„Nu-ți fie frică de viitor, nu plânge după trecut."
23 martie, 2014
„Accident cumplit, în care au fost implicate două autoturisme. În jurul orei treisprezece, sâmbătă, a avut loc un accident mortal din pricina unei depășiri periculoase. Șoferul inconștient, în vârstă de 43 de ani a decedat în drumul spre spital, iar șoferul celuilalt automobil în etate de numai optsprezece a decedat pe loc, în timpul coliziunii frontale."
*
Prezent
După aproape doi ani, încă mai simt atingerea lui. Încă mai simt ca de fiecare dată când avea ocazia îşi lipea buzele calde de obrazul meu rece, provocându-mi fiori în tot corpul. Aud vocea lui când e liniște, îi văd ochii când îi închid pe ai mei. Ochii lui negri ca niște perle prețioase, mi-e atât de dor de el. Mi-e dor de tot ce ține de el.
Vântul trece prin părul meu și închid încet ochii, emoțiile mă cuprind şi simt din nou că voi începe să plâng dar nu mai am lacrimi, tristețea îmi traversează corpul şi mă distruge încet. Inima îmi plânge neîncetat și aş da orice să-l văd măcar o dată. Să-mi văd din nou reflexia în ochii lui întunecați.
Sufăr atât de mult, n-am avut parte de dragostea celor dragi pentru prea mult timp, toți m-au părăsit. Mama a murit, Alexander la fel...nu mai am pe nimeni.
Alexander m-a rănit profund, nu credeam că voi suferi aşa de mult în urma pierderii lui. L-am iubit atât de mult, fiecare celulă din corpul meu îl dorea atât de mult. Eu l-aş fi urmat oriunde ar fi mers, dar de data aceasta nu pot avea curajul să-l urmez, nu îmi pot lăsa sora singură pe lume. Deşi mi-aş fi dorit din tot sufletul să mă aflu acolo sus lângă el, ştiind că acolo nu ne va despărți nimeni şi absolut nimic.
Când a plecat, a plecat cu toată inima mea. El a luat-o cu el și am rămas doar un parțial corp care doar există şi consumă degeaba aerul.
Aproape nu mai am lacrimi, multe s-au irosit după acești ani. Și eu nu pot suporta durerea care este presată pe sufletul meu. Pe zi ce trece devin tot mai sensibilă şi slabă psihic, de ceva timp nu am mai scos un zâmbet şi nici nu mai ştiu ce înseamnă sentimentul de fericire.
Mă uit la steaua de pe cer care strălucește puternic şi simt că e Alexander care îmi spune că într-o bună zi ne vom întâlni acolo sus să continuăm ceea ce am început pe iadul acesta numit pământ. Povestea dintre noi nici nu începuse a fi scrisă căci el s-a şi dus.
Îmi amintesc ultima zi în care l-am văzut, ziua neagră a vieții mele. Ne-am certat din pricina unui motiv banal, dar s-a ajuns la o ceartă cu adevărat monstruoasă, mi-a reproșat că nu mă iubește, deși ochii lui nu spuneau asta. El a plecat fiind supărat pe mine și am alergat după el, dar s-a urcat în maşina lui şi a plecat într-o mare viteză. Ne ştiam de 3 ani, dar am fost împreună doar un an, a fost un an frumos plin de iubire. El m-a făcut să trec peste moartea mamei mele si mă ajuta cu nivelul psihic doborât. Dintre toți prietenii mei el m-a înțeles cel mai bine și în plus, el a fost iubitul meu și mi-a dat toată dragostea posibilă. Aveam doar 15 ani când am devenit iubita lui și el 18. Dar în ciuda diferenței de vârstă ne potriveam. Și în ziua aceea, totul a fost spulberat. Când am aflat de moartea lui, am fost atât de șocată încât corpul meu a cedat și am fost inconștientă timp de câteva ore. Am pierdut totul, chiar și la înmormântarea lui nu am putut fi prezentă.
De atunci, mă lupt dorul în fiecare zi. Am încercat să-l uit, ba chiar am încercat să-mi fac un alt iubit, dar dacă îl sărutam simțeam că îl trădez pe Alexander. Îl simt aproape şi îi simt prezența în jurul meu, ochii lui mă privesc non-stop şi gândul ăsta mă face să mă simt mai bine. Poate că dacă nu îl lăsăm să plece ... Poate dacă nu aduceam în discuție aburelile mele de copil, ar fi fost diferit.... Poate nu se întâmplase ceea ce s-a întâmplat.
M-am ridicat de pe bancă și am privit parcul întunecat. Tocmai azi am terminat penultimul an de liceu, de mâine va începe vacanța de vară. Distracție, aventură, senzații tari, adrenalină. Dar, în cazul meu este diferit, eu prefer să stau închisă în casă și să evit lucrurile care îmi amintesc de el. Eu nu îl pot uita, el încă mai bântuie în mintea mea şi îl dor picioarele de atâta plimbare.
În fiecare seară, pun capul pe pernă şi mă rog să visez ceva cu el. Să visez că sunt în brațele lui şi el îmi şopteşte la ureche că nu va pleca niciodată. Dar, nu s-a întâmplat niciodată să-l visez, de un an şi 10 luni aştept să am măcar un vis cu el. El vrea să-l uit şi să fiu fericită lângă altcineva dar nu pot. Îl vreau înapoi cu orice preț. Nu pot supraviețui fără el, numai eu știu în ce depresie am intrat după moartea sa. Nu mai mâncam, nu mai vorbeam. Tot ce voiam să fac era să stau şi să mă uit la banca din parcul de peste drum de casa mea şi pe care adineauri am stat. De fiecare dată când privesc acea bancă din camera mea, mă văd pe mine din trecut. Stăteam pe acea bancă plângând şi el a venit la mine consolându-mă chit că nu avea habar cine eram.
Oriunde mă uit, îl văd. Chiar și în momentul de acum îi simt prezența, mă priveşte şi spune că nici el nu și-ar fi dorit să se termine aşa.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
