PREJUDECĂŢI (II)

Cap. 46

Ronna

-Sper că-i dai voie bătrânului tău tată, nu? îl auzim pe Cristi că i se adresează zâmbind.

Nu-mi vine să cred că a lăsat-o singură pe Dana și a venit să mă invite la dans. E atât de emoționat cum nu l-am mai văzut niciodată până acum.

-Bineînțeles, dar nu prea mult! acceptă și posesivul de fii-su.

Așa tată, așa fiu!

De fapt seamănă foarte mult cu el, din toate punctele de vedere. Toți cei care îi cunosc spun că sunt ca două picături de apă și că așchia nu sare departe de trunchi. Întotdeauna l-am plăcut pe tatăl lui, i-am purtat un mare respect, fiind ca o rudă pentru noi, un unchi. 

Mă cuprinde în brațele lui mari și mă leagănă ușor dintr-o parte în alta.

-Vă place? încerc să întrerup tăcerea, chiar dacă sunt la fel de emoționată ca și el.

-Da, foarte mult. Ronna, suntem foarte fericiți, mai ales eu....de fapt la fel e și Dana care plânge de când l-a văzut îmbrăcat pe Robert în costumul lui de ginerică,   începe să râdă.

O caut cu privirea în multimea de oameni pe soacra mea și-o găsesc stând la o masă cu mama, privindu-ne cu mult drag.

-Roland a fost fratele meu, prietenul meu cel mai bun  de când l-am cunoscut și acum când voi v-ați decis să uniți cele două familii, ne-am bucurat enorm. Tu ai fost și ești  fiica noastră!

Nu mai completez cu nimic cele auzite de la el, doar gândim în tăcere. Simțim același lucru, mult respect și afecțiune.

Din mâinile lui ajung pe rând în cele ale fraților mei, ale tatei care e atât de fericit încât nici nu poate vorbi, apoi sunt trasă în mijlocul unor dansuri tradiționale. Spectacolul și surpriza o face bineînțeles tata , care ne arată cum se dansează cu adevărat și este imediat înconjurat de tinerii bărbați care se sparg și ei în figuri.

Pe Robert l-am mai zărit din când în când, vorbind cu diverși invitați și abia când s-a servit mâncarea am reușit să ajungem unul lângă celălalt.

-Dansatoarea mea mică! îmi spune cu mândrie.

-Îmi place să dansez, iar acum fiind seara mea trebuie s-o fac cât mai specială și de neuitat, nu?

-Da, dar ....nu vreau să te obosești prea mult. Vreau să te păstrezi pentru ...mai târziu !

Tocmai duceam furculița la gură, plină cu mâncarea care mi se pare atât de apetisantă, dar la auzul vorbelor lui , îmi întorc capul atât de brusc încât mă doare. Are paharul la gură, dar tot îi zăresc micuțul rânjet de pe buze.

Ooo, se pare că am înțeles bine ceea ce a spus mai devreme!

Lasă paharul jos și-mi întoarce privirea, scanându-mă de jos în sus și-mi dau seama că în timpul ăsta mă dezbracă și își imaginează ce am pe dedesubt.

O, Doamne , am uitat de asta!

Îmi întorc capul spre farfurie, dar nu mi se mai pare prea atractivă și încep să mă joc cu furculița prin ea.

-Acum mînâncă iubito, trebuie să ai energie! Mai târziu vorbim despre asta, îl aud lângă urechea mea, simtindu-i respirația fierbinte.

Încerc să par indiferentă, dar nu-mi pot opri roșeața din obraji.

Ah, noaptea nunții!

De câteva ori m-a adus în starea încât să-l rog să mergem mai departe , dar de fiecare dată a fost mai stăpân pe sine decât mine și și-a înfrânat simțămintele. Dar spre sfârșitul nopții suntem conștienți amândoi că nu ne vom mai opri, iar asta mă înfioară și mă face să tremur pe interior. E un sentiment ciudat pe care nici nu-l pot descrie, rușine pentru lipsa mea de experiență, dar în același timp curiozitate amestecată cu dorință. Cunosc bine ceea ce poate face, știind unde și cum să mă atingă, în așa fel încât să vibrez și să simt că mă urcă la cer, unde toată lumea este a mea.