Pe drumuri diferite

Capitolul 27

             Serena se plimba prin grădina de trandafiri. Nu-i venea să creadă că era aici de aproape două săptămâni.

             Ieşea la plimbare în grădină, în fiecare dimineaţă. Când se trezea Louise, mergea la ea în cameră şi îi ţinea companie toată ziua, cu excepţia a două ore, când Serena insista ca Louise să se odihnească.

            Îi părea bine că venise.Timpul petrecut cu prietena ei era preţios. Îşi făceau manichiura împreună, râdeau, răsfoiau revistele pe care Paul la aducea,în fiecare zi din oraş.

             Paul şi Serena îşi făcură obicei să mănânce cina, pe o masă mică, în camera Louisei, pentru ca aceasta să nu fie nevoită să mănânce singură. Spre surprinderea ei, Paul rămânea cu ele şi după cină, povestindu-le întâmplări hazlii, sau pur şi simplu, ascultându-le cum bârfesc. Şi mai tot timpul avea un zâmbet lipit de faţă.

             Câteodată, Serena uita de ce se afla aici, şi rezista cu greu tentaţiei, de a întinde mâinile şi de ai netezi cutele făcute de zâmbetul lui.

             Un alt lucru de care fusese surprinsă, era acela că  se aşteptase ca Paul să iasă în oraş. Poate nu în fiecare seară, dar ea era aici de zece zile şi el rămase acasă, în fiecare seară. Când conversația lor de după cină se îndrepta spre subiecte prea feminine pentru el, Paul le spunea că îi ajung lucrurile pe care le învăţase în ziua respectivă despre femei, le săruta pe obraz, le spunea noapte bună şi se retrăgea în birou.

             Paul se purta minunat. Ei îi fusese frică că sfârşitul căsătoriei lor, precum şi plecarea ei, o să le afecteze relaţia. Dar, spre uşurarea ei, el nu părea afectat. Îi arăta aceeaşi afecţiune ca şi surori lui. Serena se mângâia cu gândul că, în ciuda tuturor lucrurilor întâmplate se putea baza pe prietenia lui. Era mulţumită şi cu atât.

             Astăzi evadase şi după-masa în grădină, pentru că era vineri şi Bernard venise acasă, iar Serena îi lăsă pe cei doi soţi singuri. Mai târziu coborî şi Louise la parter, ajutată de soţul ei, şi cinară toţi patru împreună.

             A doua zi dimineaţă, fiind sâmbătă, Serena îl găsi pe Paul aşteptând-o să mănânce împreună.

             După ce mâncară, Paul o întrebă:
               -Ai terminat?

               -Da, îi răspunse ea.

               -Bine. Pentru că azi o să fim mai mult singuri, vreau să-ţi arăt ceva, zise el, ridicându-se şi întinzând mâna spre ea.

               -Ce? întrebă ea, ridicându-se la rândul ei, şi punându-şi mâna într-a lui.

               -O să vezi, în câteva minute, o asigură el, împletindu-şi degetele cu ale ei.

             Ieşiră pe terasa din spate, ocoliră grădina, până ajunseră în faţa unei sere, care nu fusese acolo, când ea plecase.

               -Ce e asta? întrebă ea.

               -E o seră, îi explică el privind-o . Am construit-o recent, ca pe o investiţie, gândindu-mă că o să avem legume proaspete tot timpul... şi fiind prea mare, m-am gândit că tu ai putea cultiva flori...

             O văzu făcând ochii mari, şi continuă să-i explice:

               -Stai, nu am vrut să îţi ofer o slujbă, dar mi-ai spus, prima oară când te-am luat de la aeroport, că ţi-ar plăcea să lucrezi într-o seră... şi pentru că ştiu că nu-ţi place să leneveşti, m-am gândit că ţi-ar place să-l ajuţi pe grădinarul meu...