Boxerița (în curs de corectare)

Capitolul 15

  
     Mă uit urât la Matt.

- Tu ce naiba faci aici, animalule? Mă urmărești?

~ Mi-au spus că Matt a avut grijă de tine toată noaptea, nu îți face griji ~ vocea lui Alice îmi sună în capul foarte dureros din cauza mahmurelii.

Tâmpitul de Matt acum trebuia să fiu amabilă cu el pentru că a avut grijă de mine toată noaptea? Nu. Nici măcar nu îmi aduceam aminte cu claritate ce s-a întâmplat azi-noapte, așa că nu puteam să îi mulțumesc pentru ceva ce nu îmi aduc aminte, nu?

- Desigur că nu. Sunt din Londra, dacă nu îți aduci aminte și o să mă duc să îmi petrec Anul Nou cu familia. Ah, și eu citeam revista asta până când m-ai întrerupt din concentrarea mea... Dar te iert nu îți face griji.

Închid ochii furioasă în timp ce el continua să citească revista.

- Eu nu ți-am cerut iertare.

Matt suspină dramatic părând frustrat.

- O să mă lași să citesc, te rog? spune privindu-mă acuzător. Ce încordată ești, Kim.

- Nu sunt încordată... nici măcar nu știu de ce vorbesc cu tine. Am plecat de aici.

Îmi iau geamantanul și încep să merg pe coridor în căutarea unui loc disponibil. De departe îl aud pe Matt murmurând ceva de genu <o să se întoarcă în cinci... patru... trei>

Îmi dau ochii peste cap și văd că nu e nici un loc liber în acest vagon, nici măcar unul! Ghinion!

Când ma întorc în compartiment și mă așez, Matt termina de numărat. Bravo! băiețelul știe să numere, ce fericire!

- ... unu, și ești aici. Am crezut că ai plecat.

- Închide gura aia vrei? eu ..

Nu am putut să-mi continui cuvintele care urmau pentru că o pereche de bătrânei s-au așezat lângă noi, bărbatul s-a așezat lângă Matt iar femeia lângă mine. Amândoi au pus bagajul sub scaune. Pentru un moment s-a făcut o liniște incomodă.

- Ce îmi spuneai? întreabă Matt glumind cu mine.

- Că aveam intenția să plec dar nu este nici un loc liber așa că trebuie să te suport, imbecilule. Îi spun cu speranța ca bătrânii să fie puțin surzi și să nu mă audă. Dar nu a fost așa.

- Of Frank, spune femeia adresându-se soțului ei, îți amintești când ne certam și noi ca ei?

Mă uit la ea mirată. Bărbatul râde.

- Tu erai cea care începea, răspunde bărbatul.

   Matt ridică o sprânceană în timp ce aproba uitându-se la mine. Ce vrea să spună mai exact? Îi scot limba. Știu că asta e ceva foarte imatur și infantil dar în acest moment nu puteam să-i fac semnul pe care aș fi vrut să îl fac din respect pentru bătrâni.

- Îți amintești când ți-am aruncat cu o prună în față? a fost așa distractiv, râde bătrâna.

Mă uit pe fereastră în timp ce trenul începe să pornească.

- Dumneavoastră ați aruncat cu o prună în domn? întreabă Matt surprins.

- Oh, da a făcut-o.

- Cred că înțeleg domnule. Ea mi-a aruncat cu o pară. Matt arată cu degetul spre mine.

Toți trei au început să râdă, mai puțin eu.