Capitolul 30

2.8K 189 23
                                    

Kaily P.O.V.

-Te rog! Te rog! Te rog! Te rog! 

-Nu!

-Te roooog!

-Am zis nu!

-De ce nu?

-Ca asa am eu chef!

Ochii verzi și aproape în lacrimi ai lui Lili se se miligeau de mine deja de jumătate de oră. Sincer fata asta o să își ia o mamă bună de bătaie dacă nu încetează cu prostiile odată.

-Haide, Kaily! Doar încearc-o! Te implor!

-Măi femeie, dacă eu am zis nu: Nu rămâne!

Aceasta se trantește pe pat cu un țipăt de exasperare. Mă las în fotoliul meu enervată de melodrama la care sunt supusă. Blonda chiar nu știe când să se oprească. 

-De ce mă urăști? spune ea și eu chicotesc.

-Nu te urăsc, doar că ceea ce vrei să faci e o absurditate. 

-Ba nu.

-Ba da!

Închid ochii, căci simt cum mă ia cu durere de cap. Șederea mea în Paris este una cu adevărat divină, pot spune. Până acum am avut parte doar de momente plăcute alături de Luis și de vechii mei prieteni, Paul și Lili. E prea ciudat sa spun că aș vrea să înghț timpul și să rămân aici pentru totdeuna. Pentru că asta e sigur ceva ce nu aș spune vreodată. 

-Acum de ce mai râzi, ciudato? îmi spune Lili care acum stă sprijinită în coate pe pat și se uită la mine cu o mutră de mâță plouată.

-De nimic, deși dacă ar fi să aleg aș zică că de fața ta, râsul meu acum răsună în toată camera.

Primesc în schimb doar un tipăt de exasperare de la blondă. Mereu am fost geloasă pe Lili. De la felul cum știe să se îmbrace până la faptul că poate face ce vrea fără nici un stres. Frantuzoica e la fel de înaltă ca mine, dar părul ei este mult mai lung. Și-l ține mereu prins, în fel de fel de codițe și împletituri, pe care pur și simplu le adoră. Mi-a spus că ultima dată când s-a spălat pe cap și l-a măsurat. Îi trecu cu desăvârșire de glezne și la o măsurătoare aproximativă atinge aproape 2 metri. Ăsta e motivul pentru care i se spune în lumea modei "Le Rapunzel de Paris", mai ales că acesta e și blond ca spicele de grâu.

-Cât mai ai de gând să-ți lași părul să crească? spun deodată.

Ea se uită derutată la mine și apoi la cele două codițe împletite franțuzește pe care le are în ascest moment. Apoi urmează revoltată:

-Cum să-l tăi? Ce, ai înnebunit? E parte din mine! își îmbrățișează cele două codițe de parcă ar fi ce are mai scumb.

Eu zâmbesc.

-Cred că îți ia o eternitate să-l spleli.

-Două de fapt! Să nu mai spun că trebuie să-l dau de 3 ori cu șampon, odată cu balsam și cu un tratament după. N-ai idee cât de fragil poate fi! 

Continuă să îmi spună de ce tratamente folosește ea, dar nu o mai ascult. Mă îndrept spre micuțul ei balcon în formă de semicerc și rezem de balustradă. Camera ei mi-e atât de cunoscută. Aici stăteam amândouă de fiecare dată când vizitam orașul. Patul cu baldachin a rămas neschimbat. Mereu plin de animale de pluș și pernițe colorate, el era sanctuarul unde ne ascundeam de lumea din jur și discutam sau desenam ore în șir. În rest camera ei e mereu diferită în sensul că pereții sunt mereu plini de alte și alte schițe agățate cu bolduri pe panourile atârnate peste tot. Acum în fața ochilor mi se înfățișa colecția de iarnă pe care o va lansa dupa Crăciun. Ar trebui să mă simt privilegiată.

Mi PrincesaWhere stories live. Discover now