Nepotrivire de Caracter

Capitolul 11 - Nota zece și un Oscar!

Jace...

Intru pentru a doua oară în aceeași zi biroul acesta urmat de Sandy. Mama este singură, privește pe fereastra deschisă care spre surprinderea mea, abia acum observ că dă exact spre locul în care eu și Sandy am fost mai devreme. Probabil nu a auzit nimic, distanța e cam mare, dar nu pot fi sigur de asta așa că adopt o postură defensivă pregătindu-mă de un posibil atac verbal din partea mamei.

— Sandra, nu pari prea afectată de ceea ce a făcut fiul meu. De ce? întreabă mama fără să o privească.

Sandy face un pas în față și dă să spună ceva, dar o opresc clătinând din cap.

— Ce ai decis, mamă?

— Nu vorbeam cu tine acum, spune întorcându-se brusc fulgerându-mă cu cu ochii aceia albaștrii pe care i-am moștenit și eu. Sandra, vrei să îmi răspunzi, te rog.

— Jace, spune privindu-mă, de asta am venit, e ok. Da, nu sunt afectată nicidecum, de fapt chiar mă bucur.

— Cum vine asta? După șase ani de relație, tu vrei să spui că nu de deranjează?

— Nu, nu mă deranjează. Sunt supărată însă că nu a făcut-o mai de mult. Amândoi știam că o căsnicie bazată doar pe prietenie va fi un eșec total. Jace, el a făcut ceea ce trebuia pentru fericirea lui și în felul acesta și pentru a mea.

— Prietenie? Vrei să spui că nu l-ai iubit niciodată pe fiul meu? întreabă mama șocată.

— Nici eu pe el, nici el pe mine.

— Și atunci de ce ați rămas împreună? De ce ați mințit atâta timp? De ce ne-ați dus de nas?

— Nu noi am vrut relația asta, spune Sandy revoltată. Voi, părinții noștrii ați insistat să ieșim împreună, tot voi ne-ați împins de la spate să ne logodim când noi nici nu ne gândeam la acest lucru. Voi ați stabilit data nunții fără ca măcar să ne întrebați și pe noi dacă ne dorim asta. Ați luat decizii în numele nostru fără să vă pese ce se întâmplă de fapt.

— Pentru că am crezut că vă iubiți, că sunteți fericiți și vreți să fiți împreună.

— Ba nu! V-ați gândit doar la fuziune, de parcă nu s-ar fi putut realiza fără ca noi să ne căsătorim.

— Poate ai dreptate, poate am fost prea ocupați de asta și nu ne-am gândit la voi suficient. Dacă ăsta e hotărârea voastră totuși, atunci nu mai e nimic de zis. Jace, rămâi cu soția ta aici. Nu poți pleca de acasă în felul ăsta. Presa ar lua-o razna și zvonurile ar fi cumplite.

— Ca întotdeauna mamă, ești foarte preocupată de ce va zice lumea. Tot la prestigiul numelui te gândești. Nu îți face probleme însă, sunt sigur că în mai puțin de o lună nimeni nu își va mai aminti de asta. Chiar dacă o vor face nu vor da așa mare importanță. Oamenii se căsătoresc în fiecare zi, se despart, scandaluri sunt la tot pasul.

— Ar fi bine să fie așa cum zici tu!

— Știu sigur că așa va fi, acum ne scuzi, Sandy trebuie să plece undeva urgent iar eu mă duc să îi arăt Sonyei camera noastră.

Ies urmat de Sandy care nu se poate opri din zâmbit, chicotește ca o fetiță. O conduc până la mașină și îi deschid portiera.

— Trebuia să mi-o prezinți pe soția ta, spune după ce urcă.

— În altă zi, Sandy. Sunt sigur că acum e cam nervoasă după ce am lăsat-o singură atâta timp.

— Ok Jace, te cred pe cuvânt. Apropo, mișto reprezentație, nota zece și un Oscar pentru tine dragule.