Mi Princesa

Capitolul 8

În pragul ușii stă nimeni alta decât Carolina care ne privește pe amândoi furioasă. Acum are alte haine față de cele de aseară și eu abia acum realizez că eu sunt tot în tricoul-rochia lui Luis care de-abia îmi coboară sub fund. Nici nu vreau să știu cum se interpretează asta în capul plin de prostii al roșcatei....

- Nu puteai să mai întârzii și tu câteva minute, mormăie Luis și se așează pe un scaun cu unul dintre bolurile de cereale în mână.

Caro își plimbă privirea de la Luis la mine, de la mine la Luis și tot așa până privirea i se oprește pe mine. Am dat de naiba!

-Tu! spune și arată spre mine cu degetul ca un copil mic și furios. Mi-am făcut atâtea griji în privința ta și între timp tu te distrai cu pămpălăul ăsta!

-Hei! protestează Luis și după își bagă o lingură de cereale în gură îmbufnat.

-Iar tu! țipă din nou roșcata și arată de data asta spre brunetul care mănâncă aparent liniștit. În numele Domnului, puteai să dai și tu un telefon, mesaj, e-mai.... UN FAX! Numai să știu și eu că mai sunteți în viață!

-Mi-a murit bateria, spune Luis și mai ia o lingură din bol.

Carolina pare că mai are puțin și explodează, își strânge puternic mâinile în pumni și fața i-a devenit roșie, iar ochii mai ceva ca a unui demon. Eu mă uit la ea confuză, în timp ce Luis ia ultimele linguri din cerealele sale. După ce termină tot din bol i-l întinde lui Caro. Ea ia bolul și cu un țipă ce cu siguranță a trezit tot blocul îl aruncă la podea și îl face țăndări.

-Mai bine? întreabă Luis și roșcata dă din cap.

-Mult mai bine, spune ea oftând ușurată.

Caro se uită la cioburile de pe podea pentru o secundă și apoi cu o sclipire de geniu trece peste ele de parcă nici nu s-ar fi aflat acolo. Luis își dă ochii peste cap și să apucă să strângă după sora sa și după nervii ei matinali. De ce am impresia că nu e prima dată când se cea mai mare suferință o are vesele atunci când roșcatei îi sare țandăra. Brunetul termină de strâns cioburile și apoi le pune la gunoi.

-Așa, spune Carolina și se uita la mine, Luis?

-Da, spune brunetul.

-Afară! zice roșcata ușor agasata și el se încruntă.

-Dar..

-Mai vrei farfurii întregi? i-o taie Caro și Luis oftează exasperat.

Fără vreun alt comentariu face stâng împrejur și iese de bucătărie. Când ajunge la ușă de întoarce spre mine și îmi aruncă o privire plină de subînțeles, conștient că roșcata nu-l poate vedea. E acel gen de privire care transmite subtil mesajul Discuția noastră nu se termină aici. Pleacă și închide ușa în urma sa, lăsându-mă prinsă cu leul în cușcă.

-Deci, spun și ea se încruntă.

-Fără deci, Kaily! spune ea și se așează pe un scaun de la masă. Nu mai ai unde să fugi de data asta și noi chiar trebuie să vorbim.

-Ți-am mai zis, Caro, nu avem ce discuta, spun rece și îi evit privirea. Sunt o mincinoasă destul de bună, dar într-un fel sau altul ea mă citește ca pe o carte deschisă.

-Ba da, trebuie! spune și eu oftez, urcându-mă pe blatul de la bucătărie și privind-o cât de indiferentă pot.

-Să spunem că vorbim, încep eu. Ce ai să-mi spui?

-Ce am să-ți spun eu? întreabă roșcata revoltată. Ce ai să-mi spui tu? Kaily, mătușa Sofia a sunat-o pe mama alaltăieri și a întrebat-o dacă ești la noi. E pur și simplu disperată de faptul că ai dispărut și că nu ai lăsat nimic în urmă, nimic!