Capitolul 29

2.8K 189 38
                                    

Carolina P.O.V.

Cifrele strălucitoare din bord îmi indică că am depășit cu cel puțin 60 de Km/h limita legală. S-a lăsat seara și odată cu ea o răceală neobișnuită pentru acest oraș. Mintea mea e cu totul în altă parte, încercând să depistez cel mai bun plan prin care să pot să opresc dezastrul ce urmează să lovească aproape liniștitul LA de care m-am îndrăgostit întru-totul. Sunt cumva de un calm exemplar, hilar chiar, având în vedere că puține momente mă găsesc liniștită. Presupun că agitația și veninul de a sta mereu în mișcare îmi curge cumva prin vene. 

Opresc motorul frumuseții mele chiar în fața intrării principale a hotelului Regal, asta ar trebui să fie un fel de glumă proastă presupun dar ce să faci? Prințesei îi place să trăiască în lux.

Îmi închid ochii, respir adânc, îmi mușc buza de jos într-un gest de liberă agitație și apoi înaintez hotărâtă și cu un zâmbet al unei fete care poate avea orice. Sinceră să fiu,  cu atitudinea de femeie puternică nu mi-a stat bine niciodată. Stilul meu spontat a fost o alternativă mult mai lejeră și potrivită oricărei situații. Dar mami Samy mi-a spus ca uneori, în fața anumitor oameni, trebuie să pară că respiri încredere de sine, că prin sânga îți curge superiatate, iar cu zâmbetul și privirea e neapărat să împui respect. Doar atunci și numai atunci te vor lua în serios. 

Mă opresc în fața recepției.

-Bună seara, îmi puteți spune dacă domnișoara Khatrin Wild s-a cazat aici? întreb nonșalantă, de parcă m-aș interesa de o veche prietenă.

Recepționista, o femeie trecută de a doua tinerețe mă privește sceptică. Se pare că personalul a fost oarecum informat despre sângele albastru ce le-a trecut pragul.

-Doar un moment, vă rog! 

-Nici o problemă. Aștept! zâmbetul fals și chipul relaxat pe care îl afișez pare să îi mai dea încredere.

Hotelul este cu adevărat unul dintre cele mai luxoase din zonă, totul din jur pare a fi proiectat în alb, argintiu și negru. Un candelabru mult prea stălucitor și încărcat de cristale pare să fie piesa de rezistență a întregii camere. Pereții sunt înalți, rigizi și iar de-a lungul camerei sunt atârnate ceasuri care indică ora exactă din marile capitale ale lumii. Îmi atrage atenția Paris. Zâmbesc. Cei doi probabil că doar ce s-au trezit acum și se pregătesc de o nouă zi. 

-Îmi pare rău, dar domișoara Wild a spus la cazare că nu dorește să fie deranjată.

Scoarpie. Aș vrea eu să-i deranjez fața aia de râzgâiată și să...

-Ați putea totuși să îi dați un telefon? întreb inocentă cu un zâmbet de premiile Oscar. Sunt sigură că dacă ar auzi cine o caută nici nu s-ar mai pune vreo problemă. 

Recepționera mă privește îndoielnică. Eu flurur din degete ca un copil de doi ani. Contactul nostru viziual este intrerupt de telefonul unuia dintre paznicii de la intrare. 

-Am să sun la cameră. Cine să îi spun că o caută? spune după câteva momente femeia.

-Verișoara ei, Carolina Garcia. 

-Am înțeles. 

Aceasta ia telefonul și privindu-mă încă formează numărul. Doamne! Oare fața mea e așa de înspăimântătoare? Sau pur și simplu prințesa s-a baricadat în camera aia ca în închisoare. 

Cineva răspunde, recepționista îi transpite informația și după ce numele meu este pronunțat se lasă un moment de liniște. Imediat însă ochii femeii se măresc de uimire ca mai apoi să  devină din nou indiferenți. Atunci zâmbetul meu se mărește considerabil. Dându-mi o șuviță dupa ureche, o privesc de sus pe recepționere căreia nu i-a mai rămas decât să îmi transmită numărul cameri de unde urmează îmi încep planul de atac. 2190.

Mi PrincesaWhere stories live. Discover now