Pe drumuri diferite

Capitolul 5

             Peste câteva zile,încercând să scape de căldură,Serena ieşi în grădină şi se aşeză pe o bancă sub un copac umbros. Îşi aduse o carte să citească dar se lăsă furată de peisaj,şi anume grădina de trandafiri din spatele castelului. Serena era sedusă de multitudinea de culori şi de aerul parfumat al sutelor de soiuri de trandafiri. Se gândi că cineva din familia Louisei,bunica sau mama,sau poate amândouă,fuseseră îndrăgostite de aceste flori.

             Privirea ei trecu dincolo de grădina de trandafiri,în zare unde se vedeau de jur împrejur,hectare întregi de viţă de vie. Liniştea din grădină fu întreruptă de zgomotul unor paşi care se apropiau. Serena se întoarse şi îl văzu pe Paul venind pe cărarea pavată cu piatră. Era îmbrăcat lejer cu o pereche de pantaloni bej şi un tricou negru,care se asorta perfect cu ochii lui. Tinerei femei începu să-i bată inima mai tare,şi se întrebă pentru a câta oară:cu ce era el deosebit faţă de ceilalţi bărbaţi,ce avea el în plus faţă de Ronny? Nu apucă să-şi ducă gândul până la capăt pentru că el ajunse lângă ea.

               -Bună,Serena!zise el zâmbind. Te-am văzut de la geam.

               -Bună,Paul! M-am adăpostit aici de căldură şi totodată am lăsat-o pe Louise să vorbească liniştită cu Bernard la telefon. Ai ajuns mai devreme astăzi acasă,constată ea.

               -Da...Serenei i se păru un pic șovăielnic. Deci,Serena,cum e? Îţi place să fi aici cu noi sau îţi pare rău că ţi-ai dat demisia? Sau poate îi simţi lipsa iubitului tău?

             Serena se gândi serios la ce o întrebase Paul. Îi făcea plăcere să fie alături de Louise şi să o ajute,se felicita că îşi dăduse demisia,şi de când venise nu se gândise nici măcar o dată la Ronny. De fapt,mult mai des îi apărea în gânduri Paul.

               -Îmi face mare plăcere să fiu cu Louise,mai ales în momentele acestea importante din viaţa ei. Îmi pare bine că mi-am dat demisia de la serviciu,nu era ceea ce am visat să fac,iar relaţia cu Ronny nu e serioasă,am ieşit de câteva ori în oraş şi cam atât.

             Paul începu să se plimbe pe alee şi câteva minute nu se mai auzi decât zgomotul făcut de pantofii lui pe cărare.
    
             Părândui-se că liniştea care s-a lăsat devine apăsătoare,Serena zise:

               -Zilele trecute,Louise mi-a spus că vrei să-mi vorbeşti.

               -Nu s-a putut abţine,zise el încet,ca pentru el. Da,zise el,şi veni să se așeze pe bancă lângă ea,Serena vreau să-ţi propun ceva. Şti că mătuşa Juliette nu se simte bine,iar eu aş face orice pentru a o face fericită,aşa că Serena,te întreb dacă ai vrea să te căsătorești cu mine?

             Serena făcu ochii mari şi gura i se deschise singură de uimire. Era sigură că nu auzise bine.

               -Poftim? Nu cred că am înțeles bine ce...

               -Ba ai înţeles bine!zise el oftând....Lasă-mă să îţi explic de la început. Mătuşa Juliette a zis că o singură dorinţă nu i s-a împlinit,mi anume,aceea de a mă vedea căsătorit,iar eu aş vrea să fac tot posibilul să i-o îndeplinesc. De aceea ţi-am propus să te măriţi cu mine.

               -Paul...dar chiar zilele trecute ziceai că nu vrei să te căsătoreşti,că nu ai timp pentru o soţie...iar acum îmi propui să căsătoresc cu tine.
      
               -Ascultă-mă până la capăt,te rog,îi spuse el luând-o de mână. Căsătoria va dura atâta timp cât mătuşa Juliette e în viaţă. Apoi vom divorţa şi vom merge mai departe pe drumuri diferite.

               -Deci, zise ea,confuză şi oarecum dezamăgită,nu e o căsătorie adevărată?

               -Nu,zise el încercând să găsească cuvintele potrivite,e mai degrabă o afacere,la sfârşitul căreia fiecare o să se aleagă cu beneficii:eu că i-am îndeplinit dorinţa mătuşii,iar tu cu o sumă de bani. Văzând că ea se încruntă,el continuă,pe care o să mi-o spui tu,iar eu o să accept.

               -Tu chiar crezi că m-aş căsători cu tine pentru bani?întrebă ea pe un ton mai puțin cordial în care se simţea totodată şi dezamăgire.

               -Nu trebuie să te superi. Îmi pare rău,nu am intenționat să te jignesc. Putem lăsa asta pe mai târziu.

               -Dar de ce nu o ceri în căsătorie pe Claudia?

               -Pentru că ea s-ar aştepta să fie o căsătorie adevărată,pe viaţă,iar eu sincer să fiu nu mă văd petrecându-mi viața cu o singură femeie.

               -Dar de ce eu?întrebă ea,temându-se în acelaşi timp de răspunsul lui. El îşi arcui sprâncenele întrebător,iar ea continuă:adică eşti un bărbat atrăgător,care ar putea avea orice femeie. Serena roşi când îşi dădu seama ce spusese.

             El zâmbi amuzat şi totodată încântat de cuvintele ei.

               -Îmi pare bine că mă găseşti atrăgător,continuă el să se amuze pe seama ei.Totuşi,te-am ales pe tine tocmai pentru că nu eşti îndrăgostită de mine şi că nu o să-ţi doreşti ca această căsnicie să fie pentru toată viaţa. Plus că mătuşa te iubeşte şi o să fie încântată de alegerea făcută de mine.

             Fu rândul Serenei să se ridice şi să se plimbe agitată pe aleea din faţa băncii.

               -Paul,nu ştiu ce sa-ţi spun,m-ai luat prin surprindere. Nu mă pot hotărî pe moment.

               -Serena,stai liniştită,zise el venind în faţa ei şi punându-şi mâinile pe umerii ei. Ştiu că a fost o propunere neaşteptată şi nu trebuie să-mi răspunzi acum. Ce zici dacă am lua mâine prânzul în oraş? Vom putea discuta orice nelămuriri ai avea.

               -Mi-ar plăcea,dar nu am cum să ajung în oraş.

               -Nu-ţi face griji,o să o rog pe Louise să te aducă cu maşina şi cu ocazia asta să-ţi arate oraşul. Promit că data viitoare când o să trebuiască să mergi în oraş,o să ai maşina ta.

               -Dar eu nu...

               -Nici un dar,viitoarea mea soţie o să aibă nevoie de un mijloc de transport.
         
             Aruncă o privire la ceasul de aur de pe mână şi o întrebă:

               -Ce zici,intrăm în casă?
         
             Serena porni pe alee ce ducea la terasa din spatele castelului,zicându-şi că nu prea avea o decizie de luat,din moment ce el o considera viitoarea lui soţie.