Nepotrivire de Caracter

Capitolul 25 - Sunteți apropiați.

Jace...

E zarvă mare.

Părinții mei, Robert, Sandy, până și Peter sunt toți în salonul meu și vorbesc continuu. Din câte știu, din ce am auzit am amnezie, nu-mi amintesc ultimele trei luni din viața mea. Nu știu ce s-a întâmplat în timpul acesta dar probabil sunt căsătorit cu Sandy, altfel nu-mi explic prezența verighetei pe degetul inelar. Am o mulțime de întrebări să le pun dar ei parcă sunt pe altă planetă. Fac abstracție de mine și vorbesc fără să mă bage în seamă.

Știu că Sandy, ca și mine de altfel, nu își dorea această căsătorie, dar mi se pare ciudat că nu se poartă cum ar fi de așteptat în fața mamei, adică suntem totuși căsătoriți. Peter tot se uită spre mine și rânjește ca un prost, privirea lui îmi spune tot. El știe ce și cum dar nu îmi zice nimic deși se vede pe fața lui că îi stă pe limbă.

Nu reușesc să îi întreb nimic, printr-o înțelegere mută ies toți lăsându-mă singur. Trec doar câteva minute și ușa se deschide. Cea despre care am auzit de la Robert că o cheamă Sonya se apropie cu pași șovăielnici de patul meu. Mă prinde de mâna sănătoasă spre surprinderea mea și-mi zâmbește. Nu știu de ce dar zâmbetul ei îmi încălzește inima și o prind la rându-mi de mână zâmbindu-i. Nu durează decât câteva secunde căci îmi dau seama ce fac și mă retrag brusc.

Ce naiba fac? De ce zâmbesc? E iubita lui Robert.

Fericirea ce o simt acum nu e deloc bună, nici bătăile năvalnice ale inimii ce pare că o să îmi iasă din piept. Capul începe brusc să mă doară și mă încrunt.

— Ce crezi că faci? o întreb mai aspru decât intenționam.

— Am vrut să văd dacă te simți mai bine, șoptește tristă.

Panică și disperare, durere și tristețe. Trăirile acestea sunt vizibile pe chipul ei și nu pot să înțeleg de ce e așa. Un gând nebun îmi trece prin cap și mă îngrozesc.

Oare am avut o aventură cu iubita prietenului meu?

— După cum vezi sunt bine.

Nu știu ce s-a întâmplat în timpul ăsta pe care nu mi-l amintesc, nu pot să îmi dau seama de ce Robert și-ar face o iubită așa diferită de cele de până acum, căci femeia asta nu e deloc genul lui.

— Nu ar trebui să fi cu Robert? Până la urmă el e iubitul tău.

Ochii ei mă privesc și aruncă fulgere spre mine, mâinile mici se strâng în pumni și oftează zgomotos.

— Te rog să ieși afară, mă faci să mă simt incomod.

Mă aștept la o replică, dar nu vine. Se întoarce pe călcâie și părăsește salonul fără să mai privească în urmă, și nu știu de ce dar mă deranjează asta la culme.

***

— Ce s-a întâmplat în astea trei luni pe care eu nu mi le amintesc? îl întreb pe Robert după ce revine în salonul meu.

El privește aiurea pe fereastră și stă în cumpănă dacă să vorbească sau nu.

— Să intru pe internet să aflu? întreb serios întinzându-mă după telefon.

— Te-ai căsătorit, spune repede și mă opresc brusc.

— Oh, am făcut-o nu?

De ce oare așteptam un răspuns negativ. Era logic că am făcut-o. Nu am fost niciodată suficient de puternic încât să mă împotrivesc vreunei decizii luate de mama.

— Da, dar v-ați despărțit.

— Ce?

— Da, v-ați despărțit. De fapt nici nu ați locuit împreună, Sandy a venit la tine acasă dar după câteva zile s-a mutat înapoi la ea. Ați divorțat de două luni, rostește serios.