Nepotrivire de Caracter

Capitolul 3 - Ajutor, mă violează!

Jace...

Stau cuminte pe partea mea de pat, cam puțin loc am ce-i drept dar mă conformez situației. Cine ar fi crezut că o ființă așa micuță ocupă mai mult de jumătate de pat.

Acum aș putea să-i răspund lui Robert la întrebare. E frumoasă, de fapt nu e doar frumoasă, e superbă. Nu mi-au plăcut niciodată roșcatele dar ea e deosebită. Are fața întoarsă spre mine și o pot studia în voie. Sprâncenele arcuite, genele lungi, buzele senzuale, nasul mic, părul lung. O privesc cred de mai bine de o oră și nu mă mai satur.

Mai bine zis mă holbez.

Se pare că Robert nu a avut o idee așa de proastă până la urmă. Sper însă că ea să fie de acord, nu mi-ar plăcea să o forțez să accepte.

Cine ar fi crezut că venind aici voi găsi soluția problemelor mele. Sper să fi găsit o rezolvare și nu o problemă mai mare. Gândul ăsta mă neliniștește oarecum amintindu-mi de presentimentul că voi regreta călătoria asta.

Poate nu va fi chiar așa de rău.

Sonya, până și numele ei este frumos, doarme mai ceva ca un bebeluș, o șuviță de păr îi alunecă pe obraz și nu pot să mă controlez. Întind mâna spre chipul ei și delicat cu două degete o dau la o parte.

Parcă simțind atingerea ochii ei, care observ că sunt verzi, se deschid leneș, pe buze apărându-i un zâmbet dulce.

Pare fericită să mă vadă.

Drăgălășenia ei nu durează, din păcate, decât câteva secunde. Dezmeticindu-se din somn ochii i se măresc considerabil și expresia de groază ia locul celei dulce de acum câteva clipe.

La naiba, nu mă cunoaște! Trecem la planul B.

— Buna dimineața Sonya! spun vesel. Ce face scumpa mea soție?

Sonya se ridică imediat în șezut trăgând cearceaful până la gât. Mă privește fără să spună nimic, parcă e în șoc.

— Nu pot să cred, șoptește într-un târziu închizând ochii, speram să fie doar un vis.

— Iubito, continui eu la fel de jovial, la ce te referi?

— Termină cu prostiile, rostește încruntată, știu prea bine ce s-a întâmplat aseară. Eram beată într-adevăr dar îmi amintesc perfect.

În sfârșit, poate mă luminează și pe mine.

— Păi dacă îți amintești care e problema? Ne-am văzut, ne-am plăcut și ne-am căsătorit, sfârșit. Acum vom merge acasă și-mi vei cunoaște părinții!

— Oh nu! rostește ridicându-se din pat. Cred că ești nebun, gluma e glumă dar nici chiar așa. Și lucrurile nu s-au întâmplat cum zici tu, nu încerca să mă aburești. Asta doar dacă nu-ți amintești, rostește zâmbind sarcastic. Te-am găsit pe marginea trotuarului, mă îndreptam spre hotelul meu și atunci te-am văzut. Erai prea bine îmbrăcat ca să fii vreun boschetar notoriu așa că m-am oferit să te urc într-un taxi.

— Știu, mint eu.

— Nu, nu cred că știi, erai praf. Mi-ai spus că urmează să te însori dar nu ești prea încântat de această căsătorie. M-ai invitat la un pahar de margarita și am acceptat.

— Și te-ai îmbătat dintr-un singur pahar?

— Nu! Am continuat să bem și de acolo mi s-a rupt filmul.

— Parcă spuneai că îți amintești.

— De acolo nu-mi mai amintesc așa bine.

— Să îți spun eu ce s-a întâmplat în continuare? Ne-am căsătorit asta s-a întâmplat și nu mai putem face nimic. E un fapt împlinit și consumat, rostesc pe cel mai sexy ton posibil.