🔥6🔥

3.3K 269 71
                                    

Capitol needitat

William Black

William Black

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


Bărbatul brunet se plimbă dintr-un colț al camerei într-altul, trecându-și mâna prin păr în nerepetate rânduri.

Este singur, dar așteaptă nervos ca oamenii lui să-i aducă informațiile pe care le-a cerut. Se gândește la cât de idiot a putut să fie, însă niciodată nu ar fi crezut că acea ființă neînsemnată ar lua decizia de a fugi.

Nu a suportat-o niciodată și a considerat-o o rușine pentru haită, pentru familie. Iar atunci când și-a dat seama că între ei era o legătură sacră, cea a sufletelor pereche, s-a simțit nedreptățit.

A luptat atâția ani din răsputeri pentru a ajunge în locul în care se află acum ca Alpha-ul haitei Silvermoon și nu putea să piardă puterea din cauza acelei sclave.

Nici acum nu-și poate da seama cum el, un conducător puternic, s-a putut alege cu un suflet pereche atât de slab care nici măcar nu se poate transforma. Într-o confruntare, chiar și un om ar fi fost mai puternic ca ea.

Nu se simte vinovat de suferința care a văzut-o pe chipul acelei fete, abia dacă-și amintește numele ei. Totuși, recunoaște că este mult mai frumoasă decât sora ei, curva pe care el a numit-o Luna și a declarat-o în fața celorlalți perechea lui.

Și-a respins adevăratul suflet pereche pentru că nu putea risca să afle ceilalți membri ai haitei. Totuși, asta nu însemnă că nu avea de gând să se bucure de corpul ei tânăr și firav.

Inocența copilei l-a excitat din prima clipă în care a văzut-o și n-avea nimic de pierdut dacă doar s-ar fi distrat din când în când cu ea.

Se întreabă cum s-ar fi simțit auzind-o implorându-l să se oprească atunci când i-ar fi posedat corpul și i-ar fi furat inocența. Pariază că ar fi fost o experiență delicioasă și extaziantă. Ce pierdere! Pufnește frustrat...

Trebuia s-o fi aruncat în temniță imediat ce a respins-o, așa elimina orice posibilitate de a o pierde. Acum, deși nu-i mai leagă nimic, distanța dintre ei îl va face să-și piardă o parte din puterea avută înainte de a o respinge.

Speră ca măcar corpul să i-l recupereze pentru că, la cât de rănită era înainte să o învăluie apele, n-avea nicio șansă de a scăpa cu viață. Cel mai probabil nici măcar nu știa să înoate...

-Alpha, echipele de căutare n-au reușit să găsească vreo urmă! Le-am ordonat să se retragă. Nu cred că... bărbatul este oprit de Alpha-ul său care îl privește cu o furie înfricoșătoare.

-Ti-a dat cineva permisiunea? întreabă William, cuvintele devenindu-i mai dure pe măsură ce se apropie de omul acum înspăimântat.

Palmele îi transpiră. Închide ochii numai pentru o clipă, înghițind cu greu și se trezește izbit cu brutalitate de perete, mâna stăpânului strângându-i-se în jurul gâtului său. Bărbatul încearcă să se elibereze din mâinile lui William, însă efortul este zadarnic și nu reușește decât să obosească și mai mult...

-Ești patetic! William scuipă cuvintele cu dezgust, apoi ochii săi capătă o culoare albăstruie, semn că vorbește cu cineva prin intermediul legăturii psihice pe care o are cu toți membrii haitei sale. În scurt timp, se aude un ciocănit în ușă.

- Beta! răspunde William, știind deja cine se află la ușă.

- M-ați chemat?! întreabă bărbatul de vreo 40 de ani, în glas reflectându-i-se îngrijorarea, sperând ca dispariția fiicei sale să nu-i fie aruncată pe umeri.

- Vreau să numești un alt Gamma! Davis, aici de fată pare să nu mai facă față...

- Cum porunciți, Alpha! răspunde Beta-ul ușurat. Ce să fac cu el? privește spre vârcolacul țintuit de perete.

- Aruncă-l în temniță! poruncește William, eliberându-și victima și îndreptându-se spre biroul său.

Tatăl lui Raven se conformează ordinelor superiorului său și începe să-l împingă pe vârcolac cu brutalitate spre ieșire.

Alpha-ul nu aruncă nicio privire la cei doi bărbați, dar când Beta-ul se pregătește să închidă ușa:

- Încă ceva, William se întoarce.

- Da?

- Vreau ca fata să fie găsită cu orice preț, vie sau moartă!

___________________________

Cum vi se pare William, fostul suflet pereche al lui Raven, nu-i așa că e... încântător?

Ordinul PhoenixUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum