa că nu auzea șușotelile din clasă.

   Eu și Alice râdem în liniște.

- Doar acum ai aflat?

    Eu am dedus asta de când fata s-a prezentat.

- Deja știai? E surprinsă.

- Am dedus... dar asta ce legătură are cu inimioarele tale de pe caiet? Stai, lasă-mă sa ghicesc. Te-ai îndrăgostit de Matt-idiotul-Wilson?

- Doamne ce prostii spui! Nu! Spune tare.

Profesoara se întoarce spre noi. Volumul lui Alice a fost destul de tare ca bătrâna să o audă. Alice și discreția, cum să nu.

- Aveți voi ceva interesant să împărțiți cu toată clasa, domnișoară Humphrey?

- Azi nu domnișoară Fletcher, răspunde plină de energie Alice.

    Amândouă ne întoarcem privirile în caiete până când profesoara se întoarce la tablă. Rup o foaie din caiet și încep să scriu:

< atunci de cine te-ai îndrăgostit acum?>

Alice citește, râde în liniște și răspunde.

< eu și Marie am fost să îi ceară bani fratelui idiot-Wilson, cum tu îi spui, și acolo am cunoscut iubirea vieții mele :) >

< cine e?>

< numele lui e Paul Wright, e colegul de cameră a lui Matt și o Doamne!! E cel mai perfect om de pe planetă. L-am împins din greșeală și mi-a spus " îmi cer scuze, a fost vina mea " eh? Ce zici de asta? :) :) XOXO :):) >

Probabil nu o voi înțelege niciodată complet. Când clasa se termină îmi strâng lucrurile și ies alături de Alice.

- Cine e Paul Wright?

- E înalt și are un zâmbet perfect, îl descrie ea.

- Vai, dar nu fi așa concretă, te rog. Glumesc și ea îmi dă un cot în coaste.

- Când îl văd o să îți spun.
Se aude soneria cum că o nouă oră a început. Te văd mai târziu.

      Dau din cap aprobând.

     Mai erau doar cinci zile până la prima luptă în ring și eu nu am avut suficient timp să mă antrenez cum Mark și eu am fi vrut.

***

   Cu mâinile bandajate iau o coardă și încep să fac jocul de picioare în timp ce sar.

Ajunsesem la sală cât încă mai era lumină afară, dar fără să îmi dau seama cum a trecut timpul acum era întuneric. Cred că era trecut de ora opt. Încă mai erau câțiva băieți și fete care se antrenau în afară de mine așa că încă nu am plecat.

  M-am speriat foarte rău când o mână rece îmi atinge umărul, aproape era să țip. În spatele meu Maria care îmi zâmbea timid cu geanta pe un umăr și cu părul blond într-o parte.

- Salut Kim.

Îmi duc o mână la inimă ca să îmi liniștesc inima.

- Bună.

- Îmi cer scuze... nu voiam să te sperii, chiar îmi pare rău.

- Nu e nimic.

- L-ai văzut pe unchiul meu Mark?

    Scutur capul în semn că nu. Iau coarda și încep să sar din nou. Maria se fâstâcește emoționată.

- Auzi ... nu știu de ce simt asta, dar cred că tu nu mă suporți ... Începe ea. Mă opresc din a mai sări și mă întorc spre ea.

- Ce? Nu, nu e adevărat, tu ... îmi ești pe plac, doar că ... nu știam cum să îi zic, nu mă deranja fata dar nu eram în largul meu ca să cunosc persoane noi, nu era stilul meu... nu e personal.

  Maria lasă capul în jos.

- Păi... Alice mi-a povestit mult despre tine și chiar mi-ar plăcea să te cunosc și să fim prietene, dar de fiecare dată când încerc să te salut sau să mă apropii să îți vorbesc pare că nu vrei și că ... Că te deranjează.

   Părea sinceră. Poate că era adevărat, câteodată puteam fi nesimțită fără să îmi dau seama. Dar tot ce am trăit până acum m-a făcut să fiu așa. Poate era timpul să fiu mai prietenoasă.

- Maria, chiar îmi pare rău, doar că ... nu sunt tipul de persoană sociabilă. Știi la ce mă refer? Nu mă simt în largul meu, comodă. Îmi pare rău că te-am făcut să te simți așa, sincer.

   Ea neagă cu capul și mă privește în ochi. Avea ochii identici cu ai fratelui ei.

- Nu e nici o problemă... știu ce înseamnă asta. Atunci suntem bine?

- Desigur, și zâmbesc slab, în schimb Maria are un zâmbet mare pe față.

- Așa că ... te antrenezi la box?

Dau din cap și zâmbesc forțat. Am zis că o să încerc să mă deschid în fața oamenilor nu că o să și reușesc să o fac. Nu era ușor pentru mine.

- Da, de la doisprezece ani.

- Iauzi... Pot să te întreb ceva?

- Sigur.

- E adevărat ce se spune despre tine? Că ai făcut nok-out un băiat în prima ta luptă și că l-ai lăsat inconștient un timp...

- Da ... dar crede-mă, nu doar asta se spune despre mine.

- De asemenea am auzit niște băieți că ești cam morocănoasă și o fată că ai lovit-o în nas.

    Încep să râd.

- Ce să îți spun? E parte din personalitatea mea.

Marie râde și ea.

- Adevărul e că nu cred. Matt spune că nu ești nici jumătate din cum vrei să dai impresia.

  Măresc ochii de uimite, strâng din dinți și din pumni în același timp simțeam cum sângele mi se urcă în cap. În ultimul timp aveam aceste reacții foarte des.

- Matt?

- Da... nu te înțelegi bine cu el, nu? Întreabă râzând când îmi vede reacția. Poți să spui asta, câteodată poate fi un tâmpit.

   Încerc să râd forțat ca să pară cât mai natural. Nu a fost așa.

  De data asta Matt Wilson mă va asculta ...