PREJUDECĂŢI (II)

Cap.39

Ronna

Fiind singura care sunt în picioare mă îndrept spre uşă.

Cine naiba mai este?

Nici n-am apucat să intru bine că am avut o mare surpriză, iar acum chiar nu-mi dau seama cine ar putea să fie, în casă se pare că sunt toţi membrii familiei prezenţi.

Ei, bine la asta chiar nu mă aşteptam! Nu acum!

Observă că sunt agitată şi-l văd cum se încruntă.

-Ce s-a întâmplat, iubito?Cine e aici? se apleacă spre mine, dar nu-i răspund imediat.

Mă uit spre livingul din care se aud voci, probabil e mama care se roagă iar de ei să poftească la masă, apoi spre el.

Oare să-i zic să plece şi să vină mai târziu?

Dar după faţa pe care o are în momentul ăsta sigur nu m-ar asculta, ba chiar s-ar enerva şi ar intra imediat pe langa mine, aşa că n-am altă soluţie.

-Intră! îi fac semn să vină după mine.

Asta e! Ce-o fi o fi! Odată şi odată tot trebuia să dea cu ochii unul de altul şi cu toate că aş fi vrut să-l scutesc de jignirile lor, se pare că nu voi putea nici acum şi nici altă dată, el devenind în curând membru al familiei.

Mă apucă de mână şi mă întoarce spre el.

-Ce e, iubito? Ce s-a întâmplat?  îşi apropie iar faţa de a mea.

E chiar îngrijorat. Se uită cu ochii lui albaştri direct într-ai mei şi aşteaptă încruntat răspunsul meu. Îmi permit un moment să-i studiez toate trăsăturile frumoase ale feţei şi-mi spun pentru a nu ştiu câta oară că îl iubesc enorm pe acest bărbat. Simt că îi aparţin, că sunt a lui, că el e tot ceea ce vreau să am pentru totdeauna.

Mă priveşte nedumerit, nu-şi dă seama ce fac, la ce mă gândesc.

-Nu s-a întâmplat nimic...avem doar musafiri!

Îmi dă drumul la mână şi o iau înainte până ne facem apariţia făcându-i pe toţi să ridice capetele şi să ne studieze, fiecare în felul lui, în funcţie de ceea ce simte pentru noi.

Mama şi fraţii mei ne privesc zâmbind, tata indiferent fiind mult prea ocupat de a-şi relua privirea încruntată de mai înainte adresată bunicului. 

De când am intrat în casă în urmă cu câteva minute i-am găsit aşa, fiind parcă la un concurs ,,Care se uită cel mai urât?", tragand si dorind fiecare sa fie castigatorul.

Mama tot a insistat să meargă la masă, fiind de pe drum, dar n-a avut cu cine să se înţeleagă. Bunica i-a făcut semn din ochi să-l lase în pace c-o să-i treacă, dar ce te faci cu tata? Alt încăpăţânat! Doar sunt rude şi mai şi seamănă amândoi!

Bunicului parcă nu-i vine să creadă ce vede în faţa lui! Ochii i s-au bulbucat şi s-a înroşit deodată  în obraji.

Ah, se înfurie!

- Ăsta ce mai caută aici? întreabă în limba noastră.

Îmi întorc capul spre Robert şi avem contact vizual pentru o clipă. E încordat şi serios, pare pregătit pentru orice s-ar întâmpla.

-Bună ziua! spune tare şi destul de răspicat, supărându-se că se vorbeşte romanes.

-Bună seara! îi răspund aproape toţi în cor.

Mă îndrept spre una din canapele, chiar în faţa lor şi sunt urmată îndeaproape de iubitul meu.

-Da şi cum ziceam mai devreme, nu înţeleg de ce grăbiţi lucrurile! începe să mormăie bunicul.