PREJUDECĂŢI (II)

Cap. 40

Mă simt chiar vinovat, dar şi norocos pe zi ce trece. Am vorbit cu Roland despre ceea ce bănui şi am stabilit ca el s-o supravegheze dimineaţa, fiind mult mai uşor pentru el,iar eu după amiaza, la întoarcere de la serviciu.

Mă simt vinovat pentru că am acuzat-o la început că este o mare prefăcută şi panaramă, umblând din sulă în sulă, când ea nu merge decât la muncă şi acasă, programul ei fiind foarte simplu. Rar de tot trece pe la un market de unde îşi încarcă maşina cu alimente pe care le duce familiilor nevoiaşe de care se ocupă de mult timp. 

Într-o astfel de zi n-am mai putut sta departe şi mi-am desconspirat poziţia. N-am putut să stau si sa privesc cum se chinuie să bage în portbagaj toate cumpărăturile şi baxurile din căruţ. Am făcut-o pentru a nu-şi rupe mâinile şi spatele, aşa cum face uneori, dar în gând îmi vine prima zi în care am văzut-o la magazin şi s-a oferit un macho să o ajute, enervându-mă la culme. Chiar şi acum gândul ăsta mă disperă, mă face să fierb cu toate că sunt conştient că Ronna este o femeie frumoasă şi mulţi bărbaţi întorc capul atunci când trec pe lângă ea. 

Gelozia asta a mea o să-mi dea mereu de furcă. Trebuie să învăţ să mă controlez, să nu mai fiu impulsiv când e vorba de ea. Mă nedumireşte şi pe mine problema asta, mereu sunt calm şi aştept explicaţii de la ceilalţi, dar in ceea ce priveste ea şi gândul că ar vorbi cu  un alt bărbat mă zgârmă puternic.

Nu-mi place c-o mint şi o urmăresc, dar e pentru siguranţa ei. În acelaşi timp, cu toate că mi-e greu să recunosc, mă bucur pentru că am o scuză pentru a afla mai multe despre ea, să observ dacă relaţia noastră se bazează pe sinceritate. Zilele acestea am şi verificat-o trimiţându-i câte un mesaj la care îmi răspundea mereu sinceră.

O iubesc şi mă face să simt asta în fiecare moment al zilei.

A rămas surprinsă plăcut când a dat cu ochii de mine lângă coşul ei de cumpărături. A trebuit să-i justific apariţia mea prin faptul că eram în trecere şi i-am observat maşina. Sunt norocos că nu este o femeie cicălitoare şi băgăcioasă, punându-mi fel de fel de întrebări, plictisindu-mă. Ea se mulţumeşte cu explicaţiile pe care i le dau, iar când termină programul de lucru merge direct acasă unde nu începe să mă streseze cu mesajele sau telefoanele, cu fel de fel de întrebări la care să aştepte răspuns urgent ,,Unde eşti?"; ,,Cu cine eşti?"; ,,Ce faci?" aşa cum se plâng colegii mei. Ea aşteaptă s-o sun şi să-i propun un program comun, să-i spun dacă pot să ne vedem sau nu. Din cate stiu de la fratii ei care au dat-o de gol, asa era si inainte de a fi cu mine, se retragea acasa unde se simte cel mai bine pana a doua zi cand isi relua rutina. Am întrebat-o odată de ce nu mă sună mai des ziua şi mi-a răspuns că nu vrea să mă deranjeze. Din câte am înţeles de la câte o băută a părinţilor noştri, aşa este şi Alina. Asa mama, asa fiica!

Astăzi i-am spus că o să vin mai târziu pe la ea, să ieşim prin oraş, la un cafe-bar. De câteva zile mă stresez şi fac tot felul de planuri prin care să-i zic ceea ce am de gând. Dar e singura cale prin care vom putea locui împreună şi sper din suflet ca iubita mea să mă sprijine.

O urmăresc până intră în casă, apoi mă îndrept spre casa bunicilor mei unde fac rapid un duş şi mă îmbrac în nişte blugi şi o cămaşă. O aştept sprijinit de capota Opelului meu vechi. Speram să-l schimb anul viitor şi să-mi iau ceva mai  bun, dar banii pe care i-am strâns trebuie să plătesc avansul de la bancă, aşa că bye-bye maşină.

Dă-o naibii de maşină, important e că voi fi cu ea!

Ea are un BMW nou, primit de la ai ei în vară când a absolvit facultatea, dar dacă la început o atacam cu asta, acum chiar nu mă afectează cu nimic. Fiecare cu maşina lui şi mă bucur că nu este o femeie mofturoasă şi pretenţioasă care să mă facă să mă simt prost sau inferior cu ceva. Ea a suportat toate jignirile mele cu capul sus. Am observat că se simte bine atât în maşina mea cât şi în casa mea, important pentru ea  ca şi pentru mine, de altfel, e să fim împreună, oriunde şi oricând.