Suflet negru (I)

3. Noul profesor

Festivitatea s-a încheiat. Elevii noi şi vechi şi-au urmărit diriginţii intrând în liceu, mergând spre clasa lor unde vor studia minunatele taine ale învăţăturii în acest an. M-am alăturat grupului meu,  încă agitată şi neliniştită. Profesorul meu preferat a plecat -ok, bun, trecutul rămâne trecut, nu mai putea fi schimbat, am acceptat asta. Însă ce o să fac cu prezentul? Să nu mai spun de viitor. Dacă profesorul nou nu ştie să predea sau e prea exigent sau ambele? Am oftat adânc. O să fie un an foarte greu, într-adevăr.

Am intrat în clasa de la etaj, liceul având 2 etaje, în cea în care am făcut orele şi anul trecut, şi am privit încăperea puţin bucuroasă că măcar acest lucru nu s-a schimbat. M-am aşezat în a treia bancă de pe rândul din mijloc, iar lângă mine s-a aşezat Ariana. Aparent în timpul vacanţei s-a certat cu Bianca, prietena ei cea mai bună -semăna extrem de mult cu ea, eram sincer mirată că nu erau gemene. În afara faptului că Bianca avea ochii mai mari şi formele mai pronunţate arătau identic... poate de aceea Ariana era geloasă pe ea şi tot găsea motiv de ceartă. Aşa că eu m-am pricopsit cu o nouă colegă de bancă. Am căutat-o cu privirea pe Miruna, singura mea prietenă din clasă, însă ea stătea în a patra bancă de lângă peretele cu cele 3 ferestre mari şi lungi cu jaluzele albastre. Colegul ei de bancă nou era Toni -cel mai neaşteptat lucru pentru mine. Toni era genul de băiat care îşi bătea joc de orice fată care dădea semne de vulnerabilitate, iar Miruna era una dintre cele mai fricoase şi timide persoane pe care le cunoşteam. Era destul de plinuţă, avea părul blond scurt, tuns bob, sprâncene inexistente -erau atât de blonde şi rare încât abia se vedeau- şi mereu era hărţuită în gimnaziu. A fost prima şi singura mea prietenă în gimnaziu şi în primii 2 ani de liceu. Nu am fost hărţuită niciodată, însă pentru că arătam mereu supărată, aveam un albastru foarte deschis şi ciudat la ochi, iar părul meu şaten dădea înspre roşcat, majoritatea colegilor m-au considerat o străină -dacă m-aş fi văzut eu însămi pe stradă aş fi crezut că sunt din alta tara- , iar Miruna, fiind constant hăituită, am salvat-o la un moment dat din ghearele animalelor prădătoare -aceia nu se puteau numi elevi- şi astfel ne-am împrietenit.

Însă, aparent numai eu rămâneam o constantă. Toţi ceilalţi erau nişte variabile, mereu în schimbare, precum Miruna. A slăbit, s-a înălţat, a început să se machieze punându-şi în evidenţă ochii verzi strălucitori, iar părul i-a crescut, trecându-i de umeri. S-a vopsit roşcată. Arăta foarte bine acum, ba chiar se vedea şi din ţinuta ei că avea încredere în sine: Un tricou negru strâmt, iar peste o salopetă de blugi care îi venea ca o mănuşă. Avea ochelarii de soare puşi la decolteul tricoului şi o pălărie mică neagră pe cap. Chiar arăta super, iar eu eram fericită pentru ea. Însă când s-a răsucit şi am făcut contact vizual şi-a întors imediat privirea de parcă era interzis să mă vadă. Mi-am ridicat sprâncenele neplăcut surprinsă. Am oftat resemnată şi mi-am întors capul înspre Ariana, care încă tasta cu nervozitate. Deodată simt cum ceva mă lovise în cap. M-am întors confuză şi am văzut pe jos un avion de hârtie. Toni începuse să râdă ca un dobitoc, fiind acompaniat de Miruna, care surâzea timid, deşi în ochii ei se citea dispreţul. Însă nu i-a ţinut mult. Aveam faţa prea inexpresivă şi nu mă enervam mai niciodată aşa că ei se plictiseau repede şi eventual mă lăsau în pace pentru tot restul semestrului. Nu ştiam de ce, dar după vacanţă mai toţi bătăuşii aveau chef de batjocură şi nimeni nu scăpa de prostia lor cel puţin o lună. După aceea apele se linişteau şi ne vedeam toţi de viaţa noastră. Însă dacă aş fi făcut un top al idioţilor, Toni ar fi fost in frunte, cu o steluţă. Era înalt, slab şi deşirat, cu părul scurt şi tuns aproape 0 în părţi având doar un smoc negru în vârful capului. Avea ochii negri şi pielea măslinie, toată lumea spunând pe la spatele lui că era ţigan - în faţă nu îşi asuma nimeni riscul; cine ar vrea un ochi vânăt de toată frumuseţea?- iar hainele lui trebuiau mereu să fie de la adidas/puma/nike, însă uneori mai venea cu blugi albaştri -atât de rupţi încât unii profesori se oferau să îi cumpere o pereche nouă, iar el le răspundea spărgând seminţe şi având coji între dinţi:"Domn profesor, aşa e moda"; pe dracu.

Ariana îşi aruncă telefonul pe masă iritată, pocnetul făcându-mă să tresar speriată. Ea îşi împreună mâinile, uitându-se în gol îngâmfată. Am oftat, punându-mi mâinile pe bancă şi m-am uitat la ea încercând să simulez curiozitatea.

-Ce ai păţit, Ariana? o întrebasem cu un glas uşor şi interesat de ce ar avea să îmi zică.

Trebuia să îmi fac şi eu prieteni, nu?

-Eh,....nimic, spuse ea reticentă privindu-şi unghiile roz atât de ascuţite încât ar putea tăia cuiva beregata cu ele.

Îmi dau ochii peste cap mintal. Câtă actorie. Însă în realitate am forţat un zâmbet, care mă temeam că nu mi-a ieşit -probabil arătam de parcă mă durea o măsea. Ariana şi-a ridicat privirea înspre mine şi s-a încruntat.

Da, bine, ştiam şi eu că eram o actriţă proastă nu trebuia să îmi mai atragi şi tu atenţia.

Încercând să fac zâmbetul să pară mai natural, am continuat conversaţia pe acelaşi ton fals:

-Haaai, spuneee, ştiu că e ceva în neregulă, poţi să vorbeşti cu mine, pot păstra secrete, am zis apropriindu-mă de ea.

Ariana mă privea de parcă eram o străină. Chiar nu aveam voie să fiu drăguţă cu oamenii din când în când?

-O să îţi zic... mai încolo... dacă e mergem la o cafea după ce terminăm odată cu diriga, care nu se deranjează să vină la oră, îmi şoptise ea, dându-şi părul lung după umăr -un tic al fetelor drăguţe.

Însă, fix atunci -ironia sorţii- uşa clasei se deschise iar diriga a intrat radiând în clasă, însă nu era singură.

Sentimentul răuvoitor de dimineaţă, starea de nelinişte, simţeam cum se amplifica şi credeam că realizasem de ce. Era vorba despre noul profesor de matematică.

Intrase imediat după diriga şi auzeam deja clasa murmurând frenetic -mai ales fetele.

Era un bărbat superb, care avea probabil vreo 20 şi ceva de ani, cu părul negru lunguţ, ciufulit şi răvăşit, de parcă abia se trezise din somn, însă, cumva îi confera o alură mult mai elegantă, cu ochii negri ca tăciunele -nu mai văzusem ochi aşa negri- cu faţa ovală şi maxilarul bine structurat. Arăta într-adevăr superb; şi la corp evident. Era înalt, probabil de 1,80-1,90 şi purta un costum negru cu o cămaşă gri, care se contura bine pe torsul lui. Sacoul îl avea în mână pentru că era prea cald, iar mânecile cămăşii erau răsucite până la cot. Până şi băieţii îl admirau, deşi cu invidie. Toate fetele erau topite, însă eu mă simţeam .... rece. Părea un vampir, cu pielea aceea albă şi faţa perfectă -ştiu, nu există aşa ceva, dar mie tot aşa mi se părea- iar privirea lui avea nişte sclipiri ciudate. Mă simţeam de parcă el era prădătorul iar noi prada. Avea în jurul lui o aură, un câmp energetic întunecat care pur şi simplu nu îmi dădea pace. Îl studiam încruntată, când el deschise gura şi cu o voce răguşită şi -trebuia să recunosc- foarte sexy, s-a prezentat:

-Bună ziua, numele meu este Vladimir Anton şi de anul acesta veţi studia matematica cu mine.

-Vai doamne, şoptise Ariana de lângă mine privindu-l cu ochii mari.

Mi-a furat cuvintele din gură.