Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 6

*Acasă la Bryan din perspectiva Melissei *Sâmbăta *

Când m-am trezit mă aflam într-o încăpere mare, pe un pat dublu uriaș. În jurul meu era numai alb. Am vrut să mă ridic dar brusc am simțit o înțepătură în coapsă, apoi mi-am adus aminte de teroarea care am suportat-o. Cu greu m-am îmbracat în hainele care le aveam pe marginea patului. Păreau ale mele. De unde? Aveam o pereche de colanți negri, o bluză largă crem și niște papucei de cameră roz. Erau tot ai mei.

M-am târât cu greu până la ușa camerei și am deschis-o. În fața mea se afla un hol care părea că nu se mai termină. Am mers înainte până am dat de sufragerie, cred că sufragerie era sau mai bine zis un local întreg. Pe o canapea lungă și albă se aflau părinții mei, un bărbat și Bryan. M-am apropiat și s-au întors toți către mine.

-Fata mea frumoasă, ce ți-i s-a întâmplat? Puișor.

Mama m-a îmbrățișat strâns. Tatăl meu lângă ea își astâmpărau dorul. Sunt sigură că s-au îngrijorat peste măsură. Așa-s părinții.

-Bryan ne-a anunțat de dimineață ce ți s-a întâmplat. Ne-am îngrijorat și am ajuns aici. Ți-am adus niște haine pentru că rochia ta era plină de sânge. Noroc cu el, fata mea, a venit după tine și te-a adus înapoi.

M-am uitat la Bryan și îmi zâmbea drăguț. Normal că gropițele și-au făcut apariția odată cu zâmbetul.

-Nu te doare nimic fata mea, nu? M-a întrebat tata.

-Nu... Nimic. Sunt bine.

Am spus-o răgușit și tăcut. Nu eram tocmai bine,dar nici prea rău.

Părinții s-au îndepărtat luându-se la vorbă cu acel bărbat care era pe canapea. Cred că e tatăl lui Bryan.

Amândoi ne-am îndreptat spre camera în care m-am trezit.

-Mulțumesc mult, nu știu ce aș fi făcut dacă nu veneai. Oricum eram sigură că vi. Acel om e groaznic. M-a torturat în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a mai spus că te urmărește din ziua în care s-a dus la tratamente în străinătate.

Am început să plâng ca un copil mic. M-a îmbrățișat strâns și și-a rezemat bărbia de capul meu. Îi puteam auzi bătăile inimii care era cel mai drăguț sunet pe care îl puteam auzi vreodată.

-Nu-ți face griji...poliția l-a arestat. Nu mai are ce să ne facă și nici n-am să-l las.

Auzind acestea am stat potolită și ascultam în continuare sunetul inimii.

După câteva momente ne-am despărțit și am început să-i povestesc pe îndelete tot ce mi s-a întâmplat. Apoi mi-am adus aminte de bărbatul în vârstă pe care l-am văzut în sufragerie. Ne-am așezat pe marginea patului și am continuat.

-Bărbatul de jos e tatăl tău? Pare de treabă.... Pun pariu că mama ta e mândră de tine.... Am râs drăguț.

Deodată o lacrimă îi străbate obrazul. Și-a coborât fața în pământ și părea abătut și supărat.

-Am pus întrebarea greșită? L-am întrebat cu o jumătate de gură.

Am afirmat apoi și-a întors capul spre mine.
Mi-am dat seama că ceva e în neregula cu mama lui. Poate a pierdut-o. M-am simțit groaznic.

-Ummm.... N-am vrut să te supăr.... N-am știut....

-Nu-i nimic. Apoi și-a șters repede lacrima de pe obraz. Într-adevăr mama mea a fost o femeie cinstită, cu conștiință și întotdeauna era mândră de mine.