Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 46

Mi-a luat în sfârșit bagajul greu din mâini , el ridicându-l cu una sigură. Jacob a intrat la el în cameră, stânjenit, probabil. La parter era toată lumea, vorbind, iar noi am coborât în continuare scările. Mi-am luat la revedere de la toată lumea, de la fiecare în parte. I-am îmbrățișat pe toți, sperând că o să-i mai vedem. Mai ales când se vor muta la Londra. Le facem cu mâna, urcând în taxi mi-am făcut loc lângă Ethan, după care am pornit spre aeroportul care mă va conducea viața mea de odinioară.

Întru târziu ajungem și acolo, iar apoi urcăm tot la clasa întâi a avionului.

*După câteva ore *Londra*

Lumea începe să iasă din avion, după un drum obositor, aș spune eu, fiindcă erau multe persoane care se simțeau rău, și mă făceau și pe mine să simt cum tot ce e în stomac dă să iasă afară. Jumătate din călătorie am adormit, pentru că dragul de Ethan m-a trezit cu noaptea în cap, nelăsându-mă să-mi fac somnul de "frumusețe".

-Îl iau eu pe al tău. Îmi spuse Ethan.

-Da, imediat, stai să ajungă.

Ne luăm toți bagajele, nu foarte multe, apoi urcăm în mașina lui Detroit, care ne aștepta zâmbind.

-Britney!

M-a îmbrățișat, apoi a deschis portbagajul mașinii , după care a aranjat geamantanele noastre. Am urcat din nou în mașină, pornind spre casă.

Ajungem și acolo, iar locurile îmi păreau străine, de parcă nu aici m-am născut și am trăit.... Din casă dă buzna Mirain și Jurian care îmi sar în brate.

-Ce dor mi-a fost de tine pitico, n-am avut cu cine să mă ciondănesc, ți-am simțit lipsa.

Îmi spuse Jurian. M-am mirat, credeam că abia aștepta să nu-i mai calc prin viață, dar n-a fost întocmai.

-Și voi mie.

Intrăm toți înăuntru, în casa în care nu am mai pășit de atâta timp... Totul mi se părea altfel.

*După câteva zile *

Mâncam micul dejun împreună cu toată familia. Sunt foarte curioasă ce se va întâmpla, ce-mi va mai face Merýem?

În fine, termin de mâncat, după care urc repejor scările. Ajunsă la etaj, aud soneria ușii, Emine o deschide, era poștașul în mână având un imens buchet de trandafiri roșii. Mă minunez, apoi coborâm iarăși să văd, oare pentru cine e? Zâmbind ajung lângă ușă.

-Domnișoară Britney? Mă întreabă el.

-Da, eu sunt.

-Domnul Ethan va trimis acest buchet. Poftim.

Mi l-a dat, apoi a salutat politicos ieșind. Închid ușa mirosind frumoșii trandafiri, zâmbind cu toată gura.

-Cine a fost? Se oprește mama, tocmai trecând pe lângă mine-Vai ce trandafiri drăguți! De la cine sunt?

-Mai întrebi mami? I-am spun eu ironic.

-Aa, înțeleg. Du-te repede și îmbracă-te, mergi la școală, ai uitat?

-Nu mami. Plec.

Urc scările, din nou, cu ditamai florile, care îmi astupă de toată fața. Deschid ușa cu greu, apoi pun trandafirii într-o vază, care de mult e goală. Nu după multă vreme, sună și Ethan.

*Conversație telefonică *

-Bună dimineața, rază de soare!

-Bună și ție, am văzut trandafirii, sunt foarte frumoși... - i-am spus eu zâmbind, chiar dacă nu mă vedea-

-Mai frumoasă ești tu.

-Ooo Ethan. Diseară e ziua mea și a lui Mirain. Bine, adică o sărbătorim acum, împreună, te aștept.

-Vin, sigur.

-Bine, te las să-ți faci treaba, eu mă duc la școală.

-Spor la învățat.

-Mersi. Pa

I-am închis, îmbrățișată de fericire pentru că i-am auzit glasul de dimineață.

Azi îmi invit toți colegii, pentru ziua mea, și alui Mirain,cu toate că a trecut de mult. E bine și așa.

Oricum, mă îmbrac în uniformă, apoi îmi prind părul într-o coadă sus. Ghiozdanul îl iau de pe pat, după care cobor, spre mașină. Detroit ne aștepta.

-Urcați copii.

Facem întocmai, pornind spre școală. Drumul mi s-a părut scurt, de vreme ce nu am mai fost de mult pe aici.

-Am ajuns? Deja?

-Da, e repede?

-Nu, la revedere Detroit!

-Pa copii!

Coborâm, apoi fiecare își vede de treabă. Intru în școală întâmpinată de Alex și Katerina.

-Hei Britney! Am o știre!

-Zi dragă!

-O să avem o nouă colegă!

-Cine? O ști?

-Emanuela o cheamă, a venit din Berlin.

-Aha, pe când anul școlar e pe terminate... În fine, Alexule ce mai zici?

-Ce să mai zic?

Vorbim noi între timp ce înaintăm spre clasă.

-Cum e cu fetele? Îl întreb eu ironic.

-Nimic, ce să fie?

-Nu contează, diseară să nu vă prind că nu veniți la ziua mea!

-Bine șefa!

Îmi spun ei râzând. Intrăm în clasă, când observ o fată înaltă, cu păr castaniu și ochi căprui, înaltă și drăguță, de la prima vedere....

-Hei, bună, eu sunt Katerina.

Ii spune Kati, întinzând mâna în semn de împrietenie. În schimb, acea Emanuela, îi aruncă o privire dușmănoasă, întorcându-se cu spatele spre noi.

-Ce am făcut rău?

-Nimic, nu fi supărată fetito cu ochi albaștri.

-Bine...

Mergem spre bănci, așteptând ora.