Nepotrivire de Caracter

Capitolul 14 - Anaconda sau piton

Sonya...

Coborâm împreună din avion iar Jace îmi zâmbește trist. De ce mă deranjează să plec de lângă el? De ce nu vreau să îi întorc pur și simplu spatele și să alerg spre ieșirea din aeroport? Doar mă duc să îl văd pe Stewart logodnicul meu, bărbatul pe care îl iubesc.

— Ahm, ne vedem peste trei zile, șoptește și mă îmbrățișează încercând să pară detașat.

— Tu ce vei face?

— Nu știu, probabil voi pleca în Vegas.

— O să te sun, îi spun încet sprijinindu-mi capul de pieptul lui.

— Așa să faci, rostește cu o urmă de amuzament în glas.

Mă îndepărtează puțin și își pune o mână pe chipul meu privindu-mă fix în ochi.

— Te voi aștepta aici Sonya, în locul ăsta.

— Mă voi întoarce, promit.

Mă îndepărtez cu pași nesiguri și nu știu de ce dar privesc în urma mea cu strângere de inimă. De ce simt că asta e ultima dată când îl voi mai vedea?

***

Urc scările casei încet, tiptil. Nu vreau să fac vreun zgomot, vreau să fie o surpriză. Deschid ușa la fel de încet și las valiza în urma mea îndreptându-mă spre dormitor.

Îmi așez părul și îmi netezesc rochia ușor șifonată apoi apăs clanța și pășesc cu bucurie în cameră.

Cerul se prăbușește peste mine când în fața ochilor mei îl văd pe Stewart dormind dus cu o brunetă încolăcită în jurul lui precum o anacondă sau un piton care își ucide prada prin sufocare.

Stau așa o vreme, nu schițez nici un gest și sunt surprinsă și eu de faptul că nu mă doare. Sunt într-adevăr uimită dar reacția mea nu este normală. În adâncul sufletului o mică parte din inima mea este fericită. Să îmi văd logodnicul în pat cu altă femeie aproape că mă face să mă simt... bine.

Telefonul de pe noptieră începe să sune semn că Stewart trebuie să se trezească. Îl ia buimac și oprește alarma apoi o sărută drăgăstos pe brunetă.

— Bună dimineața dragilor, ați dormit bine? întreb cât de tare pot.

Logodnicul meu, pardon fostul meu logodnic sare ca ars direct în picioare gol pușcă în toată splendoarea lui iar anaconda își trage cearceaful până la gât încercând să se acopere.

— So...Sonya? îngaimă Stewart privindu-mă ca pe o fantomă.

— Chiar eu dragule. Drăguț mod de a mă întâmpina, rostesc cu sarcasm.

— Sonya, nu e ceea...

— Ba cred că e fix ceea ce pare. Nu încerca să te disculpi Stewart, nu are rost, îl întrerup serioasă. Acoperă-te cu ceva și vino în bucătărie, avem de vorbit. Iar tu scumpo, spun privind spre femeia speriată din pat, nu te panica, plec repede.

Ies rapid și trag ușa după mine sprijinindu-mă de ea. Un sentiment ciudat mă cuprinde. Ușurare.

Închid ochii și respir relaxată, zâmbesc și mă dezlipesc de ușă pornind spre bucătărie. Nu durează mult și Stewart apare cu capul plecat spășit ca un copil ce a fost prins făcând o boacănă.

— Am crezut că nu te mai întorci, spune el apropiindu-se.

— De ce ai crede așa ceva?

— Pentru că nu ai dat nici un amărât de semn de viață Sonya, nici un mesaj, nici un telefon, nimic. De fiecare dată când am întrebat-o pe Amber de tine îmi spunea că ești ocupată cu munca. Cum pentru ea nu ai fost dar pentru mine da?