Tabăra proscrişilor

Capitolul 11

Un zbârnâit puternic din partea stângă a încăperii îmi îngheţă sângele, şi un alt sunet, diferit de data aceasta; amintindu-mi de sunetul produs de câini atunci când îşi sfâşie prada, de zgomotul ghearelor, se auzea din aceeaşi direcţie. Evan părea confuz, neştiind cum să reacţioneze, doar a rămas nemişcat uitându-se când înspre mine când spre porţiunea întunecată de gratii alăturate celulei în care se află Jared. Am aruncat o privire spre mâna băiatului, care îmi dăduse drumul, şi în loc să fie speriat cum era cu o zi în urmă, el se apropie de locul din care părea că venise sunetul. Şi spre surprinderea mea, sub lumina slabă a lămpii, am văzut cum întinde braţul prin peretele despărţitor din gratii, lăsându-se pe genunchi.

Jared se uită lung la mine, având o privire serioasă şi înflăcărată. Când vorbi, vocea îi semănă mai degrabă cu un mârâit.

- Consiliul vostru blestemat mi-a luat sora şi a distrus-o. A luat singura persoana pe care o iubeam şi a nenorocit-o.

Şi-a coborât privirea şi din instinct am îndreptat lampa spre locul în care mâna lui se oprise. În faţa lui la câţiva centimetrii se află un trup micuţ ghemuit. Mâna băiatului ţinea strâns un alt braţ, dar nu părea uman, nu părea firesc. Avea o culoare vineţie şi nu dădea să se mişte deloc, nici la atingerea lui Jared, care începuse să-l mângâie încetişor. Claia de păr ce îi acoperea chipul indica faptul că aceea era o fetiţă, sau cel puţin fusese, nu ştiam sigur dacă încă e în viaţă.

Un val de greaţă mă izbeşte din plin, şi corpul mi se cutremură la acest gând. Brusc, tăcerea dureroasă a băiatului, ochii lui împăienjeniţi au o noimă.

Evan se foia întruna, nesimţindu-se în largul său.

Cuvintele îmi sună răguşit, de parcă cineva îmi răpise glasul.

-...ea este...?

Jared cade pe gânduri şi privirea i se întunecă. În lumina asta, pare bătrân şi sur, iar obrajii îi luceau într-un mod straniu. Apoi am ştiut singură răspunsul.

Oricât de îngrozitor mă simt pentru el, nu pot să nu mă tem de ce alte lucruri ascunde Consiliul. Au ucis o fetiţă pentru că este unul dintre Străini. Oare ce mi-ar face mie sau lui Evan dacă ar ştii că am aflat despre asta?

Când vorbi din nou, în glasul băiatului răsunau amintiri, una mai rea decât alta, dar nu trădă în niciun fel lacrimile pe care le vărsa, vocea lui nu tremură.

- Eşti cam nesăbuită, fetiţo.

Porecla asta e ca o palmă peste faţă - şocul mă duce înapoi la realitate.

- Nu aparţii lumii ăsteia. Doar pentru că vrei să afli o informaţie nu înseamnă că totul s-a schimbat. Tu nu înţelegi jocul pe care cei ca tine îl joacă.

- Pentru că nu e un joc! Evan îi răspunse de data asta în locul meu. Străinii ca tine ne omoară familiile fără pic de milă, iar tu te aştepţi ca ai noștrii să vă garanteze confort și să...

I-am strâns mâna într-a mea, ceea ce îl făcu să se oprească.

Jared și-a privit surioara preț de o altă clipă lungă, ignorând atingerile celorlalți din aceeași celulă, ce nu păreau decât simple animale, cu unghiile ascuțite și murdare și ochii înroșiți, hainele zdrențuite și pline de miros de mucegai și urină. Deși păreau fioroși, nu făceau decât să-l atingă pe băiat pe braț, să îi simtă prezența.

Am dat să mă apropi de gratiile celei de-a doua celule. Evan îmi strânse mai tare mâna.

- J...

- E-nregulă, am făcut, mișcându-mă încet. Am ridicat mâna, vrând să o strecor printre gratii. Jared sări ca ars.