Nepotrivire de Caracter

Capitolul 26 - Ideea lui Peter...

Sonya...

A trecut o lună, Jace nu își amintește de mine iar situația este tot mai greu de suportat. În cele două săptămâni cât a fost internat nu l-am vizitat deloc. Nu știu nici eu de ce, am vrut să îl pedepsesc pentru faptul că m-a jignit crezând că sunt iubita lui Robert dar tânjesc la el. Am constatat că de fapt nu l-am pedepsit pe el, căci el nu știe cine sunt, ci pe mine pentru prostia de care am dat dovadă vrând să îl părăsesc. Zilele până l-am revăzut s-au scurs greu, nu cred că am făcut altceva decât să stau în camera noastră și să plâng. Toate lucrurile mele au fost împachetate și depozitate frumos în una din camerele goale de la etaj eu păstrându-mi doar strictul necesar căci oricum urma să port aceleași haine, uniforma de serviciu.

Fratele lui, scumpul Peter, nu și-a luat ochii de pe mine nici o clipă și apare când mă aștept mai puțin în preajma mea. Mereu mă scanează ca pe o bucată de carne și salivează mai ceva ca un câine când se uită la mine. Nu cred că mai pot rezista mult timp fără să îl pocnesc. Trebuie să îmi descarc nervii și frustrarea în vreun fel înainte să îmi explodeze capul.

Medicii au spus să nu îl forțăm pe Jace să își amintească, să îl lăsăm așa căci memoria va reveni treptat. Nimic nu se întâmplă, nici un semn de ameliorare, nici o amintire cât de nesemnificativă cu mine. Cele trei luni petrecute împreună s-au șters pur și simplu și nimeni nu știe prin ce chin trec eu. Nu am apucat să îi spun ce simt, nu am apucat să îi spun că îl iubesc. Nu stiu exact momentul în care m-am îndrăgostit, cert e că am făcut-o. Am vrut să îi spun când s-a trezit dar faptul că nu m-am recunoscut m-a distrus.

S-a scurs încet și chinuitor o lună de la accidentul lui, o lună în care a trebuit să accept că nu însemn nimic pentru el fără să mă plâng. De când a fost externat, fiecare zi e la fel, mă trezesc și funcționez ca o mașinărie. Jace mă ignoră sau pur și simplu mă salută indiferent, singurele momente când îi sunt aproape sunt cele în care îl ajut să se îmbrace. Dormim separat, eu la parter într-o cameră de serviciu căci el nu știe că eu sunt soția lui ci o simplă angajată. Profit cât pot de momentele împreună și zăbovesc cât pot de mult în cameră cu el. Dacă în prima zi când am intrat să îl ajut, fără să bat la ușă, am crezut că o să leșin când l-am văzut doar cu o pereche de boxeri pe el, situația s-a schimbat. Aproape că mă rog să îl surprind la fel în fiecare zi.

Stau pe scaunul cu spătar din bucătăria luxoasă ce acum la ora asta târzie este pustie. Îmi vine să îmi bag capul în cutia imensă cu înghețată din fața mea. Mintea mea deja o ia razna imaginile cu Jace dezbrăcat îmi provoacă un fior și gura mi se usucă instantaneu. Nu l-am atins atât de mult în cele trei luni cât am făcut-o în astea două săptămâni și nu pot să nu îmi doresc să dau timpul înapoi.

Deși este aproape jumătatea lunii noiembrie și afară gradele sunt destul de scăzute înghețata e singura care îmi răcorește simțurile ce încet dar sigur mă transformă într-o obsedată. Nu mai funcționez cum trebuie și știu asta. Îmi e atât de greu să mă abțin să nu îi ating fiecare mușchi în parte, fiecare bucățică de piele expusă privirii mele avide. Ceea ce mă deranjează cel mai mult nu e reacția corpului și a inimii mele în apropierea lui, ci lipsa vreunei reacții din partea lui. Jace parcă e un stâlp de telegraf. Nici măcar nu clipește în timp ce eu aproape mă topesc.

Înfig nervoasă lingura în cutie și o scot plină cu înghețată apoi mușc atât de tare că dinții îmi clănțăne când fac contact cu metalul.

— Încă ești aici? Ar trebui să fii în camera ta. Mâine nu o să fii în stare să te ocupi de Jace ca o angajată dedicată ce ești, spune sarcastic.

— Închide gura, Peter. Dacă nu vrei să îți arunc în cap cutia asta, te sfătuiesc să mă lași în pace, rostesc amenințător îndreptând lingura spre el.