Capitolul 39

91 8 2
                                    

-Las-o în pace Dionis! Tu cu mine ai treabă, ai înțeles?! Acum las-o!

De unde îl știe tata pe omul ăsta dubios? Ce oameni...

-Stai calm Bryane, stai calm.

A spus acest Dionis, rotind pistolul pe deget. Am început să plâng, din nou, pentru că nu aveam de gând să-mi pierd tatăl. El a înțeles perfect ce vreau să transmit, apoi mi-a tras cu ochiul, liniștindu-mă, fiindcă tatăl meu deștept are întotdeauna un plan bine pus la punct, și nu-l se lasă cu una cu două.

-Dă-i drumul fetei! Acum!

-Prima dată să termin odată treaba asta murdară...

Spunând între timp ce a îndreptat pistolul spre tata. A rămas puțin nemișcat după care, într-o fracțiune de secundă, glonțul avea să-l străpungă pe tati, dar nu s-a întâmplat asta, pentru Ethan a intrat cu viteză băgându-se în fața glonțului. Tata s-a mirat, neștiind că Ethan ar face așa ceva. El sângera, iar Merýem a strigat cât a putut de tare apropiindu-se, între timp ce Ethan se ținea cu mâna pe abdomen, încercând să oprească şiroiul de sânge care izbucnit din el. M-am smucit din scaun, încercând să scap, între timp ce plângeam pentru Ethan, pe care îl puteam pierde în orice clipă. S-a lăsat în genunchi la pământ, iar poliția i-a încătușat pe Dionis și acei 2 oameni. Între timp, tata m-a dezlegat, eu strigând cât am putut.

-Și Merýem e de vină!!!

Am alergat la Ethan, privindu-l cum se strofoacă să trăiască.

-Chemați ambulanța aia odată! Ethan, nu mă lăsa, bine? Promite-mi!

I-am spus eu între timp ce îl priveam cu lacrimi, iar el la fel, a aprobat, citindu-i-se durerea le chip, în același timp îmbrățișându-l eu cu putere. Politia i-au luat pe toți 4, după care apare ambulanța. Oamenii îl pun pe targă, iar eu i-am urmat până în mașina, care era deschisă. Plângând, întru lângă Ethan, iar el a închis ochii lent, zâmbindu-mi slab cu ultimele puteri care le mai avea.

-O să fie bine, nu!?

-Sperăm!

Au făcut tot ce trebuia ca să-i curețe rana, dar glonțul a rămas în el. Aveau să-l scoată prin operație, normal, la spital.

Ajungem și acolo, apoi pe Ethan îl duc direct în sala de operație. Eu alergând după ei, sperând din toată inima că nu mă va părăsi. E puternic, n-are cum... Atunci tata m-a ajuns din urmă, îmbrățișându-mă.

*După 2 ore *

Stăteam în sala de așteptare, cu lacrimi uscate, rezemată de Mirain, care îmi mângâia părul.

-Ce om, îți dai seama Melissa, dacă nu s-ar fi aruncat în fața glonțului, eu eram în acea sală de operație, nu el. Ethan nu are nicio vină... Totul e din vina mea...

A spus tata privind-o pe mama cu tristețe, gesticulând. Jurian se plimba de colo colo, la fel de supărat ca toată lumea, am simt inima străpunsă, sfâșiată făcută bucățele. Megan plângea într-una, iar unul dintre angajați, probabil cel mai apropiat de Ethan, se părea a lacrima. Doar la Ethan mă gândeam. Brusc iese doctorul din sală. Toți ne-am adunat în jurul lui, apoi am întrebat cu voce tremurândă.

-Domnule doctor, cum e?

A luat aer în piept, apoi cu suspans ne-a spus.

-Noi am făcut ceea ce era cel mai bine pentru pacient, i-am scos glonțul, care era lângă stomac, iar acum depinde de el dacă se trezește sau nu....

-Nu se poate! Se va trezi! Nu mă poate părăsi acum când am nevoie de el... Pot să-l văd? Vă rog, 5 minute!

-Puteți, mai întâi asistenta vă va pregăti.

Am aprobat, apoi am înaintat cu doamna aceea. Mi-a dat un halat, și o mască, iar părul l-am strecurat într-o plasă transparentă.

-Sunteți gata, acum veniți pe aici.

Intrând în încăperea unde se afla Ethan, mă apropii de el privindu-l cu ochii înlăcrimați. Ușa se închise rămânând doar noi doi. Lângă, era un scaun, m-am așezat pe el, între timp ce i-am luat mâna în ale mele. Era conectat la aparate.

-Ethan... Mă auzi? Te rog deschide ochii și privește-mă, ridică-te și ia-mă în brațele tale, nu mă lăsa.... Dorințele noastre trebuie să se împlinească...

Plângând, i-am sărutat obrazul rece și fin...

-Nu ți-am mărturisit niciodată că te iubesc din toată inima și ființa mea... De mult am vrut să-ți spun... Deschide ochii ăia verzi de care m-am îndrăgostit din prima privire... Deschide-i...

Speranța era apăsătoare, aveam încredere deplină în Ethan, știu că nu mă v-a părăsi niciodată... M-am lăsat cu capul pe brațul lui, suspinând și lăcrimând în continuu. Aparatele au început să facă zgomote, iar asta m-a făcut să tresar.

-Ethan!!! Nu mă părăsi.... Ethan!!!

Am strigat eu și plângând, între timp ce doctorul a întrat repede cu asistentele, încercând să-l aducă la viață pe Ethan. Jurian m-a dus afară din salon, eu smucindu-mă din brațele lui. Ușa s-a închis. Mi-am pus mâinile pe față și am dat frâu liber lacrimilor și suspinelor să facă ce vor. Mirain și mama m-au îmbrățișat, în speranța că mă vor liniști.

-Mami, nu stau potolită până nu-l văd pe Dionis mort! Mă înțelegi?!

-Shh, draga mea, nu vorbi de rău. Ethan se va face bine și o să-l revezi. Nu mai plânge.

M-am așezat în poala mamei cu sufletul la gură, cu speranțele arzătoare... Toate amintirile cu Ethan mi-au invadat privirea, doar pe el îl vedeam. Trebuie să știe cât de mult îl iubesc....

Nebunii Adolescentine~Lupta Pentru Iubire [În Curs De Editare]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum