Capitolul 33

3.5K 223 25
                                    

Capitolul 33
I don't wanna live forever

- Cozonacul este gata.

Vocea lui Genesys mă trezeşte din gânduri şi o privesc zâmbind mulțumindu-i că mă ajută la pregătirea cinei.
Şi mătuşi Angelina la fel, fără ele două aş fi eşuat lamentabil în prepararea mâncării.
Pentru că sunt multe persoane şi puțin timp.

- Eu plec, ne vedem la 19.

- Desigur. La revedere.

Mama adoptivă a lui Adam părăseşte casa şi rămân doar eu cu mătuşa.

- Va fi şi tata.

Îi spun spălând în continuare vasele.

- Este bine că vă apropiați din nou de el. Până la urmă e individul care ți-a dat viață, chiar dacă nu a petrecut-o lângă voi.

- Louis nu prea e de acord cu el.

- Îşi va reveni şi el. Louis seamănă foarte bine pe Sebastian, ți-ai da seama de la o poștă că ei sunt tată şi fiu. Ei bine, plec şi eu. Mă pregătesc şi la 19 ne întâlnim aici.

- Bine.

Mă sărută pe ambii obraji şi mă şterg pe mâini cu un prosop mov.

Urc la etaj şi îl găsesc pe Adam tolănit în pat, vorbind cu cineva la telefon.
Încheiase apelul brusc, fără să îşi ia la revedere şi mă privește zâmbitor.
Își trecuse mâna prin păr, ciufulindu-l și mai tare decât era.

- Cu cine vorbeai?

- Jake.

Merg spre dulap și îmi caut un prosop de baie, ar trebui să încep să mă pregătesc pentru cină.

- Serena.

Aud glasul lui Adam care mă oprise chiar înainte să intru în baie.
Mă întorc și îl găsesc ridicat în picioare, ținând strâns telefonul în palmă.

- Am un cadou pentru tine.

- Încă nu e vremea cadourilor.

- Da dar, aceasta este pentru cină, nu după ea.

Se aplecase și scoase de sub pat o cutie, învelită într-un sac negru.
Dă sacul jos și așază cutia pe pat, făcându-mi semn să o deschid eu personal.

Mă apropii și rup ambalajul colorat. În cutie se odihnea o rochie atât de minunată încât părea ireală.
Am icnit de uimire, prinzând materialul fin al rochiței în mâini. Era de culoare roșie aprinsă, toată de dantelă și cu spatele gol.
Era pur și simplu perfectă.

- Când am văzut-o prima dată, mi-a adus aminte de tine.

Îi zâmbesc drăgăstos apoi îl cuprind în brațe.
Nu credeam că poate fi așa de romantic.

- Mulțumesc Adam.

Îl strâng puternic la pieptul meu, ridicându-mă pe vârfurile picioarelor pentru a ajunge să îl sărut pe față, apoi pe buze.

- Te-am neglijat în ultimul timp.

- Cum adică?

- Nu te-am sărutat destul, pentru că nu ai buzele umflate.

Chicotesc și îmi lipesc urechea de umărul său.
Îmi transmite o căldură atât de primitoare, și ador acest sentiment.
În jurul nostru poate să se desfășoare al treilea război mondial, în brațele lui Adam mă simt protejată.

- Diseară vreau să te văd în costum.

- Nu... Nu-mi place să fiu îmbrăcat la 4 ace.

- Port rochia dacă și tu porți costumul.

Tomorrow (Vol. I-II)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum