Regatul Întunericului 1 *Blestemul*

CAPITOLUL 21

Dedicat lui IulianaOlteanu♥

Aproape

***Iza****

Alergam printre copaci cat de repede puteam, lovind crengile cu mainile pentru a-mi face mai repede loc printre ele.

"Nu vei scapa Izabelle!" urletul printului se aude ca un ecou puternic in padure, punandu-mi mainile la urechi dintr-un impuls de frica.

Tremuram si din cauza frigului, dar mai mult din cauza fricii. Ma va prinde, stiu asta, dar nu renunt, mai prelungesc momentul inainte sa-mi vad sfarsitul. Chiar daca stiu ca asta il anerveaza mult mai rau.

Picioarele ma dureau ingrozitor, abia tin de rochia lunga si subtire prin care intra aerul rece, tremurand. Mai aveam doar  o opincuta in picioare, pe cealalta am pierdut-o din cauza crengilor si a radacinilor copacilor care imi ingreunau alergatul. In cele din urma am aruncat si ultima incaltare care imi mai proteja pielea, calcand pe crengi si frunze in picioarele goale, ranindu-ma. Asta era inca o prostie pentru ca lasam picaturi de sange in urma mea, nu doar pentru a-l ademeni pe print, dar puteam sa o fac si cu alta creatura. Mi-am scuturat capul, alungand acest gand. Am deja prea multe probleme.

Alergam, auzind  in spate, un zgomot puternic de crengi rupte si vad cum una este aruncata in aer la cativa metri de mine. Am tipat scurt, continuand sa alerg mai repede, siroaie de lacrimi patandu-mi obrajii, iar inima imi  batea cu putere. Am simtit cum picuri reci cad pe pielea mea incinsa, uitandu-ma scurt catre cer, pentru a observa norii negri strangandu-se deasupra mea, linistea din jur fiind distrusa de zgomotul ploii si bubuiturile acesteia impreuna cu fulgerele care luminau infricosator padurea intunecata. Grozav! Asta imi lipsea! Rochia imi era uda leoarca si grea la fel fiind si parul care mi se lipea de fata, stropii de ploaie impreunandu-se cu lacrimile mele.

M-am oprit din alergat, tragandu-mi sufletul si uitandu-ma cu greu in sus.

"Iti bati joc de mine?! Doar atata poti?" zbier, lasand un ras fara umor sa-mi scape.

Am innebunit. Adica pe bune, plang, alerg de minute bune, ploua cu galeata si sunt urmarita de printul pe care il plac, acesta fiind furios si cine stie ce are sa-mi faca. Mai bine de atat nu se poate!

"Carne..carne proaspata...miamii..." aud o voce ragusita si necunoscuta din fata, inghetandu-mi sangele in vene.

Imi deschid ochii speriata, in fata mea ivindu-se o aratare hidoasa care ma privea demonic si plin de foame facandu-ma sa inghet de frica. Oh nu. Statea in patru labe ca un animal, fiind gol. Oasele  i se puteau vedea, urechilele avea mari si ascutite, un singur ochi, dintii care ii ieseau din gura stramba si mare si o coada din care dadea.

"Nu.." soptesc departandu-ma de animal, acesta apropiindu-se usor de mine. Eu si gura mea mare, trebuie sa invat sa tac.

Ceea ce tot repeta e „carne" sau „sange". Am inceput sa alerg ca o apucata in partea opusa aproape sa alunec pe noroi cu acea creatura in spatele meu. In acest moment de nebunie il prefer pe print. El macar avea sa ma omoare rapid..creatura o va face dureros de greu.

Nu-mi vine sa cred ca voi muri asa, fara sa-mi iau ramas bun de la familia mea. Macar am putut sa o salvez pe Mady sa-si poata revedea familia de care stiu ca ii e foarte dor, la fel si Naill.

Cu gandul in alta parte, numai la drum nu, ma impiedic de radacina unui copac, astfel ca fac cunostinta cu pamantul ud si noroios.

"Carne...!" creatura se apropie acum lent, cand ma vede ca abia pot sa ma ridic din cauza ca-mi sucisem glezna.