Tabăra proscrişilor

Capitolul 13

Programul tău e următorul:

07.30 - mic dejun

08.00 - lecţii

12.00 - prânzul

13.00 - cursul de echitaţie

15.30 - voluntariat cu fermierii

19.00 - cina

Alberta te va însoţi la toate. Programul nu poate fi negociat.

Dawn Nowak

Biletul e scurt şi la obiect, ca să nu mai spun nepoliticos. Nici măcar nu se semnase drept mama. Mă îngrozesc la gândul celor trei ore de voluntariat. Nu mergeam de bună voie... ce glumă proastă. Dar era pedeapsa mea pentru ora târzie la care mă întorsesem acasă cu o seară în urmă. Oftând, arunc biletul înapoi pe noptieră, unde cade în lumina soarelui auriu al dimineţii, doar aşa, ca să mă necăjesc.

La fel ca ieri, Alberta intră în cameră fără să-şi facă simţită prezenţa.

Un sfert de oră mai târziu, după ce mă chinuie cu o pereche de pantaloni largi, o bluză drapată şi alte veşminte incomode, ne punem de acord pentru cea mai simplă ţinută pe care o pot găsi în dulapul minunilor.

O rochie elastică, dar rezistentă, lungă până la genunchi, o bluza de catifea, maronie cu nasturi argintii şi o pereche de sandale lucioase, din piele gri. Exceptând părul strălucitor şi faţa pictată în pudră, aproape că arăt normal.

În timp ce mă schimb, mama aşteaptă de partea cealaltă a uşii, bătând cu piciorul în podeaua de lemn.

- Ai întârziat deja cu un minut, spune ea în clipa în care păşesc pe coridor.

Am dus mâna la gură încercând să nu râd.

- Ai de gând să mă pedepseşti şi pentru asta sau doar când ajung prea târziu acasă?

Merge în faţa noastră, conducându-ne în direcţia cea bună.

-Sunt deschisă la orice, atâta timp cât vei învăţa să te comporţi frumos. Şi sunt sigură că îţi va prinde bine la voluntariat, nu crezi?

Admonestrarea e calmă, liniştită şi ameninţătoare. Îmi dispăru zâmbetul de pe buze şi am încuviinţat, neîdrăznind să mă uit în ochii mamei.

- Ar trebui să mănânci repede, îmi sugerează Alberta, fără să-şi ridice privirea de pe mine. Bătrânul Ashton nu tolerează întârzierile.

Vizavi de mine, mama surâde.

- El îmi va preda lecţiile?

Inima îmi săltă de bucurie la gândul că nu va trebui să suport prezenţa Albertei la ore.

- Perfect! adaug eu.

Femeia îmi aruncă un zâmbet batjocoritor, ignorând insulta mea.

- Mă voi asigura că totul decurge aşa cum ar trebui...

Spre surprinderea mea, mama îmi ia apărarea.

- Berta, Ashton îşi poate face treaba şi singur, sunt convinsă. Am încredere în el. Ştie cum să ţină piept unei fetiţe râzgâiate, în plus am nevoie de tine la cumpărături.

Am încercat să nu par prea nepoliticoasă cu ea, aşa că doar i-am făcut cu ochiul pe la spatele mamei.