Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]

Capitolul 28

Mirain plecase din camera mea. Lumina bătea cu putere în cameră, iar din fericire azi nu merg la școală. Nici n-aveam de gând. Trec printr-o perioadă grea. Am nevoie să o conving pe mama cumva, să-i arăt că nu o trădez. Telefonul îmi vibrează, părea a fi mesaj de la Ethan. Nu am l-am luat în seamă. Mobilul vibra întruna, nu se oprea, ce-i cu el? Cu nervi l-am luat,Ethan  mă întreba ce e cu mine, și de ce nu-i răspund. Recunosc, atunci când primesc mesaj de la el repede răspund, dar de data asta nu. Am aruncat telefonul în celălalt capăt al patului apoi mi-am pus capul pe genunchi cu mâinile pe lângă mine. Cum mai ies eu acum din cameră, fără să dau de privirile lor dezamăgitoare. Mi-am făcut duș, apoi hainele care erau deja pe pat le-am îmbrăcat. Părul l-am pieptănat, după care am deschis ușa încet. Am coborât scările, până la masă, bunica și bunicul mâncau, la fel și părinții mei.

-Bună dimineața...

-Bună și ție... A spus mama încet, privind farfuria,mâncând în continuare.

A spus încet,apoi nimeni nimic, doar bunicul care, a deschis gura pe jumătate, spunând 'Neața. M-am pus pe locul meu între Mirain și Jurian. Am mâncat puțin, dar pe tot parcursul mesei nimeni nu scoatea o vorbă. Deja mă enervează chestia asta. Bun, am greșit, oricine greșește, mă simt vinovată, dar habar n-am pentru ce. M-am ridicat cu viteză de la masă, trântind scaunul, după care am alergat în camera mea. Mi-am scos din dulap geaca neagră, apoi mi-am pus botinele. Alergând pe scări, dau de ușa din spate, ies numaidecât și-l văd pe Clegg vorbind la telefon cu cheile mașinii în mână. I le-am asmucit, apoi l-am împins

-Dă-te Clegg!

-Domnișoară, de faceți?!

-Lasă-mă!

M-am urcat pe scaunul șoferului și nu știu cum sa dar am reușit să pornesc mașina din loc. A scos un sunet nasol. În timp ce dădeam cu spatele Clegg încerca să mă oprească, dar n-au reușit. Poarta s-a deschis, iar eu am ieșit. De nervi, pot face orice și să conduc o mașină fără permis. Șoseaua era liberă, am accelerat cât am putut, cu gândul să ajung undeva unde nimeni nu mă găsește. Tot mergând, neavând timp să opresc, am lovit o mașină, foarte puternic, cauzând o zduncinătură. Nimeni n-a pățit pățit nimic, dar mașina aia era într-o stare jalnică, la fel și a tatei. Pe loc polițiștii au fost de față. Victima a început a striga și a înjura. Nu m-am dat jos din mașină. Unul dintre polițiști a venit la fereastra mașinii mele. Am lăsat geamul jos.

-Domnișoară, permisul vă rog.

-Umm, sigur pe aici e...

Dar nu exista niciun permis,mă făceam că mă strădui să găsesc permisul, apoi m-am îngrijorat și mi-am întors fața spre polițist.

-Nu e aici, l-am uitat acasă! Ce uitucă sunt!

-Buletinul?

-Dap...

Buletinul era chiar în geaca pe care o port, ce noroc, i-am arătat.

-Domnișoară, nu aveți vârsta necesară pentru permisul de conducere, dați-vă jos din mașină.

-Nu puteți trece cu vederea? Măcar de data asta! Promit că nu mai fac.

-Să spuneți asta la secție, acum dați-vă jos. Ați cauzat și un accident și nu se poate trece cu vederea peste așa ceva.

Am deschis ușa de la mașină, apoi am coborât. M-a încătușat, după care m-a pus să mă urc în mașina de poliție. Tot drumul n-am zis nimic. Mă uitam cu ură la șofer. Ceva vreme a trecut de când tot mergem, iar întru târziu ajungem și la secție.

-Întrați!

M-a băgat într-o celulă, nu foarte murdară, dar nici curată nu era. Gratiile le-a închis apoi m-am așezat pe patul tare din încăpere.

Unde dracu' am ajuns!? Dacă ai mei nu mai vin? Desigur mă îndoiesc de asta... Doamne ce încurcătură...

Gardianul care era acolo primise un ordin. Ușa de la holul de lângă celulă se deschise. Intră deodată Ethan întră cu viteză în fața celulei în care mă aflu.

-Britney, cum ai ajuns aici?

Între timp ce m-am ridicat, am apucat două bare.

-Din neatenție, am cauzat un mic accident, atâta tot.

-Ce ai făcut? Cum? N-ai permis.

-Nu am, dar am condus fără el.

-De ce? De ce faci toate astea?

-Ce mai contează? Du-te la Merýem, să nu spună și a doua oară că te-am furat.

I-am spus eu uitându-mă cu indiferență spre peretele cenușiu al încăperii.

-De unde scoți toate astea Britney?

A spus el râzând în același timp.

-Nu m-ai furat, dar totuși mi-ai furat ceva... A râs ironic, după care m-am uitat fulgerător la el

-Ce? Nu ți-am furat nimic.

-Nu cred...dacă nu tu, atunci cine mai furat inima Britney? Mințile mele doar la tine îmi aruncă gânduri... Serios.

-Nu mai spune!

Râzând ironic, mă uitam la Ethan zâmbind, știind că sunt o hoață de inimii.

-Domnule, vă rog, părăsiți încăperea,spuse gardianul.

-Da, bine, nu mai pot rămâne?

-Nu, domnișoara este așteptată de altcineva.

-Bine, pa Britney, ne mai vedem.

Am aprobat, după care m-a pupat pe obraz prin barele celulei. După ce a ieșit, mama și tata au dat buzna în holul de lângă încăpere.

-Fata mamei ești bine?

-Da...

-Te scoatem de aici, bine?

Mi-a spus tata, îngrijorat.

-Nu ești supărat pe mine?

-Nu, niciodată n-am fost. Acum draga tatei mă duc să rezolv cu avocatul și cu poliția. Mă întorc.

Mama m-a luat de mâini și m-a privit.

-Ce ți-a venit în minte, de iști accidente în plină stradă, draga mea?

-Am vrut să mă duc într-un loc în care cineva, în afară de Mirain, să mă creadă. Înțelegi?

-Înțeleg...

După 2 ore de stat în celulă, întră părinții mei.

-Îmi pare rău scumpo, azi nu poți ieși, dar mâine sigur și cel mai probabil te întorci acasă.

Spunându-mi toate astea tata, m-am dat un pas înapoi.

-Deci, o să dorm aici?

-Din păcate...

-Bine. Oricum merit! I-am stricat prețioasa reputație a doamnei. Îmi pare rău...

Am spus eu cu indiferență.