Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 6

Capitolul 6
Libertate

"Fericirea este în noi, niciodată în jurul nostru."

- Ce faci aici?

Îl întreb pe Adam care se relaxa pe canapeaua mea. Avea un aer atât de nonșalant încât lui i se pare ceva obișnuit să te strecori în casa unui om atât timp cât el nu e atent.

- Am venit să îmi vizitez iubita.

Am pufnit şi m-am dus spre bucătărie ca să îmi pregătesc ceva de mâncare, dar mi-am luat doar un măr din fructieră.

- Sunt iubita ta? Este o noutate până și pentru mine.

Îl spun sarcastic în timp ce m-am oprit în fața lui cu mâinile în sân.

- Pleacă. Mătuşa poate veni oricând şi te poate găsi aici, oricum nu te prea place după ce ai amenințat-o cu pistolul. Ai ieşit pe cauțiune?

- Da, pentru că ești încăpățânată și aveai de gând să mă lași acolo, pentru că nu anulai plângerea. Am nevoie de un pahar cu apă.

- Şi după vei pleca?

- Îți promit.

M-am dus înapoi în bucătărie şi am luat un pahar, punând apă în el. M-am întors şi am scăpat paharul atunci când l-am văzut pe Adam tocmai în spatele meu. Se apropie de mine şi pielea mi se făcuse de găină. Urăsc asta. Urăsc atunci când corpul meu reacționează atât de evident în preajma lui.

Am făcut paşi în spate până când chiuveta mă oprise. El îşi lipi corpul de al meu şi am simțit că genunchii îmi cedează.

- Dă-te de pe mine, Adam.

Rânjise în colțul guri şi își cuprinse piercing-ul între dinți. O face intenționat, este conștient că acest lucru este slăbiciunea mea.

El începe să râdă şi am încercat să îl îndepărtez de mine, însă era mult prea puternic. Adevărul e că se lățise în umeri, se mai îngrășase puțin şi devenise şi mai masiv. Îl adoram mai mult înainte, pe când arăta precum un puștan răsfățat.

Aşteptam să spună ceva, căci liniştea care se lăsase devenise stranie. Plus că... îmi plăcea să îi aud vocea.

- Pleacă, ți-am spus că mătuşa poate apărea oricând.

Mă sărutase pe față şi se întoarse, mergând spre uşa. Eu l-am urmat şi am observat că mașina lui era undeva mai departe de casa mea, nu ştiu cum de nu am observat-o. Adam îmi făcuse cu ochiul şi apoi plecă, răsuflând uşurată.
Trebuie să fiu mai dură cu el, doar nu am să-l accept așa de uşor după tot ce mi-a făcut.

Deodată, maşina mătuşii se opri pe alee şi mi-am mulțumit pentru faptul că l-am făcut pe Adam să plece la timp. Nu ştiam ce s-ar fi întâmplat dacă îl zărea aici, ne ucidea pe amândoi.

- Am ajuns târziu? A plecat Hope?

- Da, adineauri a plecat.

- Cine era cel care pleca de aici?

Am înghițit în sec în timp ce o urmam spre canapea.