Mi Princesa

Capitolul 43

Crezi ca știi cine ești și dintr-o dată lumea îți fuge de sub picioare. Mai mult, crezi ca ai control asuprea vieții tale dar destinul decide sa-ți mai dea o palmă peste față.  Așa mă simțeam în noaptea în care am aflat adevărul și motivul pentru care nu m-am potrivit niciodată complet în lumea asta. 

După cedarea nervoasă a mamei și criza de furie a lui Khatrine liniștea s-a așternut din nou peste Academie, singura sursă de neliniște fiind din partea elevilor care știu că ceva extraoridinar s-a întâmplat în casa lor și fără știrea lor. De atunci au trecut însă două luni, mult prea lungi dacă mă întrebați pe mine. Două luni în care Carolina este încă dispărută, iar mama, tata și Khatrine nu și-au vorbit, nici unul cu altul. 

Nu am știu până în urmă cu câteva zile când m-a sunat Luis despre soarta micuței mele verișoare care, că-mi vine să cred sau nu, îmi este un fel de călăuză în viață. Carolina a dispărut la scurt timp după ce mi s-a întâmplat mie în Paris, ceea ce a pus familia noastră de peste ocean pe jar. Nu am înțeles exact termenii, doar că Karol a fost cea care a găsit casa noastră din LA devastată și apoi Carolina parcă a fost trimisă în Infern. Suspecții principali sunt o familie de mercenari din Spania, niște traficanți de arme supărați din cauza unui aranjament care nu a mers bine. Cel puțin asta am înțeles eu de la Luis.

Deschid frigidrul din apartamentul meu și al lui Khratrin în timp ce aceasta își face de lucru cu televizorul din camera micuță. Nu pot zice că pot să gătesc, dar nevoia te învață.

-Iar omletă? mă întreba șatena. Nu e otrăvitor să mămânci atâtea ouă? Și încă nu sunt sigură că le gătești tu bine.

Îmi dau ochii peste cap și scot cutia mea de ceriale din dulap. Cu siguranță nu e otrăvitor să mânânci prea multe ceriale.

-Cred că aia duce la obezitate, care e tot o boală.

Mă întorc furioasă spre sora mea care încă nu s-a hotărât pe un canal. Aceasta îmi zâmbește strâmb, fară pic de jenă că îmi citeste gândurile intenționat... din nou.

-Nu mai fă asta! zic și mă întorc din nou la a prepara micul de jun. Nu-mi place când te bagi în capul meu.

-Știi că am putea comunica doar așa dacă controlăm asta, nu? Cât de tare ar fi asta! vocea ei pare să forțeze un entuziasm, dar e încă răgușită de la plans.

Khatrin doarme cu mine seară de seară încă de la "împăcare noastră", iar în fiecare noapte adorame plângând. Mă gândesc serios să mă deschid mai mult față de ea ca să pot să primesc asta în schimb din partea ei. Cu toate acestea mi-e greu. Nu am fost niciodată prea sociabilă cu persoanele din jur. 

-Unchiul si mama fac asta de la sute de kilometri distanță, zic fără să mă gândesc prea mult.

Ridic capul realizând imediat greșeala. Mă întorc spre brunetă a cărei ochii mă privesc cu admirație, iar televizorul merge în gol pe un post de animale.

-Te-ai întâlnit cu unchiul? zice dintr-o răsuflare. Cum e? Ce face acum? A zis când mai vine în vizită? Dar, cuvintele îi ieșeau pe gură ca o avalnșă înainte să o pot opri.

-Ia-o mai ușor,  nu pot să dau zece răspunsuri odată, îi tai șirul întrebărilor și pun compoziția de omletă în tigaie.

Sunt conștientă că trăim pe bază de ouă în toate modurile posibile și piept de pui cu salată, dar cum Khatrine refuză să meargă la masă cu părinții noștri oricât ne-ar ruga servitorii și tata, nu-mi rămâne decât să gătesc. Domnișoara perfectă, care mă asaltează cu întrebări despre unchiul ei favorit, nu a pus mâna în viața ei pe o tigaie. Nici eu nu sunt vreun chef bucătar dar măcar am grija de mine.