Boxerița (în curs de corectare)

Capitolul 12

  - Wow, spun când portarul ne lasă să intrăm în restaurant.
    
    Matt râde.

  - Ce?

  - Nu am atâția bani la mine, aici cred că e foarte scump.

    Restaurantul era frumos și situat pe faleză. Vedeam lumea îmbrăcată foarte elegant, mă bucur că nu am venit îmbrăcată în blugi și în pulovăr cum aveam de gând. Niciodată nu am fost într-un astfel de loc, era tipul de loc pe care îl vedeai doar în filme.

  - Cu ce fel de băieți ai ieșit înainte de te lăsau pe tine să plătești?

  Strâng degetele nervoasă, problema era că niciodată nu am ieșit cu nimeni.

  - Bună seara, aveți rezervare? spune un ospătar la intrarea în restaurant.

  - Da, Matt Wilson, vă rog.

  - Bineînțeles, urmați-mă vă rog.

  Îl urmăm pe ospătar până la masa noastră rezervată ce era pe terasă. Astăzi nu era chiar așa frig, din fericire, astfel aș fi înghețat acolo.

  - Vin imediat, spune ospătarul și se duce de unde a venit.

  Masa avea vedere la mare și pe toată plaja. Era o frumoasă imagine noaptea se vedeau toate luminile de la oraș și era ceva incredibil, niciodată nu am observat până acum.

  - Nu îmi pare rău, spune Matt. Sunt confuză.

  - Pentru ce?

  - Pentru că m-am transferat aici la universitate. Mereu am vrut să vin aici la Eastbourne, răspunde uitându-se la plajă.
Am râs.

- Așa că din cauza asta ai decis să te transferi, doar ca să vi la Eastbourne? îl întreb cu un zâmbet.

Încercam să nu fiu nervoasă sau tensionată și cred că reușeam, cel puțin până acum.

- Da ... bine nu. Ceva asemănător. E o poveste lungă... Și tu ai spus că ai crescut în Miami, asta e la celălalt capăt al lumii. De ce ai venit la Eastbourne, mă întreabă.

Nu voiam să-i spun adevărul, dacă o făceam începeam să plâng iar și ar fi fost un pic umilitor.

- Îți spun istoria mea dacă și tu mi-o spui pe a ta, îl provoc. El râde și dă ochii peste cap distrat.

- Bine. Se întâmplă că mama mea s-a recăsătorit acum câțiva ani când s-au născut surorile mele vitrege, sunt gemene, începe Matt.

Eu zâmbesc, iubeam bebelușii chiar dacă câteodată mă disperau când începeau să tipe.

- Nu îți place de tatăl tău vitreg? îl întreb.

- Ba da, este un tip bun. Doar că acum mama avea altă familie, înțelegi? fratele meu mai mare, John, este student la medicină în Oxford. El deja nu mai locuiește în casă are propiul lui apartament. Sora mea, se referea la Maria, și cu mine simțeam că ar trebui să o lăsăm pe mama să își refacă viața, așa că am ales să ne transferăm aici. De copii părinții noștri ne aduceau să petrecem vacanțele de vara aici și mereu mi-am dorit să mă întorc.

- Așa că ai patru frați, nu?

- Da suntem o familie mare.

Nu a menționat deloc pe tatăl său, dar am decis că nu era momentul să îl întreb de el dacă nu a spus nimic despre el înseamnă că era pentru ceva.

- Este rândul tău,spune în timp ce se apropie de mine pentru a asculta.

  Din fericire pentru mine ospătarul a ajuns la masa noastră pentru a ne lua comanda. Nu aveam nici o idee despre ce să comand. În tot timpul de când am ajuns nu am făcut altceva decât să vorbim, nici măcar nu am deschis cartea de meniu. Matt a văzut expresia de pe fața mea. Nu știam ce trebuia să cer de mâncare, aș fi cerut un hamburgher sau pizza. Îi arăt o privire cu care îi cer ajutorul lui Matt.