Nepotrivire de Caracter

Capitolul 21 - Îți dau o lună!

Jace...

— Dacă plănuiești ceva, renunță! Dacă te porți așa doar de fațadă, nu te obosi. Dacă îți imaginezi că mă poți convinge de ceva, las-o baltă.

— Știam că așa va fi, spune mama și oftează apropiindu-se de tata. Vorbește și tu cu el, Christopher. Convinge-l tu că vorbesc serios.

— Fiule, e adevărat că știam de mult că această căsătorie a ta este doar de formă.

— Știați?

— Am mai spus asta odată, de fapt de câteva ori, rostește mama amuzată.

— Nu cred că e capabil să înțeleagă asta încă Jocelyn. Pentru moment, spune privindu-mă, du-te la soția ta.

— Nu, nu până nu îmi promite-ți că nu îi veți spune adevărul.

— Dacă aveam de gând să vă despart aș fi făcut-o până acum, șoptește mama apropiindu-se și mă apucă de mână, nu crezi? În timpul care ți-a mai rămas din înțelegerea voastră cucerește-o, fă în așa fel încât să nu mai vrea să plece de lângă tine.

— S-a despărțit de logodnicul ei, șoptesc.

— Ah, foarte bine. Deci eu voi continua să o fac pe soacra rea, cea care nu acceptă pe deplin căsătoria voastră, în timp ce tatăl tău va fi socrul ideal. Am emoții, spune mama fericită, voi juca rolul vrăjitoarei. Sper să fac o treabă bună, rostește și iese din birou lăsându-mă cu gura căscată.

— De mult nu am mai văzut-o așa entuziasmată, rostește tata privind-o pe mama cum urcă scările. De ce ești încă aici? Parcă am spus să te duci la soția ta.

— Da, da rostesc confuz și mă întorc pe călcâie îndreptându-mă spre camera noastră.

***

O săptămână a trecut de când ne-am întors, Sonya e bine, fizic și-a revenit complet. Relația noastră nu avansează, în nici un fel. E distantă, mereu căzută pe gânduri, pierdută, tăcută. Nu cred că mai rezist departe de ea. I-am oferit spatiu, m-am comportat ca un domn încercând să nu o deranjez cu nimic. Nu pare să îmi simtă prezența nici măcar când stau întins în pat lângă ea.

Nimic nu o scoate din starea de amorțite, nici măcar remarcile acide ale mamei, care își joacă rolul foarte bine.

E dimineață, soarele nu a răsărit de mult timp și stau întins pe o parte privind-o cum doarme liniștită. Tresare, parcă simțind privirea mea pe chipul ei și își deschide ochii brusc. Se ridică fără un cuvânt și intră în baie. Iese câteva minute mai târziu îmbrăcată cu unul din halatele albe și se îndreaptă spre dulap. Își alege meticulos hainele și intră din nou în baie. Mă ridic și eu frustrat și bat de câteva ori în ușa băii. Nu primesc răspuns dar ușa se deschide și ea mă privește nemulțumită. E machiată, dar doar pe jumătate, doar la un ochi.

— Ce vrei?

— Bună dimineața și ție, îi spun zâmbind. E totul în regulă? o întreb fără să vreau.

Nu mă aștept la un răspuns, de fapt nici nu vreau unul. Regret că am întrebat-o asta, dar nu pot lua înapoi ceea ce am zis.

— Totul e perfect, rostește accentuând ultimul cuvânt și vrea să intre înapoi dar nu o las.

— Sonya, te porți ciudat de o vreme.

— Ți se pare, spune și îmi dă mâna de pe încheietura ei la o parte. Dacă nu te superi, vreau sa îmi termin machiajul.