Mi Princesa

Epilog

Carolina P.O.V.

Peisajul alb din jurul meu mă duce mai mult cu gândul mai mult la o plajă de nisip fin decât la munți de zăpadă. Stau în colțul meu de verandă cu o pătură prea groasă pe mine dar fără de care nu am nici o șansă în a mă încălzi. Cana de ciocolată caldă este de ceva timp uitată pe jos, lângă o farfurie cu fursecuri.

Ninge.

Pentru a nu știu câta orară în luna asta ninge. Oare de ce cele mai ascunse locuri din lume nu pot fi pe plaje exotice?

- Trebuie să încetezi să faci asta, zice Rapha. Stai ore întregi în colțul ăla și nu faci decât să te uiți cum ninge.

Doar ce s-a întors din pădure pentru a căra lemne și deja mă enervează. Îi arunc o privire pieziș și nu zic nimic.

-Iubito, mi-ai promis că vom face asta împreună, spune apropiindu-se.

Privirea lui încearcă a fi blândă, deși mai mult îngrijorarea i se citește pe față. Se așează în genunchi lângă mine și îmi ia mâna dreaptă în a sa. Îmi sărută ușor degetele, poposind pe fiecare cât mai mult. Știu că vrea să mă îmbuneze. Știu că vrea să mă aducă din nou cu picioarele pe pământ. Cred însă că niciodată nu voi mai fi la fel.

Au trecut 6 luni de când am aflat adevărul, dar pentru mine pare a fi trecut mai mult de o viață. De atunci aceleasi cuvinte mi se învârt iar și iar prin cap ca o tornadă.

Flashback

Ochii mamei mă priveau uimiți. Poate că nu ar fi trebuit niciodată să întreb. Voiam cu atâta disperare să nege ceea ce-mi spusese Raphael, sa îl pot vedea pe el personajul negativ în toată povestea asta. Cu toate acestea atâtea răspunduri și indicii se arătau în fața mea. Aveam nevoie de răspunsul ei mai mult ca de aer.

Ea continua să tacă. 

-Mamă, spun cu o ultimă suflare, eu sunt singurul tău copil?

Când o priveam mă vedeam de fapt pe mine într-o oglindă a timpului. Tocmai de aceea nu a fost nevoie decât de un simplu gest ca să știu adevărul. Ea nu ma putea privi în ochi. 

-Da, afirmă ea pe un ton neutru, Alessio este adoptat. Avea doar câteva zile când...

-Nu! Avem poze cu tine și el în maternitate... Și el mereu a semănat cu tata, aceeași ochi aceeași figură.

-Dar nu același sânge, zice iar eu simt cum lacrimile deja îmi cad pe obraji. Pozele pe care le-ați văzut voi sunt cu mine și primul tău frate. Acesta a fost ucis... înainte să împlinescă un an. Atunci l-am adoptat pe Alessio pentru a-i lua locul copilui pe care îl pierdusem. Nu a fost o decizie ușoară, iar noi eram devastați, dar tatăl tău era de pe atunci liderul Mafiei iar un asemenea eveniment putea să ne distrugă definitiv.

Șocul pentru mine a fost mai mare decât orice am trăit vreodată. Înima îmi bătea atât de tare și mintea îmi era haotică, plină de imagini cu un bebeluș însângerat. Nu știam dacă să jelesc moartea fratelui de care nu știam că ar fi existat sau soarta fratelui pe care credeam că îl știu de-o viață.

Ochii mamei, complet obscuri, mă privesc în sfârșit. Ceea ce urma să-mi spună însă avea să îmi dea lovitura finală.

-Alessio nu trebuie să afle acest secret niciodată.

End of flashback

A doua zi am plecat. Au vrut să mă facă să tac, am să tac. Dar nu o să-mi mai pot vedea fratele la față cu acest secret pe buze prea curând. De atunci am coșmaruri noapte de noapte, aud țipete de copii. Voi trece peste asta, dar nu o voi face decât în timp.