Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 13

Au trecut câteva momente de când mă îmbrățișează. Poate are și el sentimente... M-am dat cu un pas înapoi, după care m-a condus la "noua" mea cameră. Holul casei parcă nu se mai termina, mai apoi am dat de niște uși. A treia ușă părea să fie camera. Am deschis-o și am întrat amândoi în ea. Era imensă. Cât două la un loc. Avea un pat triplu, după cum se vedea, noptiere și mobilier elegant, un balcon superb cu flori artificiale. Adonis părea calm, oare cum?

În fine, ne-am așezat pe pat și mi-a povestit fiecare suferință. Mi-a fost milă de el,cum să fi trecut prin asta. Mi-a spus că avea 6 ani atunci când accidentul de mașină a avut loc. Din păcate și el era în ea, dar n-a pățit nimic, doar părinții lui.

-Când te-am văzut apropiată de Bryan m-a cuprins o gelozie amară. Cum să-ți spun eu.... Mi-ai plăcut din prima clipă în care te-am văzut....

Mi-a spus-o uitându-se în pământ, parcă rușinat. N-am știut ce să-i zic. Cum să mă placă.

-Umm, atunci de ce m-ai torturat în halul ăla?

I-am spus cu un ton mai ridicat.

-Chiar n-am vrut, serios. Numai că, nu m-am putut stăpânii... Am avut o legătură strânsă cu părinții mei... Și nu am suportat să se vorbească asa de ei.

-Da... Nici eu n-aș putea.

-Oricum, îmi pare rău pentru ce ți-am făcut. Nu meritai. Aș fi vrut să fi fericită, dar n-am putut-

L-am întrerupt spunându-i

-Fericită eram dacă Bryan ar fi fost lângă mine,nu fără el.

Brusc mi-a venit în minte să-l interoghez în legătură cu el.

-Stai... Bryan trăiește, nu!? Nu-i mort?

L-am întrebat cu lacrimile în ochi și cu disperare ridicându-mă în picioare.
Nu mi-a mai spus nimic și s-a îndepărtat din cameră lăsându-mă fără de răspuns.

*După 6 luni*

Vara a adus căldură mare, iar eu tot cu Adonis am locuit. M-a cerut în căsătorie de multe ori, dar n-am putut accepta, în timp de inima mea aparținea lui Bryan. Adonis devenea din ce mai apropiat de mine. Am încercat să-l înțeleg, să NE înțelegem, dar nu. De ori de câte ori l-am întrebat de Bryan, nu mi-a răspuns...

*Vineri*

-Melissa! Melissa! Unde ești?

-În bucătărie! I-am răspuns eu tare fiind că altfel nu mă auzea.

-Ajută-mă să-mi așez cravata asta care nu îmi dă pace.

I-am așezat-o, apoi l-am întrebat.

-Bine, dar unde mergi? L-am întrebat eu.

-Trebuie să mă grăbesc la firmă, am mult de lucru, după care fac o vizită noului meu asociat.

-Bine, la revedere! I-am spus eu între timp ce se îndreapta spre ușă.

*Ora 12:47*

"Unde e? Doamne în casa nu se află un srtop de alcool?!"

Am căutat vin alb prin toată casa, deoarece simțeam nevoia de a mai uita din trecutul care mi-a lăsat răni în inimă...

Am coborât niște scări care duceau la subsolul casei. Acolo se afla o ușă care era închisă cu un lacăt ruginit. M-am gândit că e singurul loc în care se poate afla alcool.

Am luat ceva de zdrobit lacătul și a mers. Deschizând ușa în fata mea s-a înfățișat un întuneric aspru. Am înaintat cu frică, dar mi-am luat inima în dinți și am continuat. Am mers destul de mult după care am văzut o încăpere cu gratii. Înăuntru se afla nimeni altul decât dragul meu Bryan legat de mâini și de picioare cu lanțuri care ajungeau până la jumătatea încăperii și legat la ochi cu o cârpă murdară. Când am văzut mi-am pus ambele mâini la gură și am lăcrimat. Ușa celulei era deschisă așa că n-am ezitat și am întrat înăuntru. Bietul nici o haină amărâtă nu avea. Doar pantalonii mulați pe care i-a avut și la ziua lui de naștere. Lacrimile au dat năvală pe fața mea. Nu îmi venea a crede că a stat aici atâta amar de vreme. Se zbătea într-una ca un câine. M-am apropiat lent și în liniște. Se vedea pe jumătatea lui de față că e îngrijorat și foarte stresat.

-Bryan... Sunt eu Melissa... Am spus printre suspinele care le aveam.

A expirat ușurat. Poate credea că sunt Adonis și îi fac ceva.

I-am îmbrățișat corpul masiv și murdar, dar nu-mi păsa, m-am bucurat să-l văd în viață. Apoi și-a făcut curaj și m-a strâns puternic în brațe lăcrimând. I-am cuprins fața cu mâinile mele mici și l-am sărutat. Cârpa i-am îndepărtat-o de pe ochii lui negri care arătau suferința pură din ochi lui. Mi-a zâmbit slab apoi m-a îmbrățișat înapoi.

-Te scot eu de aici dragul meu. Promit. Nu te las.

-Melissa...

Atât a putut să-mi zică, pentru că avea o voce răgușită. Mi-a șters lacrimile de pe obraz privindu-mă cu dor. Părul lui crescuse foarte mult,dar tot bine îi stătea. Mi-a oferit un pupic dulce pe obraz, apoi m-am îndreptat spre măsuta care se afla într-un colt al camerei. Pe ea era un bol cu ceva mâncare după cum se părea, dar nu era într-o stare optimă.

-Bryan, așteaptă aici, mă întorc într-un minut.

Am alergat în bucătărie și am luat de acolo niște cartofi la cuptor cu pulpe de pui,făcute chiar de mine. M-am întors la Bryan și i-am dat să mănânce.

După ce a terminat, am pus farfuria deoparte și m-am așezat lângă el pe butonul rece .