Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 15

După drumul lung pe care l-am parcurs am ajuns întru târziu la vila găștii mele. Ne-am dat jos din mașină și am întrat înăuntru.

Camera mea a fost aceeași. Bryan a fost încântat de împrejurimi, la fel și eu. Îmi era deja dor de locurile alea.

*După o săptămână *

Razele soarelui mi-a deschis ochii încet. Bryan dormea ca un copilaș, nu l-am trezit. M-am ridicat ușor de pe pat, apoi mi-am ales niște haine din dulap. Un tricou lung alb și pantaloni scurți negri. M-am dus la baie și mi-am făcut rutina de dimineață, după care am coborât în sufragerie. Acolo erau Erika și Liza, jucau șah. Pentru prima dată când le văd jucând așa ceva.

-Bună dimineața fetelor!

-Hei, neața și ție Meli! Mi-a spus Erika.

-Cum de vă jucați șah?

-Așa, de plictiseală. Șah Mat Erika!

S-a ridicat Liza fericită făcându-i ciudă Erikăi. Am râs împreună.

-Unde sunt băieții?

-Îți vine să crezi? La pescuit!

-Serios? Am spus eu cu mirare.

-Dap. Bryan cum e?

A întrebat Liza.

-E mult mai bine. De fapt e ca înainte. Zâmbăreț, plin de viață...

Am spus eu cu încântare, aducându-mi aminte de zilele liceului. Din păcate la școală nu mai merg, din cauza situației pe care am avut-o, dar asta nu mă împiedică să-mi trăiesc viața.

Bryan a coborât scările, supărat, oare de ce? Zilele astea a fost bine.

-Bryan? Ce ai?

L-am întrebat eu ridicându-mă de pe canapea.
Lacrimile i-au umplut ochi.

-Tatăl meu Melissa...

A strâns din dinți, încercând să nu plângă.

-Ce este cu tatăl tău?

-A plecat Meli! A plecat!

Mi-am pus mâna dreaptă la gură, apoi și-a pus capul pe umărul meu și a început a plânge. L-am îmbrățișat consolându-l cum am putut.

-N-am vrut să moară... Chiar dacă mă disprețuia... N-am vrut...

Ne-am așezat pe canapea și i-am luat mâinile mari în ale mele.

-Lasă... Nu mai fi trist. S-a dus la mama ta fiindcă i-a fost dor de ea poate... Cine știe. Nu mai plânge...

I-am șters lacrimile de pe obraz și l-am îmbrățișat strâns. N-a mai zis nimic.

*Ora 15:10*

Sună telefonul lui Bryan, la care răspunde. După ce a terminat convorbirea l-am întrebat.

-Cine a fost?

-Avocatul, trebuie să terminăm treaba cu testamentul... Trebuie să mă întorc în oraș.

-Vin cu tine. I-am spus repede.

-Bine, hai. Fă-ți bagajul și pornim peste o jumătate de oră. Bine?

-Da. Imediat.

S-a îndepărtat din camera mea, apoi mi-am luat geamantanul și mi-am aruncat câteva haine și câteva lucruri de care îmi mai trebuia. Mi-am luat telefonul și l-am băgat în buzunar.

Am coborât scările unde era toată lumea, inclusiv Bryan, stresat și mâhnit. Vorbea cu ceilalți ținându-și geamantanul negru.

-Hai Melissa, Leon ne împrumută mașina. Avem noroc.

-Da. Sigur.

Ne simțeam cam stânjeniți, dar trecem și peste asta. Mi-am îmbrățișat prietenele dragi și pe băieți apoi am ieșit amândoi afară, unde ne aștepta mașina. Bryan mi-a deschis ușa, apoi am întrat înăuntru. Le-am făcut cu mâna celorlați apoi Bryan a întors cheia în contact. A accelerat și am pornit. Drumul a fost plăcut, la un moment dat Bryan a descoperit mașina, lăsând-o decapotabilă. Aerul mi-a suflat părul în toate părțile. Am încercat să-l consolez, dar în zadar...

*După 3 ore *

Bryan a parcat mașina în dreptul casei lui și ne-am coborât din mașină. A venit lângă mine uitându-se cu înstrăinare la "fosta" casă. L-am luat de mână și am înaintat.

În sufragerie erau o grămadă de oameni. Femei, copii şi bărbați. Probabil că sunt mătușile, unchii și veri lui Bryan. De cum l-au văzut l-au îmbrățișat strâns toți.

M-am simțit puțin rău, amintindu-mi de mama și tatăl meu care mă îmbrățișau în fiecare dimineață. M-am retras puțin cu câțiva pași.

-Puișorul mătușii, îmi pare foarte rău de tatăl tău. Nu mi-a venit să cred când l-am auzit pe vecinul Gregor când mi-a spus.

-Cum? Cum a murit?

A întrebat Bryan mâhnit.

-De supărare..

Spuse un bărbat, stergându-se la ochi cu o batistă.

-De supărare. Gregor ne-a spus că de câte ori mergea la el îl vedea supărat că nu te găsește, nepotule.

Bryan a alergat pe scări, iar eu după el, până la camera tatălui său. A întrat înăuntru cu greu apoi s-a apropiat de sicriul în care era așezat. A căzut în genunchi, după care a dat frâu liber lacrimilor amare. S-a rezemat de sicriu suspinând și plângând. M-am apropiat de el mângâindu-l.