Mi Princesa

Capitolul 40

Author P.O.V.

Imediat după aterizare o mașină i-a preluat pe Luis și Samantha de la aeroport . Lui Luis i-ar fi fost greu să spună dacă fluturii din stomac se datorau mării de sânge ce avea să urmeze sau temerei că sora lui vitregă ar putea fi rănită. Misiunile de salvare sunt cele mai grele... așa îi spusese odată tatăl său vitreg. De aceea pentru aceste misiuni speciale trebuia un plan bine pus la punct și precizie exactă, fiindcă de cele mai multe ori ceea ce vrei să salvezi este și ceea ce îți va aduce chiar propriul sfârșit. Luis fusese în multe misiuni împreună cu familia sa, dar niciuna nu avea un scop atât de puternic și nici nu își putea închipui că ar putea să eșueze, pur și simplu alunga această opțiune din minte ca pe o erezie.

Călătoria de 3 ore cu mașina a fost foarte tăcută. În mașina de teren erau doar trei oameni, șoverul, unul dintre oamenii de încredere a lui Alejandro pe nume Carlos Diez, Luis și Samantha care a închis ochii și părea a se cufunda într-un somn adânc și liniștit. Roșcate era îmbrăcată cu echipamentul ei de luptă, o cămașă neagră cu mâneci lungi pe sub care avea o vestă anti-glonț, o pereche de pantaoni mulați și lungi din prelungirea cărora niște cismez cu un toc înebunitor parcă îi ieșeau direct din picior. Samantha susținea tare și clar că pe tocuri ai cel mai bun echilibru dar Luis presupunea că e tocurile cui în sine sunt niște arme. Pe tot corpul ei în schimb erau atâtea arme câte putea ascunde. Singurele care erau la vedere erau niște pistoale pe care le purta la coapsă și care îi dăreau un aer sexy și feminin. Părul ei era răvășit în jurul trupului ei de parcă ar fi fost un scut menit să o apere. În el erau ascunse niște agrafe de păr extrem de ascuțite, ca ultimă soluție în cazul unui atac. Luis se minuna în tăcere despre femeieia de lângă el, avea atâta compasiune în suflet și totuși atâta forță în trup. Amintiri din copilăria lui o aminteau la piscina casei lor, pielea expusă dezvăluia nenumărate cicatrici ca niște firișoare albe ce îi brăzdau pielea. Erau semne ale unui vieți trăite la maxim.

Privirile lui Luis o ardeau pe frumoasa roșcată care îți mima atât de teatral somnul. În realitate ar fi făcut orice să poate dormi, dar de la vestea că unul din prețioșii săi pui a fost capturat nu a mai închis un ochi. Viața de mamă nu e niciodată ușoară, iar durerea de a-și vedea copii mari și plecați de acasă a fost dulce amară ca o limonadă. Deși știa că aceștia se vor întoarce ca niște pisoi acasă la stămânul lor și la lumea asta pentru care ea se detestă pentru că o iubește așa mult și-ar fi dorit ca măcar îngerașul ei roșcat să scape. Copia ei în miniatură și lumina ochilor ei, Carolina. Și-ar fi dorit ca ea să se îndrăgostească de un francez sau un japonez și să plece cu el în lumea deparde de arme și de vărsare de sânge. Și-ar fi dorit să o vadă la casa ei, căsătorită și cu o slujbă pe care să o îndrăgească. Și-ar fi dorit lumea pentru ea, dar nu a putut să îi ofere nici măcar siguranța zilei de mâine. 

Inima ei e ca un uragan ce se învârte și devorează tot, iar soțul ei pare turbat. În fața celorlalți e calmul tacit și înfricoșător, dar îi intimitatea lor... pare un om distrus. Pentru că nici cerul nu poate ști cât își iubește Alejandro fetița cea mică.

*

-Îți spun că ăsta e cel mai nebunesc plan pe care îl puteai concepe!

Vocea lui Alessio răsuna prin încăpere ca un fulger încât toți cei prezenți au înghețat în colțul lor.

-Când vei fi tu la conducere, dacă vei fi vreodată la conducere tu vei concepe planul, îi replică imediat tatăl său.

-Păi ar trebui să mă bucur, nu? zise Alessio încă aplecat pe masă înspre direcția lui Alejandro. După planul ăsta, voi ajunge mai curând la conducere având în vedere că vei fi mort!