Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 10

Am ajuns pe o autostradă, iar în urma noastră se aflau tot acei oameni în frunte cu Adonis. Bryan conducea cu viteză foarte mare. La un moment dat, după ce am ieșit de pe autostradă în fața noastră era o cale ferată. Trenul se apropia, iar bariera începea să se lase în jos. Era cât pe ce să fim loviți de tren dar măcar bariera l-a făcut pe Adonis să ne piardă urma.

Am intrat pe un drum anevoios printr-o pădure. Era beznă afară. Bryan m-a încurajat tot drumul și mi-a spus că totul va fi bine. Am avut încredere deplina în el. În urma noastră nu era nimeni. Se pare că eram foarte departe de Adonis și ceilalți.

-Avem timp să ieșim din oraș. Acum va trebui să facem cumva să părăsim țara. E cel mai bine. După ce îi anunț pe oamenii mei să facă tot ce trebuie după care telefoanele le vom închide pentru că altfel Adonis ne va găsi cu ușurință.

Am aprobat repede, dar între timp eram stresată și distrusă din cauză că părinții mei m-au părăsit și s-au dus în cele veșnice . Mi-au dat lacrimile, dar Bryan mi le-a șters de pe obraz.

-Nu mai plânge, bine? O să se rezolve treaba asta și o să scăpăm de Adonis.

-Bine... Am spus eu cu suspine și răgușită.

-Bun. Uite ieșim din oraș.

Bryan i-a repede telefonul și dă un apel.

*Conversație telefonică *

-Alo? Clegg sunt eu, Bryan, trebuie neapărat să-mi schimbi datele personale. Fă acte false. Și Melissei. Repede.

-Bine, cum spui.

-Vi repede la ieșire din oraș pe un de vrei numai să ajungi. Ok? Adu și două pistoale.

-Mă grăbesc, ai grijă, voi termina în curând. Pa

-Bun. Clegg ne va schimba datele personale. Mai apoi facem rost de bilete de avion și plecăm în Franța la unchiul David. Bine? Nu mai plânge...

-OK.... Încerc...

După încă o vreme de mers în fața noastră era mașina neagră de lux pe care am mai văzut-o după cele întâmplate cu motocicleta. Bryan a deschis ușa mașinii și a luat niște hârtii, o valiză și niște arme. Armele le-a ascuns în geacă și s-a urcat în mașină.

-Uite, astea sunt ale tale.

Mi-a dat în mână actele mele false.

-Hmm, deci suntem Olivia Ataman și John Smith...

-Da. Ce să facem. Aici am biletele de avion spre Paris, Franța.

Mi le-a arătat între timp ce conducea. Am mers mult, până când în urma noastră s-au înfățișat Adonis cu oamenii lui. I-am arătat lui Bryan, iar care acesta a mărit viteza. Ne apropiam de aeroport, dar geamul din spate a fost spart din cauza glonțului care a pătruns în el. Amândoi ne-am speriat, dar ne-am continuat drumul cu încredere în noi. Bryan m-a strâns puternic de mână spunându-mi că vom scăpa de Adonis.

Una dintre mașinile lui Adonis ne-a blocat calea. Toți oamenii lui l-au înconjura pe Bryan cu pistoale, acesta ieșind din mașină. Eu am rămas în mașină, dar nu mult timp pentru că m-am repezit lângă el.

-A sosit timpul să scap de tine, în sfârșit. A spus Adonis cu un aer malefic. Între timp încarcă pistolul cu gloanțe.

L-a împușcat pe Bryan cu nepăsare în picior,iar el a căzut pe șoseaua rece. M-am repezit la el.

-Ce faci nenorocitule! I-am spus nemilosului care l-a împușcat. Am plâns neîncetat cu durerea mai mare în suflet. Parcă am simțit eu glonțul din piciorul lui.

Doi dintre oameni m-au luat cu forța de la dragul meu Bryan și m-au urcat în una din mașinile  lor. L-am privit de la geam cum se strofoca să învingă durerea fizică cât și psihică. Mașina în care am fost a pornit și ne-am îndepărtat de la locul în care eram. Am plâns tot drumul rezemată de geamul rece de la mașină.

-TACI!

Mi-a strigat șoferul.

-Nu vreau! Imbecilii dracu' ce sunteți! Am spus-o plângând cu nervi în suflet. Ce sunteți voi că oameni sigur nu sunteți!

M-a lovit puternic apoi sângele și-a făcut apariția pe fața mea. Am plâns și mai rău. Într-o fracțiune de secundă toate amintirile frumoase cu Bryan mi-au invadat mintea.

Cu bietul de el nu știu ce s-a întâmplat, dar sigur nu e în viață. Gândul ăsta m-a distrus.

Drumul ăsta nu are de gând să se termine.

-Mă lași te rog să i-au aer? Mi-e rău..

Nu aveam nimic dar am căutat o minciună.

-Serios? Rabdă!

-Hai! . Vrei să vomit aici lângă tine?!

-Fir-ai tu de fată. Dacă Adonis nu mi-ar fi spus să am grijă de tine jur că te lăsam să mori de rău ce îți e. Ieși! Stai două minute și vi înapoi. Nu încerca să fugi că nu-ți merge.!

-Bine. I-am spus cu mâna pe frunte. Mă întorc imediat.

Am ieșit din mașină prefăcându-mă că stau să iau aer. O clipă din neatenția lui mi-a dat șansa să fug la sănătoasa prin pădurea alăturată. Tocurile nu mă ajutau de loc asa că le-am dat jos. Am alergat pe potecile din pădure, dar în spatele meu era matahala din mașină care mă urmărea. Am tot alergat până când mi-am sucit piciorul și m-am rostogolit mult până lângă un copac.

Aveam lovituri și vânătăi pe întreaga față și corp. M-am așezat după copac având grijă să nu mă observe. A plecat.

Eram în afara pericolului,dar gândul meu tot la Bryan era. Durerea de cap m-a străpuns și am ațipit în pădure.