Mi Princesa

Capitolul 14

Kaily P.O.V

Trântesc ușa în urma mea și răsuflu ușurată când ajung într-un final acasă. După ce am adormit noaptea trecută se pare că domnul chiar-nu-pot-sa-ma-abtin-sa-te-dezbrac s-a gândit că ar fi frumos să repetăm noaptea în care ne-am cunoscut. Uneori nici eu nu pot să-l înțeleg. Nu sunt sigură ce simt pentru Luis, adică e acel tip de băiat misterios și plin de secrete  de care se îndrăgostesc doar nebunele din filme. Astfel de chestii cu iubirea eternă și magică nu prea țin de realitate și ceva mă face să cred că nici dragoste la prima vedere nu prea există. Cu toate acestea de fiecare dată când sunt lângă el chestiile micuțe și enervante din stomacul meu se agita ca naiba și atunci când mă sărută mă simt atât de vulnerabilă și totuși protejată în brațele lui mari. Aș vrea să mă duc în clipa asta la el și să-i spun că relația asta fantastic de pripită e o greșeală, dar cum aș putea face asta dacă pe zi ce trece simt cum el poate să fie salvarea mea?

Agh! Sunt așa de confuză și atât de nervoasă pe faptul că sunt confuză, lucru care nu-mi stă în fire. Îmi vine să lovesc ceva! Cu stare de spirit mai mult decât proastă mă duc spre bucătărie fiindcă nu am apucat să iau și micul de jun la Luis. Și iar îmi amintesc de tâmpitul ăla!

Când trec însă prin living rămân pentru un moment blocată.

-Hei, soro! spune vocea răgușită a roșcatei din fotoliu.

Imposibila mea verișoară stă într-o poziție mai mult sau mai puțin decentă pe fotoliu. Această stă tolănită în fotoliu cu picioarele de-o parte și cu capul rezemat de unul din mânere și pare mai mult sau mai puțin trează.

-Neța' și ție, străino, îi răspund și trec pe lângă ea ușor surprinsă.

Intru în bucătărie și îmi scot din frigider câteva ingrediente pentru un sendwich, fiindcă nu am chef să mai fac ceva în dimineața asta. Între timp pe ușă își face apariție și Carolina care abia își târâie picioarele de oboseală.  Aceasta de așează pe un scaun de la masă ca mai apoi să se rezeme cu capul de aceasta gemând.

-Vrei și tu unul? o întreb și ea mormăie un da.

Mai fac un sendwich și pentru adormita mea și apoi le pun pe amândouă pe o farfurie. Mă așez și eu la masă și Caro își ridică capul de pe masă privindu-mă înbufnată.

-Nu ai de gând să mă întrebi nimic? îmi spune ea în timp ce eu mușc din sendwichul meu.

-Nu, îi răspund și ea ridică din sprâncene.

-Nimic, nimic? repetă ea și eu dau din cap.

Se încruntă la mine și apoi își ridică micul de jun și începe să mănânce în liniște. Pare destul de răvășită, are părul încurcat și în toate direcțiile, iar ochii ei sunt acum roșii și cu niște mici decorațiuni numite cearcăne. Ceea ce îmi ridică și mai multe semne de întrebare este ținuta ei. Pare a fi îmbrăcată cu aceleași haine de ieri și asta mă intrigă. Adică bănuiesc că a fost la vrun fel de petrecere sau ceva în genul de e atât de obosită, dar asta nu explică de ce nu a putut să treacă pe acasă să se schimbe. Nu mă privește, doar mănâncă în liniște și se gândește la ceva foarte intens. E desprinsă cu totul de realitate și asta mă uimește, fiindcă ea e de obicei o persoană cu capul pe umeri.

-Cât e ceasul? mă întreabă deodată și eu tresar.

-12 fără un sfert, răspund imediat și ea oftează.

Se ridică de la masă și duce farfuria în chiuvetă, apoi se întinde asemenea unei feline. Eu doar o urmăresc de pe scaun și nu zic nimic. Se întoarce deodată spre mine cu zâmbetul pe buze și parcă radiind brusc de energie.