Boxerița (în curs de corectare)

Capitolul 33

Trei luni mai târziu

   Cu Alice și Maria lângă mine intrăm în cantina din campus.  Mereu mi-a plăcut mirosul de mâncare din acest loc dar azi totul îmi e indiferent, nu îmi e foame.

  Mă uit repede împrejur pentru a verifica dacă Matt este aici.

  - Genial, coada nu e prea mare, spune Maria cu zâmbetul pe buze.

  - Ce bine, mor de foame, răspunde Alice mângâindu-și burta. Haideți să luăm ceva înainte să ajungă toți.

  Mergem până la bara de mâncare unde bucătăreasa ne servește o porție de pui, una de orez și o ciudată amestecătură ce se supunea că e sos, dar părea mai repede pireu.

    - Asta e scârboasă, spune Alice amestecând în sosul-pireu cu furculița, dar nu mă interesează pentru că mor de foame.

  Eu și Maria începem să râdem. Mă uit la farfuria mea și oftez. Eram obosită, fizic și emoțional. Zilele astea toți se pregăteau să plece la familiile lor pentru vacanța de vară și apoi să se întoarcă următorul semestru, sau în cazul meu să nu se mai întoarcă deloc.

  Toată dimineața am făcut curat în dormitorul ce mi-a fost casă în ultimii doi ani. Încă mai aveam de împachetat și mă durea capul când mă gândeam că în seara asta trebuia să termin tot.

  Mâine voi lua trenul spre Londra, apoi avionul spre Miami.

  - Nu mănânci, Kim? Nici după ce ai împachetat toată dimineața? Întreabă Alice surprinsă.

  Mă uit în farfuria mea, mestecasem în toată mâncarea dar nu luasem nici o gură.

  - Nu prea îmi e foame.

  - Hei, ești bine? Întreabă Maria și îmi pune o mână pe umăr.

  - Da, da, e doar că... mai am mult de împachetat și trebuie să o fac repede. Explic deși nu era tot adevărul, mai erau și alte lucruri care mă deranjau.

  Erau trei luni de când îl evitam pe Matt. La început nu a fost ușor când el se încăpățâna că trebuie să vorbim. Cu toate că încă mă durea că a fost la o întâlnire cu Arielle într-un loc ce în mintea mea era rezervat ca locul "nostru" , nu voiam să fac lucrurile mai complicate decât erau deja. Era mult mai simplu pentru el dar și pentru mine, dacă eu plecam de aici fără să mai vorbim.

  - Noi vom mai rămâne o săptămână în Eastbourne, spune Maria, făcându-mă să înțeleg că se referea la ea și la Matt. Ne vom duce la Londra cu unchiul Marc, iar el încă nu poate pleca până când nu se termină oficial semestrul.

  - Eu o să plec în câteva zile, voi petrece toată vara cu părinții la bunica în Austria.

  - Nu știam că ai familie în Austria.

  - Nici eu, am aflat ieri.

  Începem să râdem.

  - La ce oră ai trenul mâine? Întreabă Alice.

  - La ora nouă de dimineață. Oftez. Trebuie să ajung devreme la Londra altfel voi pierde zborul.

  Alice pune fața de "mi-a venit o idee" și mă împinge cu un deget în coaste. Nici nu apuc să strig că ea deschide gura.

  - Și nu îi vei spune lui Matt?

  - Nu, spun simplu.