Pe drumuri diferite

Capitolul 13

             Peste exact o săpămână, Paul şi Serena se căsătoreau, într-unul din birourile cu geamuri mari ale primăriei oraşului Martens.

             În timpul săptămânii care trecuse, Paul îşi reluă drumurile zilnice la biroul din oraş, iar Serena,fiind singură, îl rugă pe domnul Jean, grădinarul castelului, să o lase să-l ajute la îngrijirea grădinii de trandafiri din spatele castelului. Acesta acceptă bucuros ajutorul ei,şi tânăra femeie îşi petrecea aproape tot timpul în grădină.

             Pe Paul îl vedea numai la cină,când fiecare dintre ei îşi relatau întâmplările de peste zi. Joi, în timpul cinei, Paul îi spuse că aveau să se căsătorească sâmbătă, la ora unsprezece.

             Cu ocazia căsătoriei ei, Serena îmbrăcă un taior de culoare crem,având fusta dreaptă. Când se privi în oglindă, i se păru că era un pic prea sobru îmbrăcată pentru această ocazie. Dar asta era ceea ce voia să-i transmită lui Paul, şi anume că pentru ea, această căsătorie reprezenta o înţelegere, o afacere şi ea o va trata ca atare, deşi poate asta,va fi singura dată când se va căsători.

            La ceremonie, alături de ei, fu prezentă mătuşa Juliette, împreună cu asistenta ei personală, şi cele două îndepliniră şi rolul de martori.

            După terminarea căsătoriei şi semnarea actelor, mătuşa Juliette se apropie de ei să,îi felicite şi îi cuprinse pe amândoi într-o îmbrăţişare, apoi îi cuprinse faţa Serenei în mâinile sale şi îi spuse:

             -Mă bucur aşa de mult că sunt alături de voi în această zi! Trebuie să şti, draga mea, că am sperat ca voi doi să vă apropiaţi şi să descoperiţi dragostea, încă de când erai la colegiu. Credeam că eşti persoana potrivită pentru Paul al meu. Şi se pare că am avut dreptate. Îmi pare bine că a descoperit şi el asta... într-un final. Să ai grijă de el şi fă fiţi fericiţi!

             Serenei i se umeziră ochii când îi auzi cuvintele şi îi putu simţi emoţia din glas.

              -Mulţumesc, mătuşă Juliette! Înseamnă mult pentru mine să am aprobarea ta... Şi mă bucur să am şi eu, în sfârşit, o familie.

               -Of, draga mea, noi am fost familia ta în aceşti ani, chiar dacă nu ne-am văzut prea des.

              La plecare, Paul le invită pe mătuşa Juliette şi pe asistenta ei, la prânz, pentru a sărbători evenimentul.

             Masa fu festivă, dar se încheie prematur, pentru că Paul observă că mătuşa lui era obosită şi insistă să le conducă, pe ea şi pe angajata ei, acasă.

             Pe drumul de întoarcere, în maşină nu se auzea decât cântecul de dragoste de la radio.

             Serena se uită pe geamul lateral şi văzu adierea uşoară a vântului. Deşi peste zi, era încă foarte cald, dimineaţa se simţea un aer rece. Este începutul lunii septembrie, se gândi ea. Venea toamna. Peste o lună începea culesul viilor. Adora anotimpul toamna, pentru belşugul lui, pentru roadele bogate pe care le dăruia omului şi pentru multitudinea de culori care-ţi încântau ochii.

             Îşi coborî privirea spre degetul ei, unde acum se afla, alături de inelul de logodnă cu diamant, un inel simplu, de aur. Îi simţea greutatea. Aruncă o privire spre mâna lui Paul care se afla pe volan. Pe degetul lui se afla un inel identic cu al ei. Oare şi el îi simţea greutatea?

             Fu străbătută de un puternic sentiment de amărăciune. Da, astăzi se căsătorise cu bărbatul pe care îl iubea şi ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă zi din viaţa ei. Cu toate acestea, nu se putea gândi decât la ziua în care va trebui să-şi facă bagajele şi să plece. Nu ar fi trebuit să accepte să joace acest rol! Era mai mult decât putea duce! Dar acum era prea târziu, nu mai putea da înapoi, se gândi ea cu regret.