Mi Princesa

Capitolul 38

Luis P.O.V.

Mi-e greață să mă gândesc că a trebuit să o păreăsesc chiar acum, dar e mult prea fragilă emoțional și mai ales fizic ca să o implic în asta. Pănă și eu mă simt terminat după destăinuirea mamei sale. Mereu am văzut în iubita mea ceva stălucitor și intens dar nu m-am gândit că totul e atât de îmbârligat. Nici nu îmi pot închipui că acum aproape patru luni fata asta a intrat ca un vârtej în viețile noastre și a făcut ce a vrut din ele, a făcut ce a vrut din mine. 

Ies din spital ca o tornanadă și mi-e greu să mă gândesc la ce urmează, pentru că inima mea e împărțită în două. O bucată va rămâne aici alături de princesa, iar cealaltă arde de furie și mânia de când am aflat vestea că Carolina a fost răpită de dușmanii noștri spanioli. A fost pur agonie când mi-am imaginat că Kaily era și ea o țintă, dar nu pot spune că acum mă simt mai bine știind adevărul. Fața tulburată a fetei mele și ochii ei plini de confuzie sunt o imagine pe care nu vreau să o mai văd, deși acum că a aflat că e moștenitoarea de-adevăratele lucrirle devin incerte și pentru noi... pentru că mi-e imposibil să mă gândesc că ea va fi cu totul alta de acum în colo.

Când ies din spital sunt întâmpinat de doi dintre cei mai buni agenți ai tatei, Jay și Marco. Aceștia fac un chimb de priviri și Marco deschide gura să îmi spună ceva ce probabil știu deja, că trebuia să fiu în avionul spre  Spania de mult deja. Cu toate acesta iată-mă încă gândindu-mă la Kaily când sora mea e posibil să fie tortură chiar în timp ce vorcesc. Închid ochii și inspir adânc încercând să alung din minte imaginea micuței Caro atinsă de acei libidinoși și mă consolez cu gândul că în curând o să-mi descarc cartușul.

Vocea lui Jay este cea care mă aduce din gândurile mele. 

-Frate, ești cu noi? ochii lui negri încearcă să își dea seama dacă am auzit măcar ceva din ce a spus Marco.

-Nu, zic scurt și trec de ei îndreptându-mă spre mașina mea.

-Te așteaptă un avion pe aeroport, strigă Marco dupa mine și când începe altă frază îl opresc uitându-mă brusc spre ei.

Mă uit la spital și îndrept o mână spre el cu privirea ațintită la cei doi.

-Dacă pățește ceva...

-Știm, știm, o să ne mănânci de vii, ne tai oasele și le dai mâncare de crocodili, zice Jay și Marco se uită exasperat la el. 

-Tu ai grijă acolo și noi avem grijă de fata ta, zise apoi Marco și dacă nu aș fi în situația în care sunt i-ai zâmbi recunoscător.

-Da, zice Jay, adu-o pe zănatica roșcată că tare îi mai place să intre în belele.

Oftez cu cândul la o Carolina micuță pentru care cea mai mare problemă întâmpinată era lipsa ciocolatei din frigider și aruncând o ultimă privire spre cei doi mă îndrept spre mașina închireată din parcare. Din mesajul de la tata un avion mă va aștepta în hancarul de N al aeroportului Grand Paris ce mă va duce până la Barcelona, unde se pare că o țin pe Carolina. Încă nu îmi vine să cred că au îndrăznit să o răpescă și apoi să îi trimită lui Alejandro un filmuleț în care ea era înlănțuită și se cerea o răscumpărare de trei milionane de dolari. Bine înțesc că era o capcană și bine-înțesc că mergem să îi săltăm pe fraieri, la urma-urmei cu asta se ne ocupăm. Doar că e de două ori mai greu să te gâmdești că bucățica aia de om a fost prinsă la mijlocul tâmpeniilor noastre. Am fost șocat când m-a sunat tata și în primul rând pentru că existența Carolinei trebuia să fie strict-secretă așa cum și-a dorit tata din-totdeauna. 

Mă urc în mașină încă tulburat de tot ceea ce se desfășoară în jurul meu, de la Kaily la Carolina și înapoi în LA. Când ne-am mutat acolo am făcut-o ca să luăm toți o pauză de la toată treaba asta cu Mafia și situațiile de limită. A fost după ce Alessio aproape a fost împușcat într-o misiune pentru că e prost... și pentru că și eu sunt mai prost ca el. Karol a făcut o scenă, mama a făcut o scenă, tata a făcut o scenă când cele două femei ai făcut o scenă... în fine a fost nasol și am zis că facultatea departe de problemele de mafioți înarmați până în dinți și cutia cu droguri de lângă cea cu ceriale ne-ar face tuturor viața mai ușoară. Și într-adevăr a fost mai ușoară, mai puține focuri de arme mai multe distracția, băutură și tot felul de fetișcane de facultate care îl voiau pe băiatul rău. Mai mergeam în misiuni cu Alejandro bine-înțeles dar mult mai rar, iar el și mama erau mândri de ce părinți buni sunt și așa mai departe și toată lumea era mai puțin stresată. Bine înțeles toate astea erau Î.K. (înainte de Kaily).

Ajung în aeroport după 20 de minute de condus în care nu sunt sigur dacă am încălcat vreo regulă de circulație pentru că au fost prea concentrat la cu totul altceva. Când dau drumul volanului îmi simt mâinile amorțite și observ două urme adânci ce au rămas pe învelișul de piele. Se pare că am stat încordat în tot acest timp și am strâns prea tare de volan, un obicei vechi când conduc stresat. Cu toate acestea trebuie să mă destind.

Când ajung în aeroport las mașina în parcare ca un om total obișnuit (ceea ce nu sunt) și o iau prin masa de oameni care pleacă sau vin în acest oraș al dragostei. Pentru mine a adus orice, doar dragoste nu... bine, poate doar puțin. E atât de senin azi încât nici nu te face să te gândești că în viața mea este o adevărată furtună. Mi-aș fi dorit într-adevăr să rămân mai mult, poate chiar să mă duc cu Kaily la prezentarea aia nenorocită la care nu a mai ajuns, poate să ne mai plimbăm din nou prin locurile ei preferate și să mă dau mare că vorbesc franceza mai bine ca ea. Poate să o strâng din nou la pieptul meu și să îi scot fiecare haină de pe ea cu nerușinare în timp ce privirea ei obraznică mă cercetează ca un pradător, poate să o fac din nou a mea. Inima mi se strânge de fiecare dată când îmi amintesc de ea și nu pot decât să mă gândesc că ne vom întoarce într-o zi pentru mai multe povești și amintiri.

Când ajung în hangar observ unul dintre avioanele private ale familiei care mă așteaptă pot să jur că de prea mult timp. Nu am nici un bagaj la mine pentru că acestea au rămas la hotel unde am plătit camera pentru încă o săptămână ca să mă asigur că Sofia are unde să stea când nu e la spital. Când ajung lână avion nu îmi pot abține un râs când văd cine mă așeaptă cu o mână în șold și un zâmbet larg cât Canada. Șuvițele ei de un roșu aprins ca sângele zboară agitate de vântul de pe pistă. Aceasta mă privește sfidător cum a făcut-o mereu dar o căldură maternă și o blândețe pe care numea ea o are dintre toate femeile pe care le-am cunoscut vreodată.

-Hei, mama, o salut și mă grăbesc să o îmbrățișez.

Aceasta vine spre mine și în strânsoarea ei pot simți toată suferința și durerea pe care o are în ea și pe care o ascunde în spatele unui zâmbet contagios.

-O vor recupera, spun și ea se depărtează de mine cât să mă poată privi în ochi.

-Nici nu-mi fac griji, zice și apoi zâmbind continuă, la cum o știu eu pe sora ta o vor da afară înainte să ajungem noi acolo.

Nu-mi pot abține un râset, ea mereu a știut să destindă atmosfera.

***********************************************************************************************

Hei lumeee!!!!

Iată și noul capitol și sper că nu v-am făcut să așteptați mult. Nu mai sunt decât foaaarte puține capitole dar acțiunea pare să fie nebună. Ce credeți că se va întâmpla cu Carolina? Dar cu Raffael? Vor sfârși ei împreună sau totul va fi un joc crud al destinului? Dar Kaily și Luis, acum că ea e moștenitoare lumea ei se va întoarce cu susul în jos...din nou, așadar relația dintre cei doi la rămâne la fel? Ard de nerăbdare să aflu ce credeți!

Între timp aruncați o privire și la noua mea carte Black coffee and Green tea pe care o găsiți pe pagina mea și la care am postat ieri primul capitol. Vă rog să îmi lasați o părere pentru că vreau să știu ce credeți despre Lissa și începutul poveștii ei. 

Love. Rose.