Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 11

Capitolul 11
Trecut

"Am tot perfect, mă prefac ca la carte."

Am închis ușa mică maro în urma mea și m-am sprijinit de ea, privind interiorul încăperi prăfuite. M-am lăsat să alunec până la podea și mi-am dus genunchii la piept, amintirile prăpădindu-mă din nou. Totul era prăfuit și era limpede faptul că nu a mai călcat nimeni aici de ani buni. Pe acea canapea de culoarea lămâii verde am rostit primul cuvânt, am efectuat primii pași și am trăit fericită până la vârsta de patru ani. Au trecut atâția ani de când nu am călcat în casa părintească, mi-e așa dor de vremurile bune. Am crescut aici până la vârsta de treisprezece ani apoi m-am mutat.
Am crescut mare și amintirile deja îmi deveneau o pedeapsă. Aveam în fiecare seară coșmaruri cu mama mea și nu mai rezistam, mătușa mea a decis că e mai bine să ne mutăm din această casă și asta am făcut.

Și în continuare, rămân prizoniera propriului trecut, fiind imposibil să trec peste, să uit. Doar mă prefac că nu doare și că sunt în regulă.

Nu voiam să mă întorc aici, nu vreau să retrăiesc ce am trăit odată, însă în momentul de față trecutul e tot ce mi-a rămas. Mi-am șters lacrimile ce mi-au inundat obrajii și m-am ridicat de jos ștergându-mi pantaloni de praful de pe podea. M-am îndreptat spre canapea și am tras cearșaful ce o acoperea, m-am așezat și am închis ochii o secundă. O simțeam pe mama, aproape de mine și mă sprijină mental. Îl simțeam pe Alex cum îmi șoptea să rămân puternică. M-aș bucura atât de mult dacă ei ar fi aici, în realitate și vii, viața mea ar fi în totalitate roz. Însă e alb-negru și pe strada mea sunt doar nori și furtuni.

Am urcat scările ce duceau la etajul superior. Aici e camera mea, e camera părinților mei și multe amintiri care acum mă dor. Camera mea era și ea plină de praf, în dulap mai erau câteva haine care acum erau cam uzate. În rest totul e neschimbat, biblioteca care acum câțiva ani era plină de cărți e goală și pânzele de păianjen s-au depus pe ea. M-am dus în camera părinților, unde erau multe dintre hainele mamei. Însă eu am văzut cu totul altă cameră, camera în care era ordine imaculată și un parfum de flori de măr domina în toată casa, mamei îi plăceau florile de măr, în fiecare primăvară casa era plină. Mătușa a locuit aici în vreme ce ne creștea.
Îmi amintesc și acum trăsăturile mamei mele, părul blond pe care și-l împletea spic în fiecare zi, rochiile cu model floral până la genunchi și ochii negri care mă priveau cu dragoste. Glasul ei era atât de dulce și melodios exact ca o sonată de succes. Mama era o femeie de aur, care se pare că nu a avut mulți ani de trăit. Îmi este așa dor de ea, încât aș da orice să-i aud cântecul în urechea mea înainte de fiecare somn.

Telefonul meu vibrase în buzunar și îl scot, era un mesaj de la Adam.

"S-au calmat apele acolo?"

"Am fugit de acasă."

Asta nu se numește tocmai fugă, însă nu mai suportam să-l văd pe ipocritul ăla care o lăsat-o gravidă pe mătușa mea și pe mine mă amenință cu violul dacă nu-l ascult. Nu știu ce fel de bărbat este și se vede că nu are nici măcar pic de educație dacă vorbește în așa fel cu o fată mult mai tânără decât el. Se poate numi și pedofil, din moment ce este atras de o minoră.

"Cum adică ai fugit de acasă Serena?!"

"Stai calm, nu am de gând să locuiesc prin gunoaie, sunt în regulă."